Corul Mixt din Veszprém cântă în deschiderea Zilelor Hungarikum

Corul mixt din orașul Veszprém (Ungaria) va deschide Zilele Hungarikum de la Sibiu, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a festivalului care are loc joi, 4 iulie, de la ora 19, în Biserica romano-catolică "Sf. Treime" din Piaţa Mare. Grupul este unul dintre cele mai importante coruri mari din Ungaria, foarte popular atât în țară cât și peste hotare. Au obținut rezultate profesionale semnificative la numeroase concursuri naționale și internaționale iar concertele lor sunt foarte bine primite de publicul larg. Repertoriul include bijuterii a cappella ale literaturii muzicale, prelucrări din muzică religioasă și capodopere internaționale. Coordonatorul orchestrei este Ágnes Érdélyi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii spun că cea de-a 15-a ediție a Zilelor Hungarikum este specială din punctul de vedere al participării internaționale. Astrel, în perioada 4-7 iulie, pe lângă participanții din țară vor fi prezenți la festivalul maghiar din Sibiu invitaţi din Ungaria, Serbia, Slovacia și Slovenia cu diferite programe culturale și culinare.

Un bogat program cultural, care se adresează deopotrivă adulților cât și copiilor sunt, de asemenea atracția acestui festival așteptat de comunitatea maghiară și apreciat de publicul larg. Vizitatorii Muzeului în aer liber ASTRA din Dumbrava Sibiului vor putea degusta o mare varietate de preparate și produse specifice maghiare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sîmbătă, concurs de gătit

La concursul de gătit de sâmbătă, din Muzeul ASTRA, s-au înscris 29 echipe, iar duminică, 12 echipe de profesioniști și invitați ai organizatorilor, atât din țară cât și de peste hotare, vor prepara produse culinare deosebite. Pe lângă vestitul gulyás – preparat din carne de mânzat, porc sau chiar din miel, printre preparate se vor regăsi: tocăniță de cocoș, tocăniță de porc cu șoric și garnitură, supă de iepure, bogrács de Sibiu, deserturi, fasole boabe ca la Mohács, haluska din Slovacia sau tocană de mangaliță fiartă în bere artizanală Augusta. Pentru potolirea papilelor gustative vor ajuta vinurile din zona Aiudului de la Crama Takács, berea artzanală de la Bere SB și pălinca de la Orbán Pálinka.

Programul celei de-a 15-a ediții a Zilelor Hungarikum este specială din punctul de vedere al participării internaționale. În perioada 4-7 iulie, pe lângă participanții din țară vor fi prezenți la festivalul maghiar din Sibiu oaspeți din alte 4 țări: Ungaria, Serbia, Slovacia și Slovenia cu diferite programe culturale și culinare.

Program

Vineri, 5 iulie, orele 10 – 20

Strada meșteșugarilor – expozanți maghiari, meșteșugari tradiționali locali și din toate colțurile țării, precum și de peste hotare, prezentări și demonstrații live, ateliere meșteșugărești;

Târgul GastroHU – gastronomie maghiară, deschidere

CraftHU Tasting – degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești

Orele 12 – 17: Melodii populare maghiare cu Előd Kónya și prietenii

Ora 18 – Concert Cimpoierii din Transilvania

 

Sâmbătă, 6 iulie 2024

Orele 9- 20: concurs de gătit. La concursul de gătit din cadrul festivalului se înscriu, de regulă echipe de amatori, dar acest duel al ceaunelor este atractiv și pentru profesioniști în domeniul gastronomiei, reprezentanți de instituții, firme și chiar politicieni. Juriul va degusta și vor premia primele trei echipe de la fiecare categorie (gulyás și alte preparate maghiare gătite în ceaun), se vor acorda și premii speciale.

În paralel: Strada meşteşugarilor, târg, ateliere, demonstrații și prezentări; Târgul GastroHU – gastronomie maghiară; CraftHU Tasting – degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești; Atelier gastronomic, prezentare Creanga de Nuntă din Micfalău (Covasna)

Construcție iurtă și activități în iurtă pentru copii, cu Asociația Kalibáskő

BoGAs – cabana pentru copii – evenimente pentru copii

Jocuri medievale – Cimpoierii din Transilvania

Spectacol de dansuri și muzică populară – Bokortanyák Lakosságáért Egyesület Nyíregyháza, Ungaria

Concert Dobronaki Nótázók, Slovenia

Concert Árvalányhaj Felvidék, Slovacia

Concert Cimpoierii din Transilvania

Spectacol de dansuri și muzică populară – Ansamlul Zöld Fenyő (Bradul Verde)

Atelier de dansuri populare maghiare

 

Duminică, 7 iulie

Orele 9 – 18: "Chefi maghiari la ceaune". Bucătari profesioniști vor găti preparate specific maghiare, după care acestea se vor putea degusta de publicul vizitator.

În paralel: Strada meşteşugarilor, târg, ateliere, demonstrații și prezentări; Târgul GastroHU – gastronomie maghiară; CraftHU Tasting – degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești; Atelier gastronomic, prezentare Creanga de Nuntă din Micfalău (Covasna)

Activități în iurtă pentru copii, cu Asociația Kalibáskő

Cabana pentru copii BoGAs – evenimente pentru copii

Concert Grupul de Țițere din Sibiu (instructor și conducător de grup: Júlia Bucz)

Concert Grupul de țițere Dió Héj din Slovacia

Concert Dobronaki Nótázók, Slovenia

Spectacol de dansuri și muzică populară – Bokortanyák Nyíregyháza, Ungaria

Concert – Éva Bíró și Zoltán Fülöp, acompaniați de orchestra lui Lőrincz Szőcs

Zilele Hungarikum este un festival organizat de Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și Muzeul ASTRA. Finanțatori: Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Fundația „Bethlen Gábor” din Ungaria, Fundația UDMR – Communitas, Fondul Național de Cooperare al Prim-ministrului Ungariei.

 

Autor
04 iulie 2024 la 09:15
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 11 ore
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit