Interlopi de Sibiu, acum peste 80 de ani (I): falşi agenţi secreţi, hoţi de haine şi de mâncare, barbut în cârciumi, tâlhari în uniformă

Interlopi de Sibiu, acum peste 80 de ani (I): falşi agenţi secreţi, hoţi de haine şi de mâncare, barbut în cârciumi, tâlhari în uniformă

Interesant este că atunci nu erau prea mari greţuri cu privire la dreptul la imagine sau la prezentarea unei infracţiuni. Făptaşii erau automat etichetaţi etnic, fără teama de discriminare, pentru că să nu uităm, România antonesciană era un stat naţionalist şi existau oficial categorii superioare şi inferioare de populaţie. Apoi, nu era vreo greaţă nici să dai direct verdictul: hoţ, criminal, tâlhar, asta înainte de a se pronunţa vreo instanţă, ci doar pe baza faptelor petrecute. Şi tot la fel, nu era absolut nicio problemă cu divulgarea numelui făptaşilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spunem asta pentru ca să nu se trezească cine ştie ce vigilenţi care să ne acuze că cine ştie ce discriminări sau propagandă facem. Nu dragilor. Acela era limbajul de atunci, acela era Sibiul cel "european" şi "tolerant" (asupra căruia vom reveni) cu care acum ne mândrim, aceea era perioada istorică pe care nu prea vrem să ne-o asumăm şi pe care o ascundem sub covor. Ceea ce facem noi aici e doar o recuperare istorică, fără vreo tentă rasistă, naţionalistă, sau vreo intenţie de discriminare, doar pentru recuperarea istorică şi pentru a le arăta celor care spun că "nu a fost aşa", că ba da, a fost aşa.

 

Agenţii secreţi care legitimau lumea la cârciumă, furtul de la "Union", măcelarul cu stocuri ilegale de carne şi alte mici găinării

 

"CAPTURAREA unor uzurpatori de titluri. Ei se dădeau drept agenţi secreţi ai poliţiei din Braşov"

"Organele chesturii poliţiei noastre au capturat deunăseară doi indivizi, cari frecventând localuri publice din localitate, legitimau persoanele peste cari întâmplător dădeau acolo. Ei se numesc: Vasu Gheorghe, de 28 ani, originar din Arpăşel şi domiciliat în Braşov în str. Aurel Vlaicu Nr. 116, de profesie taxator la autobuzele C.F.R. şi Dan Ioan, de 27 ani, născut în Lisa jud. Făgăraş, angajat la fabrica de avioane din Braşov, cari dându-se drept agenţi ai poliţiei secrete din Braşov, s-au făcut vinovaţi de uzurpare de funcţiune. Fiind întârziaţi de la concentrare cei doi falşi poliţişti, au fost înaintaţi Comenduirii pieţii pentru cercetări."

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

"SPARGEREA din Str. Înfrăţirii"

Ieri noapte s-a înregistrat în str. Înfrăţirii Nr. 26 din localitate, o spargere. Indivizi necunoscuţi au pătruns cu chei potrivite în locuinţa d-lui Fülepp Ákos, de unde au furat obiecte casnice în mare valoare. Poliţia cercetează.

 

Reclamat poliţiei

D Valer Răcuciu, patronul restaurantului "Union" din localitate, Str. Mitropoliei, a reclamat poliţiei pe individul Solomon Ioan în vârstă de 20 ani şi originar din com. Alămor, judeţul nostru, pentru furt repetat de obiecte din restaurant, în valoare de 15.000 Lei. Organele poliţiei cercetează cazul.

 

Un interesant caz de sabotaj economic la Sibiu

Poliţia locală având indicaţii că în oraşul nostru anumiţi indivizi contravin decretului-lege pentru reprimarea sabotajului economic, a întreprins o serie de cercetări cari au fost încununate cu succes. Astfel d. comisar Puţureanu Mircea făcând o percheziţie judiciară măcelarului Metzger Artur din str. Regele Carol I Nr. 66, a găsit ascunse enorme depozite de slănină, untură topită etc. Numitul la început nu a vrut să declare magaziile şi locul unde are depusă marfa şi nu avea nici un inventar în care să fie trecută marfa din măcelărie. Făcându-se cercetări într’o magazie din apropierea măcelăriei, s’au găsit 55 kg untură topită ascunse într’o ladă. În afară de aceasta, cercetând în pivniţă s’au mai găsit: 1138 kg slănină sărată, 161 kg untură topită, 62 kg şunci sărate, 15 kg antricot de porc şi 86 kg coaste de porc. In urma acestor descoperiri, măcelarului Metzger Artur i s’au dresat acte de dare în judecată pentru crima de sabotaj economic, conform decretului-lege Nr. 3674. Atragem atenţiunea locuitorilor oraşului nostru să nu contravină dispoziţiilor legale provocând prin depozitarea fără rost a articolelor de primă necesitate panică între consumatori. Organele în drept fac zilnic cercetări, iar cei descoperiţi vor avea de suferit grave sancţiuni.

 

SINUCIDERE

Locuitorul Kebor Matei, în vârstă de 57 ani, din comuna Cristian, judeţul nostru, s-a sinucis ieri, în ograda casei sale, trăgându-şi un glonte de revolver, în cap. Moartea i-a fost fulgerătoare. Cauzele sinuciderii nu se cunosc. Postul de jandarmi din Turnişor, face cercetări.

