Polițiștii sibieni au desfășurat, în noaptea de 20 spre 21 iunie, o amplă acțiune de control pe drumurile din județ, având ca obiectiv depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Verificările s-au desfășurat între orele 20.00 și 04.00, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat 692 de testări pentru depistarea consumului de alcool și alte 10 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
În urma controalelor, au fost identificate patru cazuri de conducere sub influența alcoolului. Trei dintre acestea au fost încadrate ca fapte contravenționale, iar într-un caz polițiștii au constatat săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier.
Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost reținute opt permise de conducere, dintre care patru pentru conducerea sub influența alcoolului și alte patru pentru diferite abateri la regimul rutier.
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii și inspectorii RAR au retras 20 de certificate de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate la autovehiculele verificate.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor provocate de consumul de alcool sau de substanțe interzise. Polițiștii le recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație și să adopte o conduită responsabilă în trafic, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA