Weekend "cu plin" pentru poliţiştii sibieni: alcool la volan şi şoferi fără permis

IPJ Sibiu informează că, în perioada 14 – 16 iunie, polițiștii rutieri sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației. Au fost reținute 35 de permise de conducere, au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 220.000 de lei. Cele mai multe infracțiuni constatate au fost cele de conducere sub influența alcoolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Accident cu mopedist fără permis. Şi sub influenţa alcoolului

Pe 14 iunie, în jurul orei  18.30, în Sibiu, în timp ce conducea un moped pe strada Rahovei, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Mohu, a efectuat o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o sibiancă în vârstă de 58 de ani. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, testarea alcoolscopică a mopedistului a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.   
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alcool la volan, în Sibiu şi Cisnădie

Pe 15 iunie, în jurul orei 00.30, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cindrelu de către un localnic în vârstă de 39 de ani.
În urma testării șoferului, a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de alcool și de substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pe 16 iunie, în jurul orei 2, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe bd. General Vasile Milea de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Vâlcea. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.   În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot pe 16 iunie, în jurul orei 5.30, în Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul General Vasile Milea de către un sibian în vârstă de 28 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fără permis în Şura Mare

Pe 16 iunie, în jurul orei 2.30, în localitatea Șura Mare, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Agnita.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.   
În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Autor
17 iunie 2024 la 11:16
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 42 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 4 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit