Cu copaci şi fără copaci. Sau cum să vezi pe viu care sunt cauzele caniculei din oraşe

Cu copaci şi fără copaci. Sau cum să vezi pe viu care sunt cauzele caniculei din oraşe

E la modă, ca în fiecare vară de altfel, să îţi apară mema aceea cu temperaturile într-o zonă asfaltată versus cele dintr-o zonă cu vegetaţie, asta ca să sesizezi diferenţele dintre cele două. E faimoasa "fără copaci – cu copaci". La "fără", ai temperaturi în aer de 38-46 de grade, pe stradă 50 la nivelul trotuarului şi 60 sau peste la nivelul carosabilului. Dacă ai copaci, temperaturile ar scădea la 18 – 30 de grade. Chiar dacă diferenţa este cam "aranjată", pentru că, pe caniculă, chiar şi în zonă cu vegetaţie bogată, nu ai 18 grade, mesajul este cât se poate de real şi trebuie luat în considerare. Cu vegetaţie e mai bine decât fără.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

E mai simplu să faci abuz de lozinci "verzi" la modă, de a învinui vacile, aragazul, combustibilii fosili, în loc să vezi realitatea din oraşul tău. Ca să o vezi este foarte simplu. Ia o zi oficială de caniculă, cu cod de orice culoare ai chef. Hai să zicem, într-o zonă mixtă, fără vegetaţie şi CU vegetaţie. Uite, de exemplu pe Mihai Viteazu. Termometrul de la Catena arată, generos, 36 de grade. Dar pot fi şi 35, şi 39. Nu vă luaţi că e pustie strada, nu e de la "cupola de foc", ci că era sărbătoare şi era închis şi la alimentară şi la aprozare şi la farmacii, aşa că nu avea românul nevoie să se plimbe dacă nu e de băgat ceva şi în traistă.

Dacă dai o tură, te simţi supt de apă, uscat, semi-terminat, ca după un marş de peste 10 kilometri. Căldura "naturală" (cât e şi aia naturală şi cât nu e) este suplimentată aici de: lipsa copacilor, traficul auto, maşinile care se coc la soare, vitrinele care reflectă căldura, asfaltul de pe trotuar şi carosabil, betoanele blocurilor. Şi am prins o perioadă blândă, că în august pe aici sunt cam 40-43 de grade pe puţin.

Apoi mutaţi-vă ceva mai încolo, pe partea de dincolo de intersecţia cu Iorga, pe dreapta cum o iei spre piaţă. Acolo încă sunt copaci, mai ales că zona a rămas (încă) ne "reabilitată" de primărie. Sesizaţi diferenţa. Căldura este atenuată, de ajunge chiar să fie răcoare. Umbră, stare de bine. Nu neapărat 18 grade ca în poza de pe facebook, dar nici 30-şi. Mai degrabă aproape 30 de grade. Nu trebuie să fii climatolog, meteorolog sau alt neam de expert să îţi dai seama de diferenţe. 
După experienţa aceasta, toate explicaţiile oficiale privind tăierile de copaci le vei putea judeca la exacta lor valoare. Ei, acum ai văzut care sunt cauzele caniculei din oraşe? Şi cum poate fie ea contracarată? Felicitări. Anunţă-i şi pe defrişorii şefi atunci.  

Custom Image
 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
24 iunie 2024 la 12:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 minute
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 zi
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.