Citite, auzite: „Am fost măritată cu un marxist şi cu un fascist"

* Actriţa americană Lee Grant, pe adevăratul nume Lyova Haskell Rosenthal (fiică de emigranţi evrei din Polonia şi Rusia) a avut perioada de glorie în anii 60-70 ai secolului trecut, obţinând şi un premiu Oscar. A avut succes şi ca regizoare de film documentar. Avea umor: "Am fost măritată cu un marxist şi cu un fascist şi nici unul nu voia să arunce gunoiul." A mai zis şi: "Este un sentiment tonic să fii în preajma unui bărbat care cre­de că femeile sunt suculente". * Laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1982), scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez (Un veac de singurătate, Cronica unei morţi anunţate, Dragostea în vremea holerei, Toamna Patriarhului ) zicea că aşa cum o ţară are un dans speci­fic, o mâncare inconfundabilă, o băutură favorită, tot aşa ar trebui să aibă o floare ce dă parfum şi culoare em­blemei naţionale. Olandezii au laleaua, bulgarii au tran­dafirul, francezii au floarea de crin (fleur de lys), em­blema regalităţii, japonezii au crizantema, nemţii şi austriecii au floarea de colţ (Edelweiss), malaezienii au floarea de lotus…Nu ştiu ungurii şi ruşii dacă iubesc vreo plantă…În ce ne priveşte, eu aş fi optat pentru floarea de cireş, dar poetul loan Alexandru a decretat busuiocul ca floare a românilor, fiindcă acesta "se pune şi în scăldătoare şi în copârşeu", fetele şi-l pun în sân ori sub pernă. E o variantă plauzibilă, mai ales că preoţii îl folosesc la botez…* Basarabeanca Doina Postolachi a publicat la Chişinău volumul "601 sau valiza cu busole", un amestec de realitate autobiografică şi de ficţiune. Într-un loc, scrie cu năduf: "Nu ştiu dacă voi fi vreodată soţia cuiva. Nu pentru că sunt moldoveancă. Dar cu siguranţă voi fi amanta multora. Pen­tru că sunt moldoveancă. Dacă eşti moldoveancă, se zice că ai o inteligenţă îndoielnică sau, mai bine zis, redusă. Iar dacă şi arăţi bine, eşti curvă". Nu pot s-o contrazic, fiindcă n-am ajuns dincolo de Prut, dar nişte "eşantioane" avem şi pe aici, chiar şi în politică. * Când spun că Thomas Carlyle (1795-1881) a fost un scoţian deştept nu mă tem de pleonasm. Eseist, istoric, filozof, scriitor, Carlyle a avut o influenţă puternică şi benefică asu­pra culturii secolului 19 şi nu doar în Marea Britanie. Vă ofer câteva perle din gândirea lui: "Am marea ambiţie de a muri mai degrabă datorită epuizării decât din cea a plictiselii; Munca şi numai munca este nobilă, viaţa în trândăvie nu e nici partea omului, nici partea zeilor; În nici o împrejurare omul nu are voie să spună minciuni; Bătrâneţea n-are de-a face cu regretul; Un om mare îşi arată măreţia prin felul în care îi tra­tează pe oamenii mici." Corect. * Era să omit cugetarea cea mai adevărată a scoţianului: "Organul esenţial al corpului uman, temelia de nezdruncinat pe care se sprijină sufletul, este portofelul". Iar ăştia de-acum vor să ni-l înlocuiască treptat cu cardul. Eu, dacă n-am bughilarăşul în buzunar nici nu ies din casă. * Habar n-am dacă există la nivelul ţării noastre vreo evi­denţă a numărului de inşi deveniţi doctori în diferi­te domenii după 1989. Dascăli de ţară, ingineri din fa­brici, actori de cabaret, pictori de lozinci şi scrii­tori la gazetele de perete din cartiere etc. au devenit peste noapte "doctori" cu ifose şi pretenţii de mărire. Singurul beneficiu pentru societate este că, în cimitir, tot la două morminte, dai peste un doctor şi la trei cruci, peste un analfabet.