Ziua Independenței nu a trecut neobservată, la Sibiu

Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, au organizat o Ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar din Sibiu menită a marca ”Ziua Independenţei Naţionale a României” un eveniment cu o istorie pe care merită să o reiterăm.

Totul a început în urma ”Războiului ruso-turc”

Finalul ”Războiul ruso-turc (1877-1878”) a fost pecetluit printr-o convenție încheiată între părţile combatante ale unui tratat la care statele din sud-estul continentului european nu au fost invitate. Spre lauda Guvernului României, din acea periaodă, acesta a declarat tratatul ''lipsit de orice valoare obligatorie pentru România'' și a înaintat un memoriu diplomatic în problema basarabeană. În tratat se menţiona recunoaşterea independenţei României, Serbiei şi Muntenegrului, autonomia Bulgariei şi autonomia Bosniei şi Herţegovina, iar Imperiul Otoman urma să plătească Rusiei despăgubiri de război şi să cedeze patru regiuni din Caucaz.

Conform articolului 5 din tratat ''Sublima Poartă recunoaşte independenţa României şi, (…) până la încheierea unui tratat direct între Turcia şi România, supuşii români se vor bucura de toate drepturile asigurate supuşilor celorlalte puteri europene''. În dezacord cu prevederile Convenţiei semnate în aprilie 1877 Rusia impunea statului român retrocedarea judeţelor Cahul, Ismail, Bolgrad din sudul Basarabiei, care fuseseră restituite anterior către Bucureşti prin Congresul de la Paris din 1856. Monarhia austro-ungară şi Anglia, alături de Franţa şi Germania, au cerut organizarea unui congres internaţional. Astfel, s-a stabilit organizarea Congresului de la Berlin. Întâlnirea celor şapte mari puteri (Austro-Ungaria, Franţa, Germania, Anglia, Italia, Rusia şi Imperiul Otoman) la congresul de la Berlin urmărea în primul rând revizuirea înţelegerilor de la San Stefano. La Berlin toate marile puteri aveau interese în Balcani. Ministrul afacerilor străine Mihail Kogălniceanu, în 30 martie 1878, cerea reprezentanţilor români să întreprindă demersurile aferente pentru ca delegaţia română să îşi susţină cauza la Berlin în cadrul lucrărilor reuniunii. Ministrul Kogălniceanu a cerut marilor puteri posibilitatea ca delegaţia României să fie parte la lucrările reuniunii, însă delegaţiei române i s-a aprobat doar participarea cu vot consultativ la şedinţele. S-a acceptat astfel primirea delegaţiei române pentru citirea documentului în vederea susţinerii cauzei României. Delegaţia României aducea ca argument hotărâtor aportul militar al armatei române la războiul ruso-turc, însă, cu excepţia Franţei, care a susţinut timid acest punct de vedere al participării delegaţiei României, dar s-a lovit de opoziţia clară a Rusiei. Pentru întărirea poziţiei României, delegaţia română i-a înaintat şi lui Otto von Bismarck un memoriu în care erau specificate revendicările guvernului român: nicio parte din teritoriul în fiinţă să nu fie desprinsă de România; teritoriul să nu fie supus unui drept de trecere în profitul armatelor ruseşti; independenţa să fie consfinţită în mod definitiv şi teritoriul să fie neutralizat; ca despăgubiri de război proporţional cu forţele militare puse în luptă. Mai mult primul ministru Ion C. Brătianu şi ministrul afacerilor străine Mihail Kogălniceanu au refuzat orice declaraţie de supunere faţă de hotărârile Congresului care vizau ştirbirea integrităţii şi suveranităţii naţionale. Toate statele participante au fost de acord cu recunoaşterea independenţei României, inclusiv Turcia, însă au fost puse câteva condiţii printre care cedarea către Rusia a porţiunii teritoriului celor trei judeţe din Basarabia, Cahul, Bolgrad şi Ismail, iar în schimbul acestui teritoriu Dobrogea şi gurile Dunării reveneau României. Trebuie menționat faptul că reprezentantul Angliei a cerut ca judeţele să rămână României, dar delegatul rus Gorceakov a subliniat că ”în această chestiune nu trebuie supărat ţarul”. În același contexct reprezentanţii Italiei şi Austro-Ungariei, au remarcat că s-a procedat dur cu România şi că trebuie să i se dea compensaţii. În plus delegaţia Franţei a cerut ca Dobrogea să se întindă dincolo de Silistra până la Cavarna. Această poziţie a fost susţinută de reprezentantul Italiei. După ce delegaţia României a părăsit Berlinul, delegatul guvernului sârb Jovan Ristic a susţinut şi cauza României alături de cea a Serbiei arătând că cele două state nu au venit la Berlin pentru răscumpărarea independenţei, întrucât aceasta a fost câştigată prin luptă pe câmpul de război.

Circulara lui Kogălniceanu

În ziua semnării tratatului ministrul Mihail Kogălniceanu a transmis o circulară agenţilor diplomatici acreditaţi în străinătate în care stipula faptul că, ''România trebuie să-şi recapete de acum încolo legăturile sale internaţionale''. Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia au recunoscut imediat şi fără condiţii independenţa de stat a României, Italia – în anul 1879, iar Franţa, Anglia şi Germania au recunoscut independenţa statului român în 1880, condiţionând-o de acceptarea unor tranzacţii economice împovărătoare. Congresul de pace de la Berlin a consfinţit recunoaşterea internaţională a independenţei de stat a României, urmare a contribuţiei militare decisive şi a jertfei armatei române la operaţiunile războiului ruso-turc. Consecinţele de la Berlin au influenţat organizarea teritorială în Europa de Sud-Est şi au sădit germenii care aveau să conducă, alături de alţi factori, la declanşarea Primului Război Mondial.

Expoziție foto-documentară

În perioada 10–31 mai a.c., zilnic, în intervalul orar 08:00–19:00, în holul central al Cercului Militar Sibiu, sibienii și nu numai pot viziona o expoziție foto-documentară dedicată Zilei Independenţei Naționale a României și Zilei Europei, care reflectă cu mare fidelitate filele istoriei acestei zile importante pentru români sintetizată de noi în rândurile de mai sus.