Din jurnalul unui gazetar bătrân (2021) Dacă sunt fericit? Mă credeți idiot? N.I. Dobra s-a ridicat la înălțimea pretențiilor lui Tudor Arghezi!

Din jurnalul unui gazetar bătrân (2021)  Dacă sunt fericit? Mă credeți idiot?  N.I. Dobra s-a ridicat la înălțimea pretențiilor lui Tudor Arghezi!

Lansarea lucrării „Din jurnalul unui gazetar bătrân (2021) Dacă sunt fericit? Mă credeți idiot?” a fost făcută în prezența vechilor colegi de redacție Nicolae Achim, Nicolae Ivan și Ioan Vidrighin, respectiv a multor cititori fideli și abonați ai cotidianului. Despre gazetarul N.I. Dobra, născut la 2 decembrie 1945, în Păuca, sunt multe de spus și scris, cariera acestuia fiind prezentată în lucrări importante, o personalitate culturală aflată de peste trei decenii la apogeul carierei și maturității creatoare. Prezent în publicistica sibiană de peste cinci decenii (din 1 octombrie 1972), N.I. Dobra este autorul a nouă lucrări care deja îi definesc și conturează opera: „Fie vorba-ntre noi”, „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, „Jurnal franțuzesc subiectiv”,Lumea ca bâlci”, „Sibiul în alb și negru”, „Privind înapoi cu nostalgie”, „Personalități și personaje din sportul sibian”, „Nu suntem ce părem a fi”, „Nu toți am fost jigodii”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În lipsa autorului, directorul general al Tribunei, Mircea Bițu, afirma că este convins că toți cei prezenți au dorit să-l revadă pe N.I. Dobra, publicistul care de zeci de ani încântă cititorii cu gândurile sale, așternute în coloana care a devenit celebră, un adevărat brand al cotidianului sibian. Audiind prezentarea, revedeam cu ochii minții lucrările deja editate, o parte reușind să le procur prin tot felul de întâmplări inedite. La toate lucrările lansate, autorul a rămas departe de lumina reflectoarelor, refuzând să fie vedetă într-o lume în care goana după notorietate a devenit – mai ales în lumea politică – mai mult decât obișnuință. Așa se explică absența sa de la lansare, singura manifestare oficială la care a acceptat să fie prezent fiind în Păuca, unde primarul Niculae Dancu i-a decernat onorantul titlu de „Cetățean de onoare”.

Menționăm că cel mai longeviv primar al unei comune sibiene a dorit să participe, regretând absența și relansând invitația ca toate lucrările lui N.I. Dobra să fie lansate public în comuna natală.

Încă din lucrarea „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, N.I.Dobra își justifica demersul, plecând de la definirea pamfletului – „Pamfletul săvârșește pentru artă și compensațiile vieții sociale o operă de înviorare. El poate fi ori bine, ori idiot scris. O lume medie nu există. Pamfletul bun este mai rar ca o bună poezie. (…) Pamfletul reprezintă totuși un remarcabil gen literar. Un personagiu, ca să poată fi subiect de pamflet, trebuie să prezinte o parte vulnerabilă, ridicolă prin diferența dintre calitatea socială și cea reală. (…) De obicei, persoanele care au fost pișcate se agită numai la auzul numelui lui. Tot ce nu le place în viață numesc pamflet. După ei, pamfletul ar fi ca un hoit în ultimă descompunere, de care, dacă te apropii, riști să te murdărești cu materie purulentă”, dar și a pamfletarului – „Pamfletarul este mai crud decât un asasin. Un criminal omoară un om de multe ori involuntar, pentru a-l prăda mort. Pamfletarul se strecoară pretutindeni. Se ocupă de afaceri care nu-l privesc și când nu gândești, chinuindu-și victima cu o sadică voluptate … Pamfletarii buni sunt rari. De obicei sunt o seamă de inși care maimuțăresc modelul original, fiind cu atât mai caraghioși cu cât încearcă să-l tăgăduiască”. Toate aceste definiri au fost făcute de marele scriitor Tudor Arghezi (în 1928), N.I. Dobra provocând, în final: „invit cititorii să judece în ce măsură am reușit să fiu la înălțimea pretențiilor lui Arghezi”.

În „Lumea ca bâlci” motto-ul lucrării este „Urmașilor mei, care n-au uitat să citească, un sfat: A nu se citi mai mult de zece pagini pe zi” lucrarea fiind structurată în părți cu titluri sugestive: „Piața, gara, crâșma, cimitirul …”, „Tusea și junghiul”, „Pârâtul nu recunoaște nimic!, Copilul neînvățat, dobitoc crește”, „Ou sont les neiges d´antan?”.

