Giovani Sartori (1924-2017) a fost de toate: jurnalist, politolog, scriitor, sociolog, profesor universitar la Florenţa şi în Statele Unite. Nu i-am citit scrierile, dar mi-a plăcut un panseu de-al lui, cu care sunt de acord: "Democraţie este numele pompos a ceva care nu există". În antichitatea greacă o fi existat "puterea poporului", dar, de vreo 200 de ani încoace, e o vorbă goală. * Matei Vişniec, un dramaturg mediocru (după gustul meu) vine cu o propunere zbanghie, dar interesantă: o parte dintre parlamentari să fie traşi la sorţi dintre candidaţii de pe liste: "În democraţia ateniană, legile erau votate direct de adunarea cetăţenilor, iar, apoi, prin tragere la sorţi, erau desemnaţi cei care urmau să le aplice". Eu aş face altfel, dacă aş fi ascultat: le-aş lua dreptul de vot analfabeţilor. Dar la noi aşa ceva nu se acceptă de frica… Uniunii Europene. În schimb au carnet de şofer orbii şi sunt numiţi în posturi de miniştri proştii. * Eu epitetul "demenţial" ştiam că-i de rău. De la codobaturile din mass-media bucureşteană am aflat că-i contrariul: "Tort de vinete, de fapt vinete al forno cu mozzarela absolut demenţiale". (Adina Popescu). * Tot aşa, mi se pare o jignire adusă regnului vegetal când despre un om bolnav grav se spune că "a ajuns o legumă". * Un amic m-a întrebat de ce cred eu că, la noi, fotbalul se joacă mai mult cu tribunele goale? I-am răspuns franc: "Pentru că la noi nu se mai joacă fotbal de ani buni, ci un fel de bambilici, o farsă". A râs, ca şi cum eu aş fi pe dinafară: "Românii nu se mai interesează nici de alte sporturi fiindcă sportul lor preferat a devenit politica din parc, de la cârciumă, de la televizor! Ce Ţucudean, ce Ianis Hagi, ce Miriuţă, ce Florinel Coman sau Denis Alibec… Românii discută şi se încontrează pe "subiecte" precum: Dragnea, Dăncilă, Iohannis, Kövesi, Băsescu, Ponta, Isărescu, Olguţa Vasilescu, Tudorel Toader, Tăriceanu, Orban… Astea sunt vedetele de azi ale românilor". Dacă stau să mă gândesc, s-ar putea să aibă dreptate: pe vremea lui Ceauşescu mergeau la fotbal pentru că n-aveau ce politicieni să "toace" de frica Securităţii, dar şi fiindcă aceia nu apăreau zi şi noapte "pă sticlă". * Probabil, sătul să nu facă nimic, împăratul Akihito (85 ani) al Japoniei a făcut un gest ieşit din tipicurile nipone: a abdicat în favoarea fiului său Naruhito, care nici el nu-i vreun dandy zburdalnic, având 59 de ani bătuţi pe muchie. De obicei, predecesorii aşteptau să moară "în funcţie" şi abia apoi era instalat urmaşul. S-a… democratizat şi Japonia? * W.S. Culbertson a fost ambasador al SUA în România în perioada 1925-1928 şi a ţinut un jurnal. Între altele, el scria: "La biserica Sf. Gheorghe din Suceava au un sfânt stafidit într-o cutie, iar bărbaţii fac plecăciuni în faţa icoanelor. Dacă România ar cheltui pe poduri etc. o parte din banii pe care îi cheltuieşte pe biserici, ţărănimea s-ar apropia de confortul minim la care are dreptul un popor". Au trecut aproape 100 de ani de-atunci şi nu ne-a venit mintea la cap. * Am citit că Opera Regală din Muscat, capitala Omanului, impresionează prin suprafaţa şi luxul construcţiei, având o sală de spectacole cu 1.000 de locuri. Ce-i ciudat, că instituţia nu are orchestră, nu are cor, nu are personal artistic, toate spectacolele fiind susţinute de ansambluri celebre din lumea întreagă. În schimb, în Oman, asistenţa medicală şi învăţământul sunt gratuite, nu doar pe hârtie. * Închei cu patru versuri scrise de Walter Johrend, pour la bonne bouche: "Patru fete-americane/mâncă ciorbă de potroace/două subţiri, două dolofane/toate-l au pe vino-ncoace (…)".