2024 (MMXXIV) Dosarele patrimoniului (CXLVI): Testamentul politic a lui Alexandru Ioan Cuza? – anul Avram Iancu! – Ajută-te, şi Dumnezeu te va ajuta? – aveţi o Patrie de iubit şi de apărat!

Seria de articole „Dosa­rele patrimoniului” conti­nuă şi în anul 2024, un an marcat de multiple alegeri – pentru jumătate din popu­laţia globului -, cu un im­pact major pentru viitorul lumii, în următorul dece­niu. În China, va începe „Anul Dragonului de lemn”, acesta simbolizând tăria, puterea şi norocul, exis­tând tradiţia ca toţi chinezi să-şi viziteze familiile, pentru a onora zeităţile şi strămoşii. Anul 2024 este declarat de O.N.U. ca Anul Interna­ţional al Carmelidelor, familia de erbivoare rume­gătoare care include că­mila, dromaderul, lama (ş.a.), răspândite pe trei continente, reprezentând un element important al culturii şi identităţii spiri­tuale a popoarelor indi­gene. În acest an, mai multe oraşe europene vor sărbători: Valencia a de­venit  Capitala Verde a Europei, în timp ce oraşele Tartu (Estonia), Bad Ischl (Austria) şi Bodř (Norvegia) sunt Capitalele Europene ale Culturii. Ştiaţi că oraşul belgian Gent a fost numit Capitala Europeană a Tineretului (?), în timp ce culoarea anului 2024, a fost desemnată „Peach Fuzz” (?), o nuanţă de piersică blăndă ce pune „accentul pe importanţa sănătăţii şi a bunăstării pentru minte, trup şi suflet”. În România, prin lege a fost instituit „Anul Avram Iancu”, în acest an românii sărbătorind 200 de ani de la naşterea re­voluţionarului Avram Iancu (1824-1872); astfel, toate instituţiile publice vor orga­niza sau sprijini logistic şi material manifestări cultu­rale şi educaţionale dedi­cate celebrării vieţii şi activităţii lui Avram Iancu. În Sibiu, pe urmele lui Avram Iancu, nu regăsim un bust al marelui revoluţionar, iar casa în care a poposit în drumul spre Munţii Apu­seni (pe str. Mitropoliei) cunoaşte ultimele faze ale existenţei, lipsa de inter­venţii fiind deja cunoscută. Patriarhia Română a de­clarat anul 2024 ca „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tu­turor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”, urmând a se dedica o atenţie sporită faţă de oamenii bolnavi sau afectaţi de depen­denţe atât în instituţiile medicale înfiinţate şi admi­nistrate de Biserică, cât şi în instituţiile medicale de stat, prin cooperarea dintre preoţi şi medici sau psiho­logi. Cotidianul Tribuna a dedicat anul 2024, sărbă­toririi a 140 de ani de la fondare (în 1884), seria de articole săptămânale pre­zentând articole din tre­cutul românilor ardeleni, din publicaţiile succesive ale „Tribunei”.

În luna ianuarie, cotidia­nul a prezentat pe larg trei evenimente importante pentru românii de pretu­tindeni: tradiţia moştenită de satul Tălmăcel – UDA­TUL IONILOR (7 ianuarie), Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie) şi sărbătorirea a 165 de ani de la „MICA UNIRE”, primul pas spre statul unitar naţional fiind la 24 ianuarie 1859! Un articol de sinteză privind epoca – intitulat sugestiv „Alexandru Ioan Cuza” –, a apărut în „Tribuna Po­porului” nr. 8 din 16 Fe­bruarie/ 1 Martie 1902;  re­producem selectiv: «Vea­curi multe, părăsit de or ice prieteni şi lipsit de ori ce sprigin, poporul românesc a gemut sub grelele lanţuri ale robiei şi a îngrăşat rînduri de venetici cu pu­terea muncei sale, stor­când bogăţiile nesfârşite ale pământului românesc. Rusia „protectoară”, Turcia suverană şi „evlavioşii” Fanarului esploatau: unul, „liberarea poporului frate întru Cristos” cu cetele nesfârşite de răsboinici muscăleşti, cari într´una năpăstuiau Principatele române, Moldova şi Mun­tenia, ca nişte lăcuste, „pentru a crucei biruinţă”; al doilea, ţinându-şi toată cămara şi vistieria din „grădinile Padişahului”; al treilea în numele credinţei şi mântuirei sufletului hrăpind ce mai rămăsese pe urma turcului şi nu luase muscalul.

Când părea că şi Dum­nezeu a uitat de acest nenorocit popor, un glas al conştiinţei par´că îi spune: „Ajută-te, şi Dumnezeu te va ajuta!”. Mişcarea pornită de eroul martir al Româ­nilor de peste munţi, Tudor Vladimirescu, contra hi­doa­sei lepre din Fanar, a fost înecată în sânge; dar din acel sânge a răsărit domnia pământeană, în­tro­ducerea de Domni români pe tronurile celor două Principate, după un veac de mezat în tîrgul din Constantinopol, urmat cu scaunele domneşti.

Marii patrioţi, cari la 1848 au proclamat în principate libertatea, frăţietatea şi egalitatea în faţa legilor, au fost trimişi în temniţă, în exil, sau ajuns-au zeci de ani pribegi în lumea mare, – dar împlinindu-şi jertfa adusă pe altarul patriei dat le-a fost multora din ei a grăi cu prorocul: „Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne în pace, că văzură ochii mei mântuirea” …

Şi care este acea mân­tuire? Unirea Principatelor române sub un singur domnitor: Alexandru Ioan Cuza!

Convenţiunea dela Paris prevăzând numai unirea administrativă a Princi­patelor, adunările elective fură convocate ca să alea­gă câte un domn pămân­tean în fie-care principat. La 5 Ianuarie 1859 Adunarea generală a Moldovei alese cu unanimitatea voturilor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, care fu ales şi de Adunarea generală din ţeara Românească în 24 Ianuarie acelaş an. Faptul îndoitei alegeri a colone­lului Cuza fu primit cu mare entusiasm de ţeară, căci de un secol şi jumătate, pentru întâiaşi dată acum voinţa naţiunii lua un corp, ear făptuirea unirei deve­nea, cu un singur domn în capul amânduror ţărilor, o necesitate mai uşor de realisat. Îndoita alegere a fost considerată de ţeară şi de străinătate ca pas înainte în îndeplinirea dorinţelor Divanurilor ad hoc, Turcia, după oare-care împotrivire, recunoscu (la 19 August 1859) alegerea „pentru astă-dată numai” şi Cuza se duse în per­soană la Constantinopole spre a´şi lua investitura (1861); aci el fu primit de Sultan cu multă distinc­ţiune, şi făcu asupra tuturor impresiune bună. La 24 Ianuarie 1862 adunările generale din ambele Prin­cipate se întruniră la Bucureşti; în loc de două ministere, cari funcţionase până aci, se numi unul singur, şi astfel, după trei ani dela alegerea lui Cuza, Moldova şi Ţeara Româ­nească se contopiră odată pentru tot-d´auna în Prin­cipatul României cu capi­tala Bucureşti. Acesta este marele act naţional – politic, îndeplinit în domnia lui Cuza Vodă. România modernă se constitue cu guvern representativ, ade­că cu parlament şi minister responsabil. Sub minis­terul M. Cogălniceanu averile mănăstirilor închi­nate şi neînchinate s´au luat pe seama Statului (secularisarea); călugării greci fură alungaţi de prin mănăstiri, ca şi limba şi cântarea grecească de prin biserici. Aceasta este a doua operă epocală din Domnia lui Cuza. Ear pentru desvoltarea politică şi economică a poporului, pentru ridicarea lui la nive­lul cerut de spiritul tim­pului, vorbească procla­maţia dela 2 Maiu 1864, adresată de Domn popo­rului său: Sătenilor! „Înde­lungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă dată voauă de Înaltele Puteri ale Europei prin Art. 46 al Convenţiunei (notă: La Convenţiunea dela Paris, s´au întrunit representanţii puterilor europene şiau adus hotărâri privitoare la garantarea îmbunătăţirea soartei Principatelor ro­mâne), interesul Patriei, asigurarea proprietăţei fonciare şi dorinţa Mea cea mai vie s´a împlinit”. „Claca (boerescul) este desfiin­ţată pentru da pururea, şi de astăzi voi sunteţi proprietari liberi pe locurile supuse stăpânirei voastre, în întinderea hotărâtă prin legile în fiinţă”. (…) „De astăzi voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre; voi aveţi o părticică de pământ, pro­prietate şi moşie a voastră; de astăzi voi aveţi o Patrie de iubit şi de apărat”. „Şi acum, după-ce cu braţul Celui de sus, am