9 Mai: Cum a trăit Sibiul Ziua Independenţei

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Când ne referim la independența României, istoria modernă a spațiului românesc oferă mai multe repere importante, însă evenimentul cu cea mai mare rezonanță politică și simbolică rămâne Războiul de Independență al României, desfășurat în contextul conflictului ruso-turc din anii 1877–1878. Astfel, în 9 mai 1877, Parlamentul României a proclamat Independența de Stat față de Imperiul Otoman, act istoric consfințit de Mihail Kogălniceanu. TRIBUNA în colaborare cu istoricul sibian Rafael Ţicindelean vă prezinta atmosfera existentă în Sibiu şi în Transilvania în perioada războiului de independenţî, ce scria principalul ziar al Transilvaniei – Telegraful Român, care apărea la Sibiu, cum s-a implicat comitetul doamnelor din Sibiu în strângerea de donaţii şi ajutoare pentru soldaţii români de pe front. Astea în condiţiile în care în Transilvania se împlinea primul deceniu de la crearea Dualismului, iar presiunea maghiară era tot mai intensă.

Context politic, administrativ și social din Transilvania

După încheierea Compromisului Dualist din anul 1867, Transilvania este integrată administrativ în Regatul Ungariei, așadar evoluția sa politică și socială este determinată și stric legată de politica Parlamentului de la Budapesta. În administrație, educație și justiție, așadar domenii-cheie ale societății, devine tot mai vizibilă și accentuată politica de maghiarizare promovată de clasa politică de la Budapesta, aceasta fiind principala metodă de consolidare a puterii maghiare în cadrul Dublei Monarhii. În schimb, deși majoritari demografic, românii nu se bucurau de cea mai favorabilă situație, fiind adesea excluși din viața politică a regiunii, sau uneori alegând ei înșiși să practice pasivismul politic. Legea naționalităților din Ungaria sau Legea XLIV/1868 era menită să asigure egalitatea dintre naționalitățile conlocuitoare și să reglementeze drepturile minorităților, însă acest act legislativ (în teorie liberal) a proclamat existența unei singure națiuni politice maghiare indivizibile și a favorizat limba și cultura maghiară. Limba oficială devine cea maghiară, iar autonomia culturală a minorităților este redusă.

Context economic și cultural

Acesta este contextul politico-administrativ și social existent al Transilvaniei în anii 1877-1878 în general, dar şi al Sibiului în special. La sud de Carpați, România lupta alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman pentru a-și dobândi independența, în schimb românii transilvăneni purtau în spațiul intracarpatic o luptă internă politică împotriva maghiarizării și în virtutea dobândirii unor drepturi politice egale. Însă, este important să menționăm faptul că Transilvania, în speţă Sibiul, nu a fost complet indiferentă la evenimentele militare din sud, deși implicarea acesteia și rolul jucat de aceasta nu au fost directe, majore și centrale. Cu certitudine putem să afirmăm faptul că românii din Transilvania se informau și urmăreau cu interes și entuziasm evenimentele politico-militare în plină desfășurare. Pe de o parte, din punct de vedere economic, Transilvania parcurge un proces lent și anevoios de dezvoltare, marcat prin extinderea și dezvoltarea căilor ferate și o urbanizare moderată, însă mediul rural rămâne cel dominant, așadar putem presupune și afirma că țăranul român era mai adesea preocupat de propria sa condiție, legată de tensiunile sociale cu privire la pământ și statutul său.

