11 SEPTEMBRIE 2001, AMERICA ATACATĂ. 24 DE ANI DE LA ATENTATE

11 SEPTEMBRIE 2001, AMERICA ATACATĂ. 24 DE ANI DE LA ATENTATE

Se împlinesc astăzi 24 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 în care au murit aproape 3.000 oameni, din  peste 90 de țări printre care și România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Totul a început la ora locală 8.46, atunci când avionul Boeing 767 care  transporta 76 de pasageri, 11 membri ai echipajului, plus 5 teroriști a lovit turnul nordic al  World Trade Center din New York. Succesiunea de evenimente dramatice a ținut cu sufletul la gură întreg mapamondul.

Revista Intelligence a Serviciului Român de Informații  a prezentat o ˝hartă˝a locurilor din care provin românii,  victime directe ale terorismului mondial. Sibiul nu se află pe această hartă, însă din județe vecine precum Alba, Mureș, Vâlcea sau Hunedoara au provenit români care și-au pierdut viață în atentate, de-a lungul timpului.

˝ La un simplu exerciţiu de imaginaţie, dacă am marca fiecare zonă din care au provenit cetățenii români uciși în atentate, am observa că 17 județe și capitala au fost marcate de amprenta terorii: Alba (3), Bihor (1), București (3), Buzău (2), Cluj (1), Constanța (1), Covasna (1), Dâmbovița (1), Giurgiu (1), Gorj (1), Hunedoara (1), Ialomița (1), Maramureș (1), Mureș (2), Neamț (2), Vâlcea (1), Teleorman (3), Tulcea (1)˝ – scrie revista SRI.

În ceea ce privește atentatele din 11 septembrie, cinci cetățeni de origine română  și-au pierdut viața: soții Corina și Alexandru Stan (București), Joshua Poptean (37 ani, Abrud, județul Alba), Eugen Gabriel Lazăr (27 ani, București) și Ana Fostersis (58 ani, Târgoviște).

sursa foto: Wikipedia, By Michael Foran, CC BY 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nicolae EREM
11 septembrie 2025 la 07:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
“Weekend de 10 pe terenul de fotbal” pentru copiii de la Interstar, la “Cupa Unirii”
Echipa de copii a clubului AS FC Interstar, pregătită de Adrian Rafailă, s-a întors de la Reghin cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Campionana judeţeană AFC Agnita, singura echipă cu maximum de puncte în SuperLiga Sibiu după două etape. Răşinariul câştigă derbiul cu ACS Bradu, în deplasare
AFC Agnita, campioana judeţeană en-titre este singura din cele opt cu maximum de puncte după două etape, în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
AVRIG: Daniela Bucurea a câștigat Trofeul „Florile Oltului”. Cine sunt laureații ediției din acest an
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
ŞURA MARE: Întâlnire pentru atragerea fondurilor europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.09.2026 CISNADIE, CISNADIE,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Floretiştii de la Asalt Sibiu, dau asaltul la Cluj-Napoca. Cinci dintre ei intră în lupta pentru circuitul european
După o vară de pregătire intensă, ACS Asalt Sibiu dă startul noului sezon competițional. Prima provocare va fi...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
ȘELIMBĂR: Zilele Comunității, în 26 și 27 septembrie, la Șopa
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Elevii din Sibiu pot face „Școala la muzeu” în Palatul ASTRA. Vizitele ghidate sunt gratuite
Lecțiile de istorie și cultură pot ieși din sala de clasă și se pot muta, în acest an...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Polițistă din Sibiu, campioană europeană la alergare montană. Loredana Toloargă a cucerit aurul la Râșnov
O polițistă din Sibiu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la European Masters Off Road...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
TURNU ROȘU: Băncuțe stradale pentru o comună cochetă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
SĂLIȘTE: Ziua Pompierilor, marcată printr-o ceremonie militară în Piața Junilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 19 ore
Șezătoare creativă la Biblioteca ASTRA Sibiu. Broderia a adus împreună pasionatele de meșteșuguri
O nouă ediție a șezătorii creative a avut loc la Filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. De...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.