2021-Anul Agârbiceanu (V): ruinarea gospodăriei din Cenade? – „Marseleza Română” – înmormântarea lui Axente Sever! – a înfrica şi amuţi pe români? – cel din urmă tribun …?

„Pe urmele lui Ion Agârbiceanu”, continuăm reproducerea selectivă din lucrarea „Ioan Axente Sever (1821-1906)”, autor Adrian T. Pascu: «Astfel, o cerere înaintată autorităţilor din Sibiu la 15 octombrie 1849, privind organizarea pazei gospodăriei arendate a primit o rezoluţie – negativă, bineînţeles – abia la 13 noiembrie. O altă cerere, înaintată la 25 octombrie, în legătură cu acordarea libertăţii oamenilor care lucrau la Cenade sub îndrumarea lui, a fost de asemenea neglijată. (…). Instalaseră pază militară pînă şi „lîngă patul” său de „om bolnav”. Atente la fiecare mişcare a foştilor prefecţi în vederea surprinderii legăturilor lor cu românii din celelalte teritorii, unii aflaţi chiar la Viena, autorităţile imperiale au mers mai departe în acţiunea lor de persecutare a lui Ioan Axente Sever. La începutul lunii noiembrie, în urma întîlnirii avute cu fostul prefect de la Blaj şi D. Boer cu A.T.Laurian, revenit din capitala imperiului, autorităţile au pus la cale reţinerea lui. Se deschidea seria arestărilor menite „a înfrica şi amuţi pe români” cum nota George Bariţiu. Arestarea lui Axente Sever a fost realizată de căpitanul Appel şi locotenentul Müller, care au venit la Cenade însoţiţi de o companie de infanterişti şi 25 de călăreţi. Cu această ocazie au fost confiscate cîteva arme de vînătoare, scrisori particulare, încercări literare, printre care poezia – manifest „Marseleza Română”, precum şi alte acte, inclusiv protocolul privind cumpărarea, de la generalul Lüders, a „40 de cai slabi”.

Odată cu Axente au fost arestaţi profesorul Vasile Puianu şi Ioan Tesloveanu, viceprefect în administraţia revoluţionară anterioară de la Blaj. De asemenea, au fost reţinuţi vremelnic militanţii naţionali găzduiţi atunci de eroul legendar: preoţii Alexandru Arpadi şi Vasile Erdeli, profesorul Ioan Faur, intendentul George Popa şi „doctorul Kassian din Ţara Românească”, ultimul fiind, după noi, I.C. Brătianu, preocupat de adeziunea lui Axente Sever la noul plan insurecţional al generalului polon Iosif Bem – îndepărtarea armatelor ţariste de la nord de Dunăre. Duşi la Sibiu „între baionete” şi închişi „în cazarma cea mare”, revoluţionarii au fost supuşi unui lung „auditoriu” de către Nahlik. Cel mai „şicanat”, timp de cîteva săptămîni a fost Ioan Axente Sever. Nemulţumit profund de tratamentul la care a fost supus, fostul prefect s-a adresat din închisoare autorităţilor militare districtuale. Cerea eliberarea sa, pentru a se pune capăt uneltirilor „răzbunătorilor inamici”. Cinci zile mai târziu, Axente a adresat un lung memoriu, explicînd aceloraşi autorităţi starea dificilă în care se afla. Insista asupra situaţiei economice mai ales, determinată de ruinarea gospodăriei din Cenade. De asemenea, descria tratamentul neomenos la care era supus în închisoare. Solicita primirea unei sume de 202 florini sau a altor competinţe de deţinut politic, pentru a putea „încălzi măcar celula”. Atitudinea imperialilor faţă de prefectul revoluţionar de la Blaj a stîrnit reacţia firească a conaţionalilor.

Stimulaţi de dîrza rezistenţă manifestată de Axente în faţa înscenărilor şi cunoscîndu-i nevinovăţia, Avram Iancu, Simion Balint şi Andrei Şaguna au organizat o largă acţiune de solidarizare cu fostul tovarăş de fapte revoluţionare. O acţiune asemănătoare au organizat revoluţionarii din Ţara Românească exilaţi la Paris. Aceştia l-au delegat pe Dumitru Brătianu pentru a merge în Transilvania unde a discutat personal cu Axente. În cele din urmă, pe baza unui raport redactat de Comandamentul militar al districtului Alba – comunica autorităţilor similare din Sibiu împrejurările în care prefectul de la Blaj a organizat despresurarea cetăţii – Axente a fost considerat nevinovat. De teama unei noi ridicări populare, în ultima decadă a lunii noiembrie a fost eliberat, dar autorităţile nu vor renunţa la asemenea practici arbitrare. (…) Ioan Axente Sever a mai fost arestat fără motiv serios. Zadarnic însă sperau oficialităţile imperiale că „dacă ar izbuti să înfrîngă mîndria eroilor respectaţi, s-ar destrăma poate şi popularitatea şi înrîurirea lor asupra maselor. Poporul român continua să-şi iubească consecvenţii conducători revoluţionari, pe care îi va înconjura cu respect şi cu ferma hotărîre de a-I apăra».