Pe de altă parte, din punct de vedere cultural, Transilvania se dezvoltă foarte mult. În această perioadă, românii își dezvoltă și consolidează organizațiile culturale și politice (cel mai notabil caz fiind desigur ASTRA, cu sediul la Sibiu), își dezvoltă presa și rețelele de solidaritate intelectuală și încep să contureze forme mai coerente de revendicare politică, cerând reprezentare și drepturi naționale pe cale argumentativă. De asemenea, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fenomenul naționalist sau naționalismul prinde tot mai multă amploare și devine din ce în ce mai relevant în societate. Partidele naționale și organizațiile naționaliste depun eforturi tot mai asidue și pronunțate în vederea captării atenției electoratului. Am putea îndrăzni să spunem că Războiul de Independență a avut un impact indirect asupra românilor din Transilvania, victoria României și recunoașterea independenței în cadrul Congresului de la Berlin având un impact simbolic și psihologic puternic, oferind speranță cauzei naționale și oferind șansa intensificării mobilizării naționale românești.

Trebuie să menționăm un aspect foarte important, anume faptul că autoritățile austro-ungare au supravegheat la rândul lor populația din Transilvania, implicit pe cea din Sibiu, și au observat evenimentele din spațiul extracarpatic, așadar acestea nu ar fi permis o participare oficială a românilor ardeleni, ar fi limitat manifestațiile publice, ar fi privit cu suspiciune orice entuziasm și încercare de ovaționare a României independente, care ar fi putut alimenta spiritul naționalist. Autoritățile austro-ungare monitorizau atent orice manifestare de simpatie față de România, așadar posibilitatea unei mobilizări românești colective organizate nu exista. Participarea directă românească la lupte ar fi fost întâmpinată de opoziția directă a autorităților austro-ungare, iar aceasta nu era lipsită de riscuri, pericole și constrângeri: spre exemplu, trecerea frontierei era ilegală și putea atrage cu sine pedepse și sancțiuni severe.

Cum reda atmosfera din Sibiu şi Transilvania, Telegraful Român de la Sibiu

Presa vremii ne indică faptul că interesul românesc în Transilvania pentru evenimentele din timpul războiului exista, iar românii doreau să se informeze corect și amănunțit cu privire la progresul războiului. Un exemplu bun este oferit de numărul 63 din 11/23 August 1877 al Telegrafului Român, ce apărea la Sibiu şi care îl ca fondator pe Mitropolitul Ardealului, Andrei Şaguna: „Trupele din corpulu generalului Siakovskoi se afla la vestu de Plevn’a, ceea ce pare a indica o mișcare destinata a incongiura armat’a lui Osmanpasi’a. Câtu despre corpulu generalului Krüdener, care s’a unitu cu alu generalului Zatoff, dându-se acestui din urma comand’a, ca mai betrânu, elu ocupa o positiune tare chiaru in fati’a Plevnei, la o depărtare numai de câțiva kilometri. Presinti’a sea in apropiarea unui locu, unde a fostu de doue ori respinsu, probeza ca sta gat’a sa se arunce asupr’a inamicului”.

Un pasaj foarte interesant poate fi redat din numărul 41 din 26 mai/7 iunie 1877 al Telegrafului Român, unde este menționată într-un comunicat poziția Vienei și a guvernului austriac cu privire la independența românilor și la războiul purtat de Principatul României: „Guvernulu austriacu a informatu pe miniștrii români ca simte unu interesu amicalu pentru independinti’a noului statu, si ca Romani’a obtienendu-si independinti’a, Austri’a nu mai intielege trecerea Dunărei, urmarindu altu-ceva…….”.

Voluntari și combatanți trecuți în România

Una din cele mai concrete forme de participare românească transilvăneană la evenimentele războiului este reprezentată de prezența și activitatea voluntarilor români atât combatanți, cât și noncombatanți, la diverse etape sau ofensive din război. Cazuri de români combatanți sunt cu siguranță numeroase, însă presa s-a limitat doar la reproducerea unora dintre aceste cazuri și nu oferă detalii sau exemple în abundență. O posibilă explicație cu privire la acest fenomen se poate găsi în Legea presei din Transilvania, activă și funcțională în perioada dualismului, conform căreia publicațiile care incitau la „agitație” publică puteau fi suspendate, iar autorii acestora puteau răspunde penal. Așadar, exista posibilitatea unor sancțiuni grave pentru redactarea unor articole care glorificau România sau voluntariatul pentru Războiul de Independență. Prin urmare, putem presupune că ziarele românești din Transilvania au preferat să reproducă sumar detalii despre combatanți transilvăneni în război, fără să pună mult accentul pe astfel de aspecte și fără să atragă prea mult atenția asupra unor articole care ar fi părut că încurajează astfel de practici, astfel puteau evita sancționarea sau dispariția completă.

