171 de ani de la apariția Telegrafului Român de la Sibiu

171 de ani de la apariția Telegrafului Român de la Sibiu

Pășind în noul an constatăm, acum când marcăm 171 de ani de la apariția Telegrafului Român că această emblematică publicație a reușit- în decursul anilor- să păstreze cu sfințenie„ caracterul religionar, național și politic”, idealurile începuturilor sale, nume de „a lăți știința și cunoștințele solide și folositoare pentru orice cărturar și a apăra interesele Bisericii noastre”. Așa a procedat chiar primul redactor al ziarului Aaron Florian, istoric, profesor, membru al Academiei Române. Ulterior mitropolitul Andrei Șaguna încredințând redacția lui Pavel Vasici, medic și biolog, viitor membru al Academiei Române, va focus publicația spre literatura bisericească, care ”să facă ecoul gândirilor bune românești de pretutindenea.”. Nicolae Cristea, profesor la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu preluând atribunțiile de conducere a tratat cu atenție parte ”Proclamarea Independenței de Stat a României și Războiul pentru independență”, O perioadă efervescentă a cunoscut ziarul și pe mandatul lui Teodor V. Păcățian (n.n. cel condamnat la 18 luni de închisoare pentru partiotism). Chiar și în momente delicate, când devine „Foaie religioasă” a Arhiepiscopiei Sibiului, gratie teologului Dr. George Proca publicația aduce în prim plan articolele cu caracter teologic, pastoral si de istorie bisericească (n.n. sub îndrumarea atentă a Mitropolitului Nicolae Bălan). Prin preluarea conducerii de către Pr. Dumitru Stăniloae publicația se focusează numai pe mediul clerical. oglindind perioada de înflorire teologică la Sibiu, După sumbra perioadă a comunismului Telegraful Român publică puține articole cu conţinut religios. În această perioadă redactorii principași au fost profesori de la Facultatea de Teologie precum Diac. Prof. Dr. Emilian Vasilescu si Arhim. Prof. Dr. Nicolae Mladin (n.n.1967), Arhid. Gheorghe Papuc, consilier cultural (n.n. până in 1978). După Revoluția din 1989 revista a fost condusă de Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, iar din 2012 până în prezent de Mitropolitul Laurențiu Streza.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înființat la apusul Ordinii geopolitice a Europei (1815-1853)

––––––––––-

Anul înființării Telegraful Român de la Sibiu coincide cu apusul Ordinii geopolitice a Europei (1815-1853). Înțelegrea Rusiei și a Imperiului Otoman, stabiltă la Congresul de la Viena (1815) și-a găsit apusul în 1853. Încă din anii de dinaintea apusului Rusiei țariste aceasta viza să se extindă spre Europa centrală și Balcani ( n.n. un demers revanșard prin pierderea influenței în Moldova și Țara Românească). Pe acel fundal al pretextelor dar și pe fondul problemelor ortodoxiei în Imperiul Otoman, Rusia a declanșat în 1853 așa zisul "Război al Crimeii". Ca o paranteză constatăm similitudini între acel apus cu zilele noastre, unde ”pretextele Rusiei ( n.n. ex-URSS) au rămas neschimbate.

Urarea noastră

–––––––––-

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La acest început de an nou, răsfoind cu evlavie, emoţie şi sfială filele din istoria trecută, dintru’nceput anului 1853 când Telegraful Român se năștea ca o conştiinţă a Bisericii Ortodoxe şi a Transilvaniei, ne gândim cu pioșenie la cel care aprins torța luminii solvelor așterute în această publicație, anume la marele Ierarh, ctitor şi ziditor de conştiinţă a Bisericii şi a Neamului – Mitropolitul Andrei Şaguna, întemeietorul Telegrafului Român. și implIcit la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cel care a aureolat frontispiciul Telegrafului Român. Să sărbătorim cu bucurie și înnoire tradiţia Telegrafului Român cu ale sale teme cuprinzătoare din viaţa Mitropoliei Sibiului, şi nu numai. Adăugăm acestor gânduri dorința noastră ca torța slovelor scrise în această mirabila publicație să ajungă mai departe, cu binecuvântarea †Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în casele, în instituţiile Neamului şi în sufletele celor care prețuiesc „Lumina lui Hristos” și a celor care iubesc România.

 

 

Autor - Adrian POPESCU
03 ianuarie 2024 la 13:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 48 minute
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
BIS Teatru duce povești africane în școlile din Sibiu și Rășinari
Actorii BIS Teatru revin în comunitatea sibiană după Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”, de această dată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Astra Film Festival începe la Sibiu: nouă zile de documentare, întrebări și povești despre lumea reală
Sibiul devine, de mâine până în 25 octombrie, locul în care lumea reală ajunge pe marele ecran și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 13 ore
“Românii au talent” i-a schimbat viața. Ricky, liceanul de la “Betania” campion pe tatami și premiant la școală
Avea aproape 5 ani cândi-a văzut la televizor pe sportivii clubului PUMA făcând spectacol la “Românii au talent”....
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 23 ore
Derbi judeţean, în nocturnă, pe „Municipal”. Interul, în căutarea primei victorii cu ACS Mediaş
Aşteptat cu deosebit interes atât în rândul suporterilor sibieni, cât şi al celor din localitatea de pe malurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
Sala “Transilvania” găzduieşte, vineri, ediţia a IV-a a “Cupei Speranţelor”. Participă echipele a şapte şcoli din Sibiu
Sala “Transilvania” din Sibiu va găzdui, vineri, 16 octombrie, cea de-a IV-a ediție a “Cupei Speranțelor”, un turneu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 MALANCRAV, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.