În „Sibiul în alb și negru – oameni locuri întâmplări” (2011), motto-ul este ales din Radu Stanca – Hebrietas Cibiniensis: „Văd toate mizeriile lumii,/ Văd până și morții pe uliți/ Și ochii mei ca niște suliți/ Rup masca de vis a minciunii” selecția de articole fiind din perioada 1990-2010. Lucrarea „Privind înapoi cu nostalgie” (2011) este dedicată domeniului sportiv, motto-ul fiind edificator: „Fără sport, viața n-ar avea niciun farmec”, istoria sportului sibian având adevărate repere în această carte și în următoarea: „Personalități și personaje din sportul sibian”. Nu întâmplător, N.I. Dobra a selectat două citate: „A face sport înseamnă a învinge fără a ucide” (P. Vialar) și „Când vei vedea câți te întrec, gândește-te câți vin în urma ta” (A. Schopenhauer). Prezentând noua lucrare, istoricul dr. Vasile Crișan a menționat că deja cu volumele apărute «putem face o mică bibliotecă din înțelepciunea lui (…) fiind martorul evoluției lui de când am ajuns eu la Aciliu și el la Amnaș …, până la integrarea în Clubul Seniorilor de la Frieda, de unde el la un moment dat s-a retras, o retragere anunțată, domnia sa motivându-și în scris absența de la orice lansare».

În cel mai important an electoral din deceniul III al mileniului III, N.I. Dobra își definește opiniile politice simplu, fără rețineri: «Un mare politician francez – la propriu şi la figu­rat – a fost Charles de Gaulle (1890-1970), general, pre­şedinte al Franţei, om de mare valoare şi caracter. A spus multe vorbe memorabile: „Când vreau să ştiu ce gândeşte Franţa, mă întreb pe mine însumi; Ţi-am auzit părerile. Nu sunt în concordanţă cu ale mele. Decizia este luată în unanimitate; Tăcerea este arma decisivă a Puterii; Ca să devină stăpân, politicianul se prefa­ce că este servitor; Îi respect doar pe cei care mi se împotrivesc, dar nu-i pot tolera; Dacă sunt fericit? Mă credeţi idiot?". Aşa un conducător ne-ar trebui. …». Primul volum Din jurnalul unui gazetar bătrân” conține articole apărute în cotidianul Tribuna, selectate de autor exclusiv din anul 2021, ordonarea acestora fiind făcută cronologic, fiind indicată data efectivă a apariției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aici, se cuvine a menționa sprijinul familiei, în primul rând al fiicei sale Alexandra Dobra și a lui Narcis Lupou (creatori, designeri ai coperților lucrărilor) dar și al ing. Ioan Tușinean, inițiatorul demersului publicistic. Răsfoind lucrarea, oricare cititor poate face o constatare simplă: cele peste 270 de pagini demonstrează un spirit viu, fin observator al lumii contemporane și al fenomenelor social – politice, profund implicat în cunoașterea și explicarea resorturilor intime ale societății. Un scriitor în plină maturitate creatoare care a înțeles demult vorbele lui Anton Pann: „Nimenea n-o să trăiască lumea să o moștenească!”. Iar cea mai sigură moștenire care ne-o lasă nouă, tuturor cititorilor care îl iubesc și-l apreciază sunt aceste lucrări, ce strâng între coperți sute de articole scrise în cea mai grea perioadă din istoria recentă. Este evident că marea pandemie a reușit să ridice probleme de discriminare și echitate în materie de sănătate, dar și de echilibru între sănătatea publică și drepturile individuale. Iar într-o lume în care încrederea în mass-media locală se erodează continuu – media online câștigând teren prin multiplicarea tehnicilor de manipulare și dezinformare -, jurnaliștii cu mare experiență și iscusință literară sunt din ce în ce mai rari și de neînlocuit.

Iar, când atacurile de dezinformare se succed sistematic – fiind hărțuite surse legitime pentru a reduce încrederea în instituții -, este important să înțelegem definirea contextului actual, dată de șeful diplomației europene, Josep Borrell:

Acest nou război nu implică bombe care ucid, ci cuvinte și idei care colonizează!”.

Mulțumesc Nani, … că exiști … și ca de fiecare dată îți doresc multă sănătate și puterea de a continua seria de articole zilnice, cu care ne-ai obișnuit și pe care toți cititorii Tribunei, le citesc înainte de oricare alt articol! Vă informăm că în luna martie a.c. va apărea volumul II: „Din jurnalul unui gazetar bătrân (2022) Vocația noastră de măscărici și cabotini”. Sperăm să reușim să organizăm o sesiune de autografe, cu participarea efectivă a autorului. Cred că sunt în asentimentul majorității cititorilor, afirmând că N.I. Dobra s-a ridicat la înălțimea pretențiilor lui Tudor Arghezi!

Marius HALMAGHI

 

01 februarie 2024 la 14:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.