putut săvârşi o asemenea mare faptă, Mă întorc către voi spre a vă da un sfat de Domn şi de Părinte, spre a vă arăta calea pe care trebue să o urmaţi, să ajungeţi la adevărata îm­bunătăţire a soartei voastre şi a copiilor voştri”. „Claca şi toate celelalte legături silite între voi şi între stăpânii voştri de moşii, sunt desfiinţate prin plata unei drepte despăgubiri”. „De acum înainte voi nu veţi mai fi cu dânşii în alte legături decât acelea ce vor isvori din interesul şi buna primire a unora şi altora. Aceste legături însă vor fi pururea neapărate pentru ambele părţi. Faceţi dar ca ele să fie întemeiate pe iubire şi încredere. Mulţi şi foarte mulţi din proprietari au dorit îmbunătăţirea soartei voastre. Mulţi din ei au lucrat cu toată inima ca să ajungeţi la această frumoasă zi, pe care voi astăzi o serbaţi. Părinţii voştri şi voi aţi văzut dela mulţi stăpâni de moşii ajutor la nevoile şi tre­buinţele voastre. Uitaţi dar zilele negre prin cari aţi trecut; uitaţi toată ura şi toată vrajba; fiţi surzi la glasul acelora cari vă vor întărîta în contra stăpânilor de moşii şi în legăturile de bună voie ce veţi avea de aci încolo cu proprietarii, nu vedeţi în ei decât pe vechii voştri spriginitori şi pe viitorii voştri amici şi buni vecini. Au nu sunteţi toţi fii ai aceleaşi ţări? Au pă­mântul României nu este muma care vă hrăneşte pe toţi?”. „Stăpâni liberi pe braţele şi pe ogoarele voastre, nu uitaţi mai înain­te de toate că sunteţi plu­gari, că sunteţi muncitori de pământ. Nu părăsiţi această frumoasă mese­rie, care face bogăţia ţărei, şi dovediţi că şi în Româ­nia, ca pretutindea, biru­ieşte munca cinstită. De­parte de a vă deda trân­dăviei, sporiţi încă hărnicia voastră, şi ogoarele voas­tre îndoit să fie mai bine lucrate, căci de acum aceste ogoare sunt averea voastră şi moşia copiilor vostri”. „Îngrijiţi-vă aseme­nea de vetrele satelor voastre, cari de astăzi devin comune neatîrnate şi locaşuri statornicite ale voastre, din cari nimeni nu va mai poate isgoni. Siliţi-vă dar a le îmbogăţi şi a le înfrumuseţa; faceţi-vă case bune şi îndes­tuli­toare; înconjuraţi-le cu grădini şi cu pomi roditori. Înzestraţi-vă satele cu aşezămintele folositoare voă şi urmaşilor voştri. Statorniciţi mai ales şi pretutindenea şcoale, unde copii voştri să do­bândească cunoş­tinţele trebuitoare pentru a fi buni plugari şi buni ce­tăţeni”. „Actul din 2 Mai v´a dat la toţi drepturi (notă: civile); învăţaţi dar pe copiii voştri a le preţui şi a le bine întrebuinţa”. „şi mai pre sus de toate, fiţi şi în viitor ceea-ce aţi fost şi până acum, şi chiar în timpurile cele mai rele, fiţi bărbaţi de pace şi de bună rânduială; aveţi încredere în Domnul vos­tru, care vă doreşte tot bi­nele; daţi ca şi până acum, pilda supunerei către legile ţărei voastre, la a căror facere aveţi şi voi de acum a lua parte; şi în toată întîmplarea, iubiţi Româ­nia, care, de astăzi, este dreaptă pentru toţi fiii săi”. „Şi acum, iubiţilor mei să­teni, bucuraţi-vă şi păşiţi la munca de bună voe care înalţă şi îmbogăţeşte; şi Dumnezeul părinţilor noştri să binecuvânteze sămînţa ce veţi arunca pe cea întâi brazdă liberă a ogoarelor voastre”. Des­pre această proclama­ţiune zice marele istoric şi bărbat politic de strălucită aducere aminte Mihail Kogălniceanu, că este „testamentul politic” al lui Cuza-Vodă. Şi în adevăr, în inima ţăranului român din regat, cadrele acestui testament i-au asigurat Domnitorului Cuza aureo­la unei vie şi vecinice amintiri. Greşelile ce a săvîrşit acest Domnitor, şi cari i-au provocat detro­narea (1865) nu-i vor întu­neca strălucita operă, care a servit de sigur piedestal aceluia, care chemat de glasul poporului pe tronul Principatelor-unite (1866), şi-a făurit prin foc de tunuri coroana de oţel, care îm­po­dobeşte fruntea marelui rege a regatului liber al României moderne, a pro­vi­denţialului Carol I».

 (va urma)