Zeci de permise suspendate în perioada Paștelui

Zeci de permise suspendate în perioada Paștelui

Polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni, au suspendat 38 de permise de conducere, 14 certificate de înmatriculare și au aplicat 248 de sancțiuni contravenționale în perioada 21 – 25 aprilie. Valoarea sancțiunilor a fost de peste 85.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spre exemplu, la data de 21 aprilie, în jurul orei 12:30, pe strada Primăverii din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control în trafic o autoutilitară la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani din Boian. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că tânărul conducea autoturismul deși avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Totodată, polițiștii au constatat că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere de către pasagerul aflat pe locul din dreapta față, care cunoștea faptul că tânărