2023-Anul A.C.Popovici (L): răul cel mai mic …? – Veţi fi bătuţi, veţi fi frânţi şi umiliţi! – cea mai desăvârşită sinteză a filozofiei naţionaliste? – eu susţin tradiţia naţională …!

Dr. Vasile Crişan prezintă – în lucrarea citată – și posibilele cauze ale eşecului scenariului construcţiei „Statelor Unite ale Austriei Mari”: «Între concepţia după care Franz Ferdinand ar putea fi salvatorul românilor şi gloanţele de la Sarajevo se situează zbaterea sufletească a autorului „Statelor Unite ale Austriei Mari”, însoţind drama unui imperiu în crepuscul. Mitul „bunului împărat”, atâta cât mai supravieţuia în subconştientul colectiv al românilor din monarhie, s-a transferat sub imperiul speranţei asupra moştenitorului de tron. Aurel C. Popovici a avut rolul său în această piesă. Cartea lui a avut darul să repună în discuţie, cu mai multe argumente şi spirit critic, oportunitatea dualismului în mediile politice austriece. La Leipzig, în 1906, la apariţia cărţii sale, Aurel C. Popovici declara: „Eu vreau să-l cunosc pe arhiduce şi să fac din el factorul care îmi va realiza programul. Am mari speranţe de reuşită … Cred că lucrurile se vor schimba graţie viitorului împărat şi, poate, graţie cărţii mele”. (…) După mutarea lui Aurel C. Popovici la Viena, cum era şi firesc, prezenţa sa în viaţa politică şi culturală a capitalei imperiale se face mai puternic simţită. Acordă interviuri, publică articole în ziarele vieneze, preluate de presa românească din Transilvania, participă la întruniri ale „României June”, susţine conferinţe. La mijlocul lunii decembrie 1912, împreună cu Alexandru Vaida – Voevod, este invitat la întrunirea „Clubului german”, la dezbaterea având ca temă apropierea germano-maghiară. La întrunire, alături de deputaţi austrieci, membrii ai Uniunii Naţionale Germane, mai luau parte deputaţii bucovineni Isopescu-Grecul şi Simionovici. În cuvântul său, Aurel C. Popovivi a reiterat din nou pericolul care îl reprezenta pentru monarhie politica guvernelor ungureşti de deznaţionalizare prin toate mijloacele a celorlalte naţionalităţi.

Fiind de prevăzut că această politică va eşua, ea trebuia condamnată cu hotărâre, deoarece periclitează politica de mare putere a monarhiei. La acest aspect trebuie să cumpănească oamenii politici austrieci – subliniază Aurel C. Popovici, în aplauzele generale, încheind cu opinia după care pentru politicienii cu spirit de prevedere răul cel mai mic pentru popoare e maghiarismul, iar răul cel mare nu sunt slavii monarhiei ci, mai ales, panslavismul. Alianţa germano-maghiară, indispensabilă existenţei dualismului, sprijinită de liberalii austrieci, era principalul impediment al proiectului federalist al lui Aurel C. Popovici. De aceea o combate cu vehemenţă. Într-un interviu acordat ziarului „Românul”, după discursul său din 15 decembrie, Aurel C. Popovici face o interesantă paralelă între Imperiul Otoman, aflat în criza războaielor balcanice şi Austro-Ungaria. El consideră că incapacitatea junilor turci de a acorda naţionalităţilor drepturile constituţionale impuse de acţiunea principiului naţional reprezintă cauza fundamentală a conflictelor din Balcani. Prefacerile din această zonă a Europei vor avea influenţă şi asupra monarhiei habsburgice în sensul adâncirii crizei dualismului. „Convingerea mea este că Austro-Ungaria sau va deveni o mare Elveţie monarhică în sud-vestul Europei, sau va deveni o a doua Turcie”, afirmă Popovici, încheind cu concluzia conform căreia orice încercare de menţinere a hegemoniei germane în Austria este sortită eşecului, iar hegemonia artificială a ungurilor se va frânge cu atât mai repede cu cât politica lui Tizsa faţă de naţionalităţi se va menţine în aceiaşi parametri de intransigenţă şi inflexibilitate. (…) Într-o carte despre Casa de Habsburg, apărută în 1912 şi citată de Constantin Graur, Bresnitz von Sydacow, membru marcant al grupării „Gross-Ősterreich”, aşează declinul mişcării la începutul celui de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea. El relevă printre cauzele refluxului şi o componentă diplomatică cu rădăcini la Vatican. Semnalul transmis viza planurile federaliste ale moştenitorului de tron şi, implicit, ale „gross-österreich-istilor”, care, zdruncinând catolicismul ungar, ar fi folosit mai mult ortodoxiei din părţile de răsărit şi de sus ale imperiului.

Pentru Franz Ferdinand, catolic fervent, aceste semnale nu puteau să nu cântărească greu în balanţa deciziilor sale. Declinul mişcării pentru Austria-Mare mai trebuie pus în legătură şi cu insuccesele înregistrate de Partidul Social-Creştin austriac după moartea lui Karl Lueger în 1910. Prin dispariţia lui Lueger de pe scena politicii austriece, românii care încă mai credeau în ideea central-europeană, întruchipată de Casa de Habsburg, au primit o grea lovitură.

Asasinarea prinţului moştenitor, la 28 iulie 1914 va însemna sfârşitul iluziilor».

În publicaţia „Cuvîntul” din 10 martie 1927 (la un deceniu de la stingerea din viaţă!), marele ziarist Pamfil Şeicaru semna un articol memorabil, intitulat simplu „Aurel C. Popovici”, chiar pe prima pagină a publicaţiei: «S-au împlinit zece ani dela moartea lui Aurel C. Popovici şi poate nici nu s´ar fi închinat rânduri de pomenire, dacă ziarul „Patria” din Cluj nu ar fi consacrat un număr formidabilului polemist al ideologiei naţionaliste. Evocarea ultimilor luni din viaţa lui Aurel C. Popovici, evocare pe care o face d.Al. Vaida – Voevod este un act de postumă dreptate: teoreticianul lui Gross-Osterreich a dorit, a crezut cu fanatism în înfrângerea puterilor centrale până în ultima clipă când s´a împărtăşit din marea taină a nefiinţei.

În Septembre 1915 – povesteşte d. Al. Vaida-Voevod – Aurel C. Popovici profetiza unui german soarta războiului: „-Veţi fi bătuţi, veţi fi frânţi şi umiliţi! Alsacia-Lorena va deveni franceză, România va dobândi Transilvania; se va termina cu grandomania Kaizerului şi a pangermanilor. Da, înfrânţi, bătuţi, umiliţi, umiliţi, umiliţi”. O mare pasiune deslănţuită a fost Aurel C. Popovici. Inteligenţa lui larg cuprinzătoare, cultura lui vastă, dialectica lui, toate erau activate de o credinţă naţionalistă cum n´am avut dela Eminescu. Nu era un naţionalism sentimental alimentat de colorate evocări istorice, nu era un romantic al pământului locuit de români, era un naţionalism doctrinar, era concluzia filozofică a unei străduinţi de cărturar dealungul a 25 de ani de studiu a tuturor problemelor fundamentale ale culturii, naţionalismul pe care îl milita Aurel C. Popovici. Volumul lui „Naţionalism sau Democraţie. – O critică a civilizaţiei moderne” poate fi socotit ca cea mai desăvârşită sinteză a filozofiei naţionaliste. Cele trei probleme pe care le atacă sunt: Critica civilizaţiei cosmopolite, critica culturei fără idealuri şi caracterul fundamental al naţionalităţii. Aurel C. Popovici nu disocia toate fantasmele ideologiei democrate cu acea linişte firească la oamenii de laborator, pentru el ideile, ce le refuza judecata lui căpătau contur uman, le înduşmănea, îl provocau iar inteligenţa lui aţâţată se desfăşura cu toate resursele unei culturi cum numai un Haşdeu a avut-o şi o are astăzi un N. Iorga. Ceeace se numeşte obiectivitate, adică o linişte vecină cu indiferenţa, Aurel C. Popovici nu a cunoscut, el trăia ideile, el era străbătut de convingerile pe care le apăra cu o vigoare impresionantă. Iar prefaţa volumului „Naţionalism sau Democraţie” (carte ce-ar trebui să fie evanghelia tineretului universitar) el scrie:

„Public acest volum şi pentru motivul că am crezut şi cred de datoria mea, de Român transcarpatin, să contribui şi eu a se îndrepta greşala pe care, între alţii, a comis-o şi S. Bărnuţiu îndoctrinând o generaţie de Români din Regat cu idei democratice, periculoase”. „Pentru că este de datoria fiecărui om convins, de a face tot ce poate spre a trânti la pământ toată această construcţie de „civilizaţie” democratică! Criticii mei îşi apărau opiniile şi predilecţiile lor personale. Eu apăr temeliile de existenţă naţională, sufletul însăşi al unui neam întreg. Ei porneau şi pornesc din teorii străine, eu susţin tradiţia naţională şi legile eterne ale vieţei neamurilor pe pământ. Eu combat, în prima linie, doctrinele democraţiei sociale, universale. Dar şi pe toţi aceia cari cochetează cu ele şi slăbesc unitatea sufletească a neamului românesc”».

(va urma)