2023-Anul A.C. Popovici (XLIII): cursul istoriei s’a accelerat, evenimentele s’au precipitat, premisele s’au inversat! – călăuza fericirii adică învăţătura vieţii? – civilizaţia incultă!

În lucrarea lui Grigore Nandriş – „Aurel C. Popovici (1863-1917) -, apărută la Editura Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, la Cernăuţi, 1937, Tipografia Mitropolitului Silvestru regăsim evenimentele importante din viaţa lui Aurel C. Popovici, după ce a părăsit imperiul austro-ungar: «Ajuns în ţara liberă unde este primit cu căldură şi prietenie, Aurel C. Popovici începe o viaţă nouă. Cheltuind toată averea soţiei, în lupta de până acum, e nevoit să-și asigure traiul funcţionând ca profesor de limba germană şi de igienă la Seminarul Nifon şi la Şcoala de război din Bucureşti. Desfăşoară în acest timp o bogată activitate publicistică în ţară şi în străinătate prin diferite ziare şi reviste din presa europeană. Scrie manuale didactice pentru limba germană, conduce într’o vreme revista „Sămănătorul”, încearcă editarea unui mare cotidian „România Jună”, prin care a pornit lupta „împotriva civilizaţiei evreo-levantine”, „pentru naţionalizarea vieţii noastre publice, pentru noui orizonturi, orizonturi ale neamului românesc în carne şi oase, nu ale unuia pe hârtie”. Dintre lucrările scrise în această epocă amintim „Renaşterea Naţională” a cărei manuscris s’a pierdut, fără să vadă lumina tiparului pentrucă editorul n’a văzut în această lucrare un succes de librărie. Spiritul său însetat de lumină se îndrepta spre toate culturile pentru a-şi aduna roade.

O aleasă calitate a lui este puterea cu care a asimilat o vastă informaţie culeasă din toate domeniile ştiinţelor, dela toate popoarele. Aurel C. Popovici a rămas până la sfârşit Românul identificat cu sufletul şi cu aspiraţiunile întregului românism. Un mare poliglot, cunoscător al tuturor limbilor mari din Europa, Aurel C. Popovici a rămas Român autentic, cu sufletul neschimonosit de toate culturile cari i-au îmbogăţit mintea, fără să-i clintească temeliile româneşti.

Aceste temelii erau aşezate pe tradiţia poporului reflectată în literatura populară şi în înţelepciunea vieţii lui cotidiene, pe religia creştină, pe cultura autentică românească în care el aşează la loc de cinste deosebită pe Iordache Golescu.

Iată în această privinţă propria-i mărturisire prinsă în prefaţa broşurei postume, publicată de S. Mehedinţi sub titlul: „Călăuza fericirii adică învăţătura vieţii după sfânta evanghelie şi după învăţăturile boerului Iordache Golescu”:

„Eu, care am făcut această întocmire, tare multe cărţi mari şi late am cetit în viaţa mea. Cetit-am asemenea cărţi în limba noastră românească, care este dulce ca un fagure de miere, cetit-am şi foarte multe cărţi în limba veche grecească, italienească, spaniolească şi ungurească. Dar în toate cărţile din lume, eu mai multe şi mai bune învăţături n’am găsit ca în Sfânta Evanghelie a Mântuitorului nostru Isus Christos şi apoi în Povăţuirile bătrânului boer Iordache Golescu, din Goleşti în Ţara Românească”. Învăţăturile străine le-a adunat şi le-a publicat într’o colecţie de maxime de maxime intitulată: „Cuvinte înţelepte”. Lucrarea care cuprinde gândirea politică a lui Aurel C. Popovici este colecţia de eseuri şi de articole publicate în anul 1910 sub titlul: „Naţionalism sau democraţie, O critică a civilizaţiunii moderne”. Doctrina naţională a lui Aurel C. Popovici este astăzi tot atât de actuală ca atunci când ea a fost scrisă. Fără teamă de exagerare putem afirma că astăzi viaţa naţională se mişcă pe liniile gândirii lui Aurel C. Popovici. El este un precursor şi un pregătitor al vremurilor de astăzi.

Cursul istoriei s’a accelerat, evenimentele s’au precipitat, premisele s’au inversat. S’a înfăptuit unitatea naţională mai curând decât a prevăzut mintea vizionarilor. Gândurile lui A.C.Popovici despre rosturile spirituale ale neamului românesc, despre căile progresului românesc, luminează şi astăzi cu aceeaşi strălucire, cu aceeaşi actualitate. „Al semnelor vremii profet” îl numeşte el pe Eminescu, în acelaşi sens îl putem numi şi pe el profet al zilelor de astăzi. Muncitor pe ogorul tradiţiei strămoşeşti, inspirându-se din viaţa de trudă a plugarului, el curăţă mai întâi terenul de buruiene. Lupta lui se îndreaptă împotriva democraţiei marxiste şi a civilizaţiei cosmopolite, corolarul acestei democraţii. Acestei probleme îi închină partea întâia din „Naţionalism sau democraţie” intitulată „Critica civilizaţiei cosmopolite”. Naţionalismul este „cea mai firescă şi cea mai legitimă revoltă a naturei siluite a poporelor, o reacţiune în contra sistemului de nivelare cosmopolită, în contra străduinţelor brutale de intervenţie a unor State ajuns pe mâna unor adevăraţi visători sau chiar vandali în politică şi cultură”. „De când se vorbeşte de naţionalism?” – „De când nu se mai practică. De când statul a părăsit politica veche a bunului simţ şi a înlocuit-o cu artificii, cu teorii de exagerată centralizaţie şi uniformitate, de egalitate la suprafaţă” (…).

Aurel C. Popovici nu se sfieşte să spuie lucrurilor pe nume. El nu cunoaşte ocolirea tactică a adevărului şi nici înfrumuseţarea lui cu făţarnice flori de stil. Iată sentinţa lapidară împotriva democraţiei cosmopolite: „Defectul fatal al oricărei democraţii e însuş principiul majorităţii suverane. Pentrucă faptul în sine că o politică oarecare întruneşte o majoritate de voturi, nu însemnează de loc că acea politică corespunde cu adevărat intereselor reale ale ţării, nu însemnează de loc că acea majoritate ar fi având o voinţă înţeleaptă; nu însemnează nici măcar că acea majoritate ar fi existând de fapt.

Mai adesea, majoritatea e o simplă scamatorie electorală, şi chiar atunci când e reală, ea nu e în politică decât o iluzie. De aceea, oamenii politici, cu oarecare experienţă în materie, n’au considerat-o şi nu o consideră decât ca un malum necessarium când n’au încotro, dar şi atunci numai ca un simplu element decorativ al politicei lor personale” (…) „… între naţionalism şi democratism adevărat e o antiteză organică, dezastruoasă pentru cel dintâi.

Dezastruoasă, dacă nu azi, atunci mâne sau poimâine, dar în orice caz. Pentrucă naţionalism însemnează îngrijirea în prezent ca viitorul naţionalităţii să nu fie primejduit. Al naţionalităţii, nu numai al poporului!

Ceea ce constituie o enormă, o esenţială deosebire politică” (…) Cari sânt mijloacele de apărare împotriva cosmopolitismului democratic distrugător de neamuri? Înainte de toate e cultura naţională, pe care Aurel C. Popovici o opune civilizaţiei cosmopolite împotriva căreia se îndreaptă fără milă săgeţile ironiei sale sângeroase. „Atât e de adevărat că în viaţa naţiunilor, cultura sufletească, naţională a fost şi va fi totdeauna acel David din Sf. Scriptură care, deşi tânăr şi mic, dar aprins de idealurile neamului său, a biruit pe Goliat, acea namilă de uriaş îngâmfat, al cărui nume în limba ebraică însemnează: „strălucire” … Şi civilizaţia noastră, fără cultură naţională, e plină de „strălucire” electrică, de automobile, de telegrafie fără sârmă, de gazete cotidiane, de programe din care străluceşte „ştiinţa” democraţilor, „soluţiile lor sociale”, pânticeasca aspiraţie „a celor mulţi” şi binevoitoarea toleranţă provizorie pentru patria „medievală”, vremelnică, ce nu se poate asemăna cu patria planetară, cu Statul democraţiei sociale pe care ni-l dulghereşte „ştiinţa socială”, civilizaţia incultă” (…). „ … mai sfinte decât toţi sfinţii pământului sunt condiţiunile primordiale ale culturii unui neam. Şi sfinţi nu sunt decât aceia cari le întăresc. Şi toţi aceia cari le slăbesc, sunt cărturari nepricepuţi, farizei sau vameşi, oricine ar fi ei” (…). „… cultura naţională nu e floare de câmp; dar nici de seră artificială. E o floare de grădină. Trebuiesc libertăţi. Dar ele implică şi restricţii, atât în viaţa politică cât şi în răspândirea ideilor şi a cunoştinţelor de tot felul. Mai ales dacă poporul nu are o cultură naţională veche, puternică, rezistentă. Apoi civilizaţia de azi răspândeşte excese de „lumină”. De aceea şi vedem atâtea minţi ofilite, atâtea inimi pârjolite, atâtea uscături şi secături ce scânteiază „lumină din mlaştini …”». (va urma)