Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

* Oltiţa Cîntec (ce nume frumos!) a rezervat o pagină în revista Dilema veche Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (ediţia XXVI), scoţând în evidenţă – ca şi mine – cantitatea de evenimente (540), numărul de artişti (3.300) şi de ţări (73). Nici un cuvânt despre calitate. Bine că n-a scris şi de… milioanele de spectatori! * Nu ştiu cum e prin alte locuri, dar în Sibiu drapelul naţional e luat în seamă doar o dată pe an (în 25 iunie) şi nici atunci precum ar merita. Lasă că maghiarii din România şi-l pun pe cel al Ungariei şi sub pernă, ca să viseze frumos la autonomie! * Până în 11 iulie curent, cei care vor să participe la Festivalul concurs de muzică populară "Florile Oltului" de la Avrig se mai pot înscrie, cu două condiţii: să aibă vârsta între 14 şi 45 de ani şi… să fie curajoşi, mai ales că nu au ce pierde, în schimb au ce câştiga, premiul cel mare fiind de 1.000 de lei/zece milioane, cum le place unora să zică!) * Unele primării din judeţ au decis, pentru a reduce cheltuielile de personal, să nu le mai dea poliţiştilor locali norma de hrană. Nici n-am ştiut că boactării care umblă creanga pe străzi, primeau şi aşa ceva. Dar mie, pensionar uzat cu un picior în cimitir, cine-mi dă "normă de hrană"? * Dacă tot am vorbit de serbări, în perioada 19-21 iulie a.c., la Cisnădie vor avea loc "Zilele oraşului", în Parcul Măgura, cu muzică, dans, surprize şi focuri de artificii. Ca să mai uite oamenii de necazuri! * Ştiţi ce ar trebui să scrie pe vitrina magazinului "Express” (fost al lui Ilie Floaş)? "Prost şi scump!" Dacă te duci la primele ore, la înghesuitul raion cu legume-fructe, lăzile sunt goale; dacă vrei să cumperi, mai târziu, trebuie să iei fiecare lămâie, cartof, ceapă etc. în mână, să le pipăi, fiindcă nu le sortează nimeni şi multe sunt stricate; în celelalte zone, este o permanentă vânzoleală de inşi care aduc marfă, încurcându-i pe cumpărători cu lăzi, cutii, cărucioare, navete… Fiind singurul magazin cu profil alimentar de pe Corso, toţi turiştii aci se bulucesc, caută, nu se decid, vorbesc tare între ei, te înghiontesc. I-am înjurat pe cei de la Billa, dar ăştia merită împuşcaţi. * Bine că a venit vacanţa magistraţilor, că tot nu au sediu instanţele judecătoreşti sibiene. Să vedeţi că se poate trăi, timp de două luni, şi fără procese şi împricinaţi! * În această lună îşi serbează ziua de naştere artiştii plastici sibieni Adrian Popescu (colegul nostru), Ilie Mitrea, Marcela Froman Sandu, Veronica Costea Cordali, poetul Dan Dănilă. Le dorim sănătate şi spor în creaţie! * Tot în iulie curent, se împlinesc 110 ani de la naşterea filozofului Constantin Noica, decedat la Păltiniş în 4 XII 1987; 8 ani de la trecerea în eternitate a poetului Mircea Ivănescu (n. 1931) şi 2 ani de când ne-a părăsit eminentul profesor Hermann Schmidt (n. 1926). Să le fie ţărâna uşoară! * lnteresantă şi utilă încercarea monografică "Poiana Sibiului – colţ de Rai din Mărginime", semnată de lcu Popeson (de fapt, pseudonimul lui loan Popescu). Dincolo de numeroasele informaţii oferite, volumul este fericit completat cu un bogat material ilustrativ. Apărută în 1999, poate că ar trebui adusă la zi. * Toţi cei care vin ca turişti, umblând bezmetici doar prin centrul istoric, se arată încântaţi de oraşul nostru, se fotografiază, ling îngheţate colorate, mănâncă plăcinte unsuroase şi beau bere pe terase, totul părându-li-se ieftin. O fi, la câştigul lor, dar pe mine mă deranjează la buzunar, pentru că toţi comercianţii au majorat preţurile. Pe străini îi "tund" fără să simtă, iar pe noi ne "rad". Nu mă mir că locuitorii Barcelonei şi ai Veneţiei s-au revoltat împotriva invaziei de vizitatori!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Publicat în 09 iulie 2019 (arhiva Tribuna)

Autor - N. I. DOBRA
10 iulie 2024 la 07:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Drumeție pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Făgăraș. „Anii Drumeției” îi invită pe sibieni la Fereastra Zmeilor și Trei Pași de Moarte
Programul „Anii Drumeției” organizează sâmbătă, 25 iulie, o excursie pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primăria pregătește cea mai amplă transformare a centrului istoric din ultimele decenii. Concluziile dezbaterii cu operatorii HoReCa
Primăria Sibiu pregătește schimbarea radicală a felului în care va arăta centrul istoric. Terasele din Piața Mare, Piața...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Avanpremieră la TNRS Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” revine într-o montare contemporană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi invită pe iubitorii de teatru la avanpremiera spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primul magazin Primark din Sibiu: 8 milioane de euro investite și peste 100 de locuri de muncă
Primark, unul dintre cei mai cunoscuți retaileri internaționali de modă, a deschis astăzi, 14 iulie, primul său magazin...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean, a câștigat Trofeul Festivalului Internațional Underground de la Arad
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean și produs de compania independentă Bis Teatru, a câștigat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Iulie continuă cu vreme instabilă. Maximele nu vor atinge 30 de grade
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și specificul local. Avem doar 26 de nume cu sonoritate locală la restaurante, terase, cafenele baruri sau fast-food-uri
Chiar dacă nu lucrezi în turism dar stai într-o localitate turistică și în plus, ești și tu turist,...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Ce poți face în weekend la Sibiu. Raliu, concerte, drumeții, teatru și competiții sportive pe 11 și 12 iulie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
VIDEO | „Țâpe dracii jar pă mine”. Reclamă inedită la gulașul gătit de Zilele Hungarikum, în Muzeul ASTRA
Cum reclama este sufletul comerțului, la Zilele Hungarikum, organizate în acest weekend la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Bujorii de munte, atracția unei noi drumeții organizate în Munții Făgăraș. Participanții au urcat până pe Vârful Suru
Pajiștile alpine acoperite de bujori de munte au fost principalele atracții ale unei noi drumeții organizate în cadrul...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.