Filarmonica Sibiu: Concert baroc la Palatul Brukenthal

Filarmonica Sibiu: Concert baroc la Palatul Brukenthal

Salonul de Muzică al baronului Samuel von Brukenthal va găzdui, vineri, 12 aprilie 2024, începând cu ora 18:00, un concert cu lucrări compuse de Johann Sebastian Bach și Johann Christian Bach.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primul eveniment din cadrul proiectului “Camerele Sibiului” propune un program muzical din creația familiei Bach, interpretat de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu sub conducerea dirijorului Eduard Dabrowski.
"Cum deja am obişnuit publicul meloman cu proiecte îndrăzneţe – iar unele dintre acestea au fost premiate – dorim să aducem în atenţie un nou punct cardinal pe harta inițiativelor noastre. În stagiunea Filarmonicii am programat și concerte de muzică preclasică, iar cel mai potrivit spațiu pentru acest repertoriu este Salonul de Muzică al Palatului Brukenthal.
La Sibiu, muzica clasică a apărut inițial în saloanele cetății. După ce viața muzicală a fost împlinită de activitatea simfonică a Filarmonicii, ne întoarcem spre origini, reînnodăm tradiția și căutăm să redescoperim spațiile în care se făcea muzică odinioară. «Camerele Sibiului» este un proiect care împlinește acest deziderat. Avem un partener de încredere în domnul Alexandru Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, căruia îi mulțumim pentru găzduire și sprijin.
Dirijorul invitat al acestei săptămâni, Eduard Dabrowski, este un tânăr remarcabil, despre care maestrul Cristian Mandeal a apreciat că este "un element cert pentru viitorul muzicii româneşti". Prezenţa sa cu siguranţă va reprezenta un porte-bonheur în debutul acestui proiect”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Câștigător al Concursului de Dirijat “Ionel Perlea”, Eduard Dabrowski este și un compozitor premiat, lucrările sale fiind interpretate de Orchestra Naţională a Operei din Kiev, Orchestra Filarmonicii Oltenia sau Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa. Evenimentul face parte din proiectul “Camerele Sibiului”, lansat de Filarmonica de Stat Sibiu.

Accesul la concert se va face pe baza biletelor în valoare de 20 lei, disponibile la intrare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
09 aprilie 2024 la 13:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.