Dacă televiziunile își cocoșează telespectatorii cu materiale despre dezmățurile culinare din minivacanța de 1 Mai ce a furat startul încă din weekend, tot de sezon sunt și episoadele de smerenie temporară ale unor semeni. Stațiile de autobuz și mijloacele de transport în comun pot fi un izvor nesecat de subiecte, de analize ale unor categorii sociale. Pe la sfârșitul săptămânii trecute, așteptând autobuzul în stație, am prins din zbor mărturia unei doamne care se spovedise recent. Cu o revoltă pe care încerca să o țină în frâul cutumelor, îi explica unei tovarășe de drum cum a supărat-o cutare vecină și cum urmează să-i tragă un perdaf. Momentul, pe care am simțit că și l-ar fi dorit de îndată pus în practică, trebuia amânat din cauza suprapunerii cu Săptămâna Mare și cu spoveditul și împărtășitul. Cu o excitație nervoasă ușor perceptibilă, doamna i se confesa însoțitoarei sale: ”Acuma nu pot să îi spun nimic, pentru că am fost la spovedit, la împărtășit, ca înainte de Sărbători. Dar las să treacă Paștile și să vezi numai ce mă bag în ea, ce i le spun eu pe toate!”. Era doar reiterarea unei raportări defectuoase la adevăratul sens al unei practici religioase ce ar trebui să lase empatia și toleranța să înmugurească în ființa omului. Suspendarea temporară a încrâncenării e o măsură autoimpusă probabil din teamă ori din încercarea de a scoate în lume o imagine blândă, cosmetizată. O imagine ce se veștejește imediat după sărbători, când omul se leapădă de orice abținere și reia cotidienele înjurături, denigrări și bârfe. E o diferență între ceea ce vrem să fim și ceea ce ne îngăduim să fim, iar când spun asta nu mă exclud din rândul celor ce clevetesc din când în când. Nu mă consider vreun canonizabil, încerc din răsputeri să sufoc încrâncenările alimentate de întâmplările din lumea asta tot mai nebună. Desigur, personajul din stația de autobuz e doar unul dintre multele exemple de acest fel, e reconfirmarea acelei boli comportamentale ce a măcinat, macină și va măcina nu doar societatea românească. Între a fi bun de ochii lumii și a te îmblânzi din convingere e un hău în care plutesc frământările de zi cu zi, neliniștile ce ne încercănează. Poate că atunci când tot mai mulți vor dori cu adevărat să fie mai buni, și societatea va fi ceva mai curată iar aerul ei va fi mai respirabil.