330 de amenzi a dat poliţia în weekend

330 de amenzi a dat poliţia în weekend

IPJ Sibiu informează că în perioada 17-19 ianuarie, poliţiştii au intervenit la peste 150 de solicitări, 106 dintre acestea fiind sesizate prin 112 şi au fost aplicate peste 330 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 99.000 de lei. La fel, pentru neregulile constatate la regimul rutier, polițiștii au întocmit 7 dosare de cercetare penală și au reținut 12 permise de conducere. Au mai fost retrase 14 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De exemplu, sâmbătă, în jurul orei 1.30, în Șeica Mare, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 141A de către un localnic în vârstă de 46 de ani. Din verificări a rezultat că  bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.

Tot sâmbătă, în jurul orei 22.45, în Târnava, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 29 de ani. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. 

Poliţia avertizează: Atenţie la înşelăciunite tip spoofing!

În ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise fapte de natură penală, utilizându-se tehnica „spoofing”. Autorii, folosind aplicații VoIP cu numere de telefon din rețeaua națională de telefonie (numere de telefon compromise care aparțin unor instituții bancare), contactează cetățenii, pretinzându-se drept angajați ai băncilor. În cadrul apelurilor, aceștia afirmă că victimele ar fi solicitat un împrumut și le cer să dezvăluie informații personale sensibile.
Ulterior, apelul este redirecționat către o altă persoană care se recomandă ca fiind din partea Poliției și le solicită victimelor să transfere bani într-un "cont sigur", pentru a proteja fondurile. Această metodă a dus la pierderea unor sume mari de bani de către cetățenii de bună credință.

La nivelul României, au fost înregistrate dosare penale ca urmare a faptului că persoanele vătămate au dat curs și ultimei solicitări de transfer al banilor în contul „sigur”, iar din acel moment au pierdut controlul asupra fondurilor personale.

Aceasta este o formă de fraudă bazată pe tehnica de „spoofing”, prin care autorii falsifică informațiile de identificare pentru a se da drept o sursă de încredere (bănci, autorități), cu scopul de a înșela victimele (cetățenii de bună credință).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poliţia recomandă cetăţenilor ca să: nu răspundă apelurilor telefonice nesolicitate, care cer informații sensibile sau transferuri de bani; să verifice orice informație primită prin canale oficiale, contactând direct instituțiile implicate; să nu transfere bani în conturi neoficiale sau suspecte şi dacă există suspiciuni, să contacteze imediat autoritățile competente (poliție, bancă etc.).

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
20 ianuarie 2025 la 14:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.