Apel filantropic de la Sibiu

Următorul caz publicat în presă este despre noncombatanți, persoane care au trecut din Ardeal în România pentru a susține partea românească beligerantă în orice mod și mijloace posibile. Nu sunt redate multe detalii despre acei voluntari, însă mențiunea lor este relevantă. Numărul 39 din 25 Septembrie/1 Octombrie 1877 din publicația Familia a publicat un apel filantropic redactat de o sibiancă, Juditha Macellariu, persoană de frunte în cadrul unui comitet de ajutorare a ostașilor români răniți pe front, organizat în Sibiu, prin care solicită cititorilor donații și ajutoare financiare pentru răniți: „Mii de viteji români se afla deja răniţi în spitalele României, si transilvănenii români, cari se afla de presentu dincolo de Carpati, ni spunu, ca ajutorele adunate pân’acum nici pe departe nu potu acoperi lipsele neprevediute, în câtu viéti’a a sute de răniţi usioru póte veni periclitata déca suferindilor nu li se va tinde mâna de ajutoru la timpu . . .”. Din informațiile prezentate putem extrage ideea că în România trecuseră un număr de transilvăneni români însărcinați cu misiunea de a colecta donații și ajutoare pentru soldați, așadar participarea nu s-a făcut doar în virtutea luptei, ci și sub orice formă justificată filantropic.

Comitetul doamnelor române din Sibiu, sub presiunea maghiară

Un alt fenomen deosebit de interesant regăsit în presa vremii este cel al comitetelor doamnelor române. În diferite centre din Transilvania precum Sibiu, Brașov, Făgăraș, Orăștie, Alba Iulia și așa mai departe, se generalizează un fenomen cu caracter filantropic: iau ființă așa-zisele Comitete ale doamnelor române pentru colectarea ajutoarelor și donațiilor pentru oștenii răniți din România. O caracteristică particulară a acestui aspect referitor la participarea românilor din Ardeal la război este specificul feminin al acestor organizații. Comitetele de ajutor pentru răniți au fost o inițiativă exclusiv a femeilor din Transilvania. Acestea au apărut sporadic în centre urbane din Transilvania și au organizat și coordonat campanii de colectare a donațiilor și ajutoarelor financiare și materiale pentru soldații răniți din România.

Numărul 39 din 19/31 Mai 1877 din Telegraful Român prezintă un eveniment din viața unui comitet într-o notă negativă: „Comitetulu dómneloru române din Sibiiu care s’a constituitu in favorea rânitiloloru români, fu disolvatu printr’unu emisu alu ministeriului de interne sub cuventu, ca prin acést’a s’aru vatema neutralitatea Austro-Ungariei. Cându inse se constitue comitete pentru turci, atunci nu se vatema neutralitatea. Logic’a acést’a nu o pricepemu”.

Succesul răsunător al comitetelor și activitatea lor prolifică le-a plasat în cele din urmă pe radarul autorităților austro-ungare. Expunerea de care se bucurau aceste comitete a alarmat autoritățile, decizia acestora fiind adesea radicală, astfel majoritatea comitetelor au dispărut fiind desființate ca urmare a ordinelor emise de autoritățile austro-ungare, sau ca urmare a deciziei de a le plasa în ilegalitate. Unele din aceste organizații au reușit să fie mai longevive și să funcționeze mai mult, altele au fost rapid desființate, justificarea autorităților fiind riscul de a compromite neutralitatea și neintervenția Austro-Ungariei.

Cosmin PAL