S-a dat cu ATV-ul fără permis şi s-a mai şi accidentat. În plus, a şi băut

Acasa >

Articol

 
IPJ Sibiu transmite că un accident s-a produs în satul Nou, comuna Roșia. Un localnic de 16 ani, în timp ce conducea un ATV în care se afla un pasager, pe strada Dealului din sat Nou, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un autoturism parcat. 
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală atât a conducătorului ATV-ului, cât și a pasagerului, de aceeași vârstă, domiciliat tot în satul Nou, ambii fiind transportați la spital.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel care conducea ATV-ul nu are permis de conducere pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a arătat 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştiis ibieni mai informează că în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Autor
07 mai 2024 la 19:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Săptămâna viitoare încep lucrările la segmentul Mârșa – Arpaș al autostrăzii Boița – Făgăraș. Este cel mai scump lot de lucrări
Cu o valoare de 1,54 miliarde de lei, fără TVA, segmentul de autostradă dintre Mârșa și Apoldu de...
Eveniment
4 min de citit
acum 2 ore
Marea Lojă Națională din România aniversează 145 de ani de la „Aprinderea Luminilor”
În zilele de 9 și10 mai, Bucureștiul devine gazda unui eveniment aniversar de amploare, la care vor participa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Prima ediție din acest an a târgului destinat exclusiv produselor de artizanat, în perioada 17-18 mai. Albul pune stăpânire pe Piața Huet
Primăria Municipiului Sibiu reia evenimentul Artizan Huet, dedicat exclusiv produselor de artizanat. Prima ediție din acest an se...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.05.2025 CISNADIE, str....
Eveniment
1 min de citit