Din „Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între 1849-1919. Documente.” (vol.I) se constată că Axente Sever a trăit efectiv în Cenade, în perioada 1849-1851. Reproducem documentul 300 (Cenade, 17 ianuarie 1851): «Plenipotenţie. Persecuţiunile ce le suferii cu mai bine de un an din partea mai multora, mă siliră a face cunoscută Înaltului cezaro-regesc Ministeriu trista puseţiune în care mă aflu şi a-l ruga cu toată cuviinţa să binevoiască a-mi mijloci scăpare de astfel de persecuţiuni, ca să pot trăi în patria mea în pace, nesupărat de nimene, ca vercare alt cetăţean liber. Făcând, drept aceea, onorabilei deputaţiuni această a mea rugare cunoscută, prin actele de sub A.B.C. şi D, care le trimisei pe lângă recipise Înaltului Ministeriu, îl pleniputeresc totodată, afară de plenipotenţa generală ce o are o deputaţiune de la toată naţiunea, ca să lucre cele de folos şi de lipsă ca să facă şi în speţă pentru mine toate ce le iartă legea şi constituţiunea pentru a mea scăpare de persecuţiuni şi de toate urmările lor. Auxentiu Sever, fost prefect. Cenadie. 17 ianuarie 1851».

În Cenade, nu se mai cunosc momentele legate de prezenţa lui Ioan Axente Sever în localitate sau existenţa unei gospodării a acestuia. Multe generaţii de „cinezani” au păstrat în memorie evenimentele, dovadă iubirea cu care l-au înconjurat românii din Transilvania pe marele lor revoluţionar. La stingerea din viaţă a „celui din urmă stejar falnic din generaţia viguroasă de la 1848, cea din urmă columnă paşoptistă care a ridicat pe umerii săi de uriaş, nădejdea de mai bine a unui neam întreg”, în revista „Luceafărul” (nr.17-18, 1906) apărea o ştire despre eveniment, dar şi imagini unice, inedite de la înmormântare: Ioan Axente Sever pe catafalc, convoiul funerar şi discursul funebral ţinut de dl. Mihaiu Popoviciu. Fotografiile erau incluse în textul nuvelei „O inimă (I)”, autor I. Agârbiceanu, în care acesta făcea şi o descriere a vremii: «Se apropia Septembre. Iar lungul şir de zile depănate la fel. (…) În August sînt călduri mari de să fearbă oul la soare nu alta, este ziua praf de poţi înghiţi plămînile, dar serile din August au ceva tainic, nespus de înălţător …». La rubrica „Cronică” era inserată ştirea: «Înmormântarea lui Axente Sever. „Badea” cel din urmă tribun al lăncerilor noştri, s’a dus şi el să se uniască cu soţii săi de arne: Iancu, Balint, Moldovan, Andreica … Luni, la 13 august n. şi-a închis ochii în vechea cetate a Braşovului, unde-şi depăna fiul vieţii, (…) Pe la începutul anilor 90 se mută la Braşov, de unde era originară soţia sa, n. Eufrosina Blebea. (…) Luni la ora 2 ore p.m. a închis ochii pentru veci (…) Dl. Petru Popoviciu, a cărui familie era înrudită prin alianţă cu tata Axente, însoţit încă de cîţiva tineri, au luat toate măsurile spre a se lua masca mortului. Marţi, la 14 August, orele 10, corpul decedatului fu aşezat în coştiug, îmbrăcat în negru şi împodobit cu cele trei ordine. (…) Coşciugul s’a transportat apoi în capela din Groaveri, unde dl. Mihaiu Popoviciu a rostit un discurs funebral pătrunzător. La 4 1/4 , după o scurtă ectenie, coştiugul fu dus la gară ca să facă calea pînă la Blaj, şi să fie aşezat în apropierea câmpului libertăţii (…)». Ştiaţi că – în 2022 – românii comemorează 150 de ani de la stingerea din viaţă a lui Avram Iancu (1824-10 sept.1872)? (va urma)