Zilele Culturale „Octavian Goga”, din nou la Rășinari

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cu această ocazie, Primăria Rășinari îi invită pe cei interesați să participe la manifestările prilejuite de Zilele Culturale Octavian Goga – ed. a XXIII-a, in data de 1 aprilie.

PROGRAM

Sâmbătă, 1 Aprilie 2023
10:00 – Biserica „Sfânta Treime" din Rășinari- Slujba religioasă de comemorare a poetului      
Octavian Goga;
 11:00 – Casa Memorială Octavian Goga – „Casa noastră” – recital de poezie Octavian Goga susținut de actorii Teatrului Național Aureliu Manea Turda;
 12:00 – Primăria comunei Rășinari – Cuvânt de deschidere, domnul Bucur Bogdan, primarul     
comunei Rășinari și invitații.
           – Dezbatere cu tema: Casa și familia, valori tradiționale rurale ale patrimoniului arhitectural și literar, moderator dna Mirela Ocinic

           – Prezentarea volumului “Poveștile Casei” : Patrimoniu arhitectural și ipostază poetică, prezintă dna Mirela Ocinic

           – Amintiri despre Octavian Goga cu dl. Dinu Bucșan

           – Premierea câștigătorilor Concursului interjudețean înscris în Calendarul Activităților Educative Județene ,,La noi…cu Octavian Goga" organizat de Școala Gimnazială “Octavian Goga”, Rășinari.

 13:00 – Vizionarea filmului  „Destinul unei națiuni -Octavian Goga” – Documentar TVR

 

29 martie 2023 la 18:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 25 minute
Femeie reținută la Sibiu pentru înșelăciune: a păcălit o bătrână folosind un pretext religios
O femeie în vârstă de 53 de ani,  din județul Vâlcea, a fost reținută de polițiști, fiind cercetată...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Măsuri speciale de siguranță în județul Sibiu pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Pentru desfășurarea în siguranță a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
„Opt ilustrate din lumea ideală” deschide ESTE Film Festival, la CineGold
Mai sunt câteva zile până la deschiderea celei de-a noua ediții a ESTE Film Festival, care va aduce...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Analiză: Românii zboară mai mult, în ciuda instabilității economice și politice. Există și un aeroport cu doar 10 pasageri într-o lună
O statistică recentă a Asociației Aeroporturilor din România (AAR) arată o creștere a numărului de călători care accesează...
Actualitate
3 min de citit