 

Înaintat la parchet

Ieri a fost înaintat la Parchetul Tribunalului local, împreună cu actele dresate, minorul Berindan Vasile, de 16 ani, originar din Baia Mare, arestat de Legiunea de jandarmi din Deva, pentru că şi-a jefuit rudele sale din oraşul nostru, de diferite lucruri şi de suma de 18.000 Lei.

 

Furtul din Str. Turnului

Zilele trecute Plot. Major Bacinski Ioan din Comandamentul 6 Teritorial, făcând cumpărături din prăvălia Braisch Otto din Str. Turnului Nr. 30, i s'a furat un portmoneu cu 3600 Lei pe care din neatenţie îl lăsase pe tejghea. E bănuită ca autoare a acestui furt vânzătoarea Szesz Piroska și curtezanul acesteia Naghi Martin, singurii cari se găseau în prăvălie. Cercetările continuă.

("Ţara" din 10 aprilie 1941)

 

Marele furt de lenjerie de pat de pe Înfrăţirii, hoţul de bocanci, " îndrăzneţi spărgători" şi palmarea banilor pentru partid

 

"Ce s’a furat în Str. Înfrăţirei?"

Am relatat în numărul nostru de ieri furtul prin spargere săvârşit la locuitorul Fulöp din Str. Infrăţirei. Organele poliţiei au stabilit că s-au furat următoarele obiecte: 4 perechi pantofi, stofă pentru două costume de haine, 4 bucăţi cearceafuri de plapomă, 10 bucăţi cearcafuri pentru saltele, 6 bucăţi feţe de pernă albe, 6 bucăţi feţe de pernă folosită, 6 bucăţi feţe de pernă mici, 4 bucăţi cămăşi de noapte, 6 bucăţi cămăşi de zi, 2 pijamale precum şi altă lingerie în valoare totală de peste 50.000 Lei. Cercetările poliţiei continuă.

 

"Un evadat a jefuit două gospodării în judeţul Sibiu"

 

Geortfeldt loan, evadat din penitenciarul Sibiu şi-a făcut apariţia în comuna Sadu, unde pătrunzând în gospodăria locuitorului Ştefan Hanea a furat obiecte casnice de mare valoare. După aceasta evadatul s’a oprit la locuinţa cantonierului de şosele Barbu Ioan de la care a furat suma de 6500 Lei dispărând apoi în pădure. Potere de jandarmi sunt în căutarea banditului.

(Ţara 11 aprilie 1941)

 

"Furt"

La chestura poliţiei noastre, se află deţinut individul Păculea Marian de 52 ani, domiciliat în localitate str. Walbaum Nr. 61, care a furat o pereche de bocanci de la soldatul Mihai Ungureanu.

 

"Furt de alimente"

Locuitorului Popa Ilie domiciliat în Sibiu, strada Stock Nr. 8 i s’au furat dela locuinţa sa, în timpul nopţii, alimentele pe cari le avea în cămară. Hoţii au sărit gardul şi apoi s’au introdus pe fereastră în cămară de unde au furat: un bidon cu 35 kg. untură de porc, 5 kg. carne de porc conservată în untură, o corfă plină cu ouă. La plecare au făcut o vizită şi pe la coteţul de pasări de unde au furat 3 găini. Bănuelile cad asupra ţiganilor din cartierul "Lazaret" cari au devenit un pericol permanent pentru gospodarii din oraşul nostru. Cercetările pentru prinderea răufăcătorilor continuă.

 

"Prinderea unor ţigani periculoşi"

Se ştie că înainte de sărbători şi în special în ultimele zile din săptămâna mare s’au dat mai multe lovituri de către ţigani. Poliţia a făcut intense cercetări pentru prinderea lor. Astfel pe Calea Poplăcii, lângă pădure, au fost prinse ţigăncile Comanciuc Victoria, Căldărar Terezia zisă Moldovan Maria, Moldovan Ana zisă Szabó Ludovica, Scharkazi Niţa şi Moldovan Lina. Ele sunt concubinele unor îndrăzneţi spărgători ţigani cari au dispărut în pădure. Poliţia se găseşte pe urmele lor.

 

"Reclamat poliţiei pentru sustragere de bani"

Individul Schunn Gheorghe, originar din Tălmaciu, era angajat la Braşov ca încasator al „Grupului etnic german din România“. In această calitate încasa de la muncitori diferite sume de bani. Zilele trecute a fost reclamat poliţiei că a părăsit serviciul, fără să anunţe, însuşindu-şi totodată banii încasaţi de el şi încă nevărsaţi la caserie. Din declaraţiile pe care Schunn le făcuse celor din jurul său, acesta avea intenţia să treacă în Germania. Numitul mai este bănuit că ar fi furat şi o maşină de scris. Cercetările continuă întrucât nu se poate preciza exact suma banilor sustrași.

 

"Servitoare hoaţă"

Dna Stănilă, din localitate, str. Regele Mihai I 23, a reclamat poliţiei, că servitoarea Ecaterina Sander, în vârstă de 18 ani, originară din com. Marpod jud. nostru, angajată abia cu o zi înainte, i-a furat două perdele, lingerie şi alte obiecte casnice în valoare de peste 15.000 Lei, cu care apoi a dispărut. In aceiaş zi organele poliţiei au arestat pe servitoarea hoaţă. După cercetări ea a fost înaintată la parchetul tribunalului. (va urma)

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
05 august 2024 la 16:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.