Când vă plângeţi că e frig, nu uitaţi că pe vremea asta noi eram supăraţi că nu puteam merge la săniuş

Când vă plângeţi că e frig, nu uitaţi că pe vremea asta noi eram supăraţi că nu puteam merge la săniuş

Îi aud pe unii din generaţia aia de se duce cu 12 şi 15-le la mall să mânânce la fastfood şi să se dea adult, că "uââââ băga-mi-aş (****) ce frig ie!" (aşa vorbesc ei în public, să nu aud aia cu "da aşa se scrie la un ziar respectabil?"). Erau îmbrăcaţi în treninguri sau gecuţe peste tricou cu glugă, pe cap cu frizura aia de '80s revival, în picioare adidaşi cu care alunecau ca în clipurile cu "funniest falls on camera" (nu mă puneţi să traduc, puneţi pe goagle ce am scris şi vedeţi ce vă dă) şi în picioare ciorăpei din ăia de se văd încheieturile la picioare. Adică cum să spun, îmbrăcat aşa ţi-e frig şi la 10 grade, apăi la minus 5-6. Şi mi-am amintit că la vârsta lor sau mai puţin, vremea asta era una acceptabil-frustrantă, care, garantat, ne aducea o vară ca pixul, pentru că iarna nu era iarnă. Adică acum nu e iarnă adevărată ca la carte şi nu e frig pe cât vi se spune la ştiri sau pe cât vi se sugerează să credeţi. Doar că lumea s-a prea boierit. Oricum, dacă acum e rece, săptămâna viitoare va fi mai puţin rece. Uite cum:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Luni, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări izolate în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 5 grade, iar cele minime între -10 și -9 grade.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marţi, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte slabe, predominant sub formă de ninsoare noaptea. Izolat vor fi condiții de polei. La munte precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele înalte de munte, cu rafale ce vor depăși temporar 60-80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade, iar cele minime între -3 și -1 grad.

 

Miecuri, vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Mai ales în cursul nopții se vor semnala precipitații mixte, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ce vor depăși temporar 45-55 km/h în zonele joase, mai intens în zonele înalte de munte, cu rafale ce vor depăși temporar 80-90

Imagine intercalată
Imagine intercalată

km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 7 grade, iar cele minime între 0 și 2 grade.

 

Joi, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitații mixte, predominant sub formă de ploaie ziua. Izolat vor fi condiții de polei. La munte se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 6 grade, iar cele minime între -2 și 0 grade.

 

În weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Mai ales în prima parte a intervalului se vor semnala precipitații mixte.

 

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Cristina Blaga, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
21 ianuarie 2024 la 12:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.