Spectacole sub teroarea Covidului sau când gardul şi termometrul apărau spectatorii de boală şi de ceilalţi semeni

O perioadă într-adevăr greu de uitat

Cum putea să fie altfel atunci când o boală a devenit, dincolo de măsurile normale care se puteau lua în acest caz, pretext pentru decizii care, dacă nu erau aberante şi nu ar fi afectat pe mulţi (la unii le-a afectat chiar vieţile) ar fi fost de marele râs? Cum să uiţi că ai fost închis în casă degeaba? Cum să uiţi cum patrula armata pe străzi de ziceai că acel covid era un fel de dinozaur scăpat de sub control? Cum să uiţi că nu aveai voie să ieşi noaptea din casă şi nimeni nu ţi-a dat nici până azi o explicaţie măcar coerentă pentru asta? Cum să uiţi prăduiala din magazine? Sau speriaţii care mergeau la mall de ziceai că se duc la Cernobîl? Sau închinarea la vaccin de Crăciunul 2020? Sau odiosul "certificat" verde care nu demonstra de fapt nimic cu privire la starea ta de sănătate? Sau masco-vaxo-istericii care se bucurau de moartea unora, sau cereau lagăre pentru semenii lor? Sau teologiştii care făceau apologia ne-mersului la biserică ori a vaccinului-biencuvântare? Sau purtatul măştii de-aiurea-n tramvai în locuri izolate, pe stradă (ca să se ştie că eşti mut şi supus, cum mulţi au fost), în maşină singur sau prin păduri ori chiar în apă? Greu de uitat.

Ce e clar e că atunci mi-am revizuit oarecum concepţia despre dictatura ceauşistă. Care chiar dictaturo-odioasă şi sărăcitoare de oameni şi caractere cum a fost, nu ajunsese la performanţa de a îţi interzice accesul în magazin ca să-ţi cumperi pantofi, chiloţi sau becuri, nu te-a încuiat în casă nici când a fost gripa ucigaşă din anii 70 sau Cernobâlul din 80, şi mai ales nu a generat atâţia apucaţi. Ei bine, din toate, ca să nu fim trişti şi să nu ne lungim prea mult, ne vom aminti cum era pe la spectacolele publice atunci, în vara lui 2020 şi 2021

Iulie-august 2020: isteria măştii, distanţarea, gardurile şi luarea temperaturii

Am luat ca etalon evenimentele culturale petrecute în aer liber exact în perioada aceasta de iulie-august. Era vară, era mai lejer, scăpasem cele trei luni de stat acasă şi slavat vieţi, iar unii erau chiar aşa de naivi încât credeau povestea că "trei luni şi scăpăm". Restricţiile ce au urmat, numite "relaxare", erau mult mai suportabile decât claustrofobia din interiorul locuinţei.

Deja "era voie". Conform atotputernicului Comitet Naţional pentru Situații de Urgență care conducea de fapt România atunci, se permiteau chiar spectacole. Bineînţeles, cu ţârâita.

În cazul "spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private", se puneau condiţii de funcţionare. Aşa că organizatorii şi-au dat silinţa să le respecte, fără a cârti nici măcar o literă sau o virgulă, pentru că riscau imediat să li se ridice autorizaţia şi să se trezească cu spectacolul în aer, plus la poartă cu o şatră întreagă de jurnalişti programaţi să îţi facă shaming şi bullying medical cum că ai sfidat, nu ai respectat, ai contaminat, că din cauza ta sunt unii peste alţii la ATI şi că eroii în halate sunt mega-epuizaţi din cauza ta. Asta era în linii mari. Aşa că, dacă era vorba de ceva cu muzică şi spectatori, condiţiile erau, în mare, gardul, accesul limitat-număr limitat de spectatori, distanţare socială, mască pe sfeclă, testare pe banii tăi, măsurarea temperaurii la intrare.

Cum să te califici pentru funcţia de spectator – 2020

În detaliu, uite ce se cerea ca tu să te califici ca spectator la un eveniment muzical-artistic, festival sau ce mai era, acum patru ani.

În primul rând, tot perimetrul era înconjurat de un gard din acela metalic, de jandarmi, ca nu cumva covidul să intre aşa, ca Vodă prin lobodă în zona sinistrului. (că era cam sinistru oricum să participi la aşa ceva). Şi ca nu cumva specia inferioară de netestaţi şi nesiguri pandemic şi poate, revoltător, chiar sănătoşi să îşi permită luxul să mai şi vadă printre gratii ce e pe scenă, s-au trântit în plus garduri mai înalte, cu plasă din aia de şantier. Aşa că şi covidului îi era mai greu să sară în "perimetrul de desfășurare". Apoi, locurile erau limitate: scaune din doi în doi metri, din alea de terasă de săraci. Accesul se făcea uneori pe bază de invitaţie, deci ţi-era clar că pentru tine era loc mai puţin, deoarece prioritari erau cine trebuia. Pe lângă invitaţie, mai trebuia să ai hârţoaga numită "declaraţie pe proprie răspundere", predată/arătată la intrarea în ţarc. Intrarea se făcea pe căi delimitate, uneori ţi se spunea care era intrarea TA, ca nu cumva să o iei invers, pe la ieşire, şi să infectezi milioane de oameni. E gata? Nu e. Ţi se lua temperatura ca să de vadă dacă eşti persoană simptomatică "care prezintă tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată" sau ai temperatura peste 37,3°C la umbră. Mai priemai o brăţară de acces, valabilă pentru un spectacol. La toate acestea de adăuga inevitabila mască salvatoare de vietzi, distanţarea socială şi nelipsitul spălat pe mâini cu soluţii unsuroase care puţeau de mai bine nu te spălai pe mâini.

Dacă aşa, enuemrate, măsurile emanau oarecum spaimă şi chiar respect, în teren era ceva diferit. Era un spectacol mai spectacol decât cel de pe scenă. Oameni zăpăciţi de atâta zel al supunerii, care ba se căutau după acte, ba-şi trăgeau masca mai regulamentar, ba nu găseau actele şi/sau ausweissul pe proprie răspundere. Ba chiar unii uitaseră că e nevoie de declaraţia aia şi o făceau ad-hoc, pe genunchi sau pe coşul de gunoi, sub ochii pazei şi cu sprijinul jandardmeriei când erau la rubrica de "da aicea cum să scriu?". Bun, anumite măsuri aveau o oarecare logică preventivă, dar două erau aiuristice tare şi rău: gardul şi temperatura. Precum se ştie, covidul e un virus, nu e o vacă. Nu e nici măcar pisic sau căţel, deci nu îi păsa că pui tu garduri "de protecţie" între verificaţi şi neverificaţi. Dar era vorba de distanţarea SOCIALĂ. Adică social, erau două categorii de oameni: cei admişi şi cei ne. Gardul ăla făcea separaţia: supuşii în ţarc şi cu spectacol, nesupuşii dincolo, făără spectacol.

Cealaltă absurditate era luarea temperaturii. Aţi avut covid? Da?/Nu? Bine. Care aţi avut, aveaţi atunci chef de mişcare, de zbânţuială, dat prin oraş, de dfăcut pe mondenul? Nu. Zăceai, respirai la în cel mai fericit caz la juma' de capacitate, te dureau toate pe rand sau de-odată. Şi nu îţi venea chef de plimbăreală la spectacole. Tot greu era să fii sănătos, că nu te credea nimeni, trebuia să aduci vrafuri de dovezi pentru asta.

Cel mai amuzant era că, acolo, la locul evenimentului, distracţia era mai mare dincoace de gard. Muzica se auzea, nu te căuta nimeni de mască, nu trebuia să stai ţeapăn, nu trebuia să te distanţezi.

Cum să te califici pentru funcţia de spectator – 2021

2021 a adus un update oarecum pozitiv la modul de a participa la un spectacol în aer liber. Vaccinarea era în toi, multtrâmbiţatele la un moment "condiţii speciale" de păstrare a vaccinului şi de vaccinare fiind lăsate în mama dumnealor, trecându-se la vaccinarea în masă, angro, la vrac, oriunde, de la cabinet medical în piaţă, parcare, pe stradă. Cei ce alegeau această cale primeau facilităţi pe care restul lumii nu le avea, treabă ce ţinea cam de discriminare, deşi toare organizaţiile specializate în discriminări erau setate ori pe "ciocul mic", ori pe justificări. Unul dintre privilegii era că puteai intra nestingherit la spectacole.

Şi cu organizarea de spectacole era ceva mai lejer. Aveai voie să faci, dar tot cu capacitatea la jumătate. Gardul era prezent musai, dar nu mai era aşa de înalt şi ostil, dar totuşi era gard, Unii organizatori mai întreprinzători chiar aranjaseră să te testezi acolo, înainte de intrare (pe bani, nu?), ca să ai liber la show. Masca era mască, dar nu mai era obligatorie, spre disperarea vigilenţilor de pe reţele care dădeau în bâlbâială că mamă, cât libertinaj şi cu cât vor creşte infectările. Teroarea de închidere a show-ului însă plana, totul ţinând de deciziile direcţiilor de sănătate publică. Distanţarea în interior era distanţare, dar cu locuri "familiale", pe perechi, nu doar scaune plantate din loc în loc. Organizatorii anunţau sus şi tare că evenimentul e conform, că are aprobare, că se va desfăşura cu respectarea legislaţiei, ca nu cumva vreun turnător voluntar sau un jurnalist apucat de zel turnătoresc să facă urât.

Amuzant era că, dincoace de gard, era grămadă de lume, ca în vremurile bune şi normale, spre deosebire de aparenta ordine de dincolo de gard. Adică, din nou, distracţia era la inferiori, nu la super-aleşi. Interesant că, deşi am fost prezent acolo iar distanţarea aceea era nulă, nu am luat nici măcar o urmă de marker pe tricou, necum boala bolilor. Dar era amuzantă scremerea aceea de a fi în regulă ca să fii în egulă,chiar dacă "dincolo" era orice altceva decât "măsuri de prevenire a răspândirii"… Dar a fost distractiv şi aşa. Calificarea pentru funcţia de spectator a fost mai lejeră. Însă după o lună-două, nu aveam voie să-mi plătesc telefonul decât pe baza hârţoagei verzi.

De ce am scris acestea? Ca să nu uităm, să nu-i uităm, iar când faceţi din alea cu hopa ţopa, "ridicaţi mâinile-n aer", când strigaţi "Yyeeee" aşa, pe decibei că urlă prezentatoarea ori vocalistul că "Nuvauuuud!", amintiţi-vă că pentru asta îţi trebuiau o mulţime de fiţuici şi hârtii, reale sau digitale, doar aşa, mai mult de exersat măsuri restrictive decât să previi o boală. Hai, mergeţi la spectacole, că-s multe şi pe toate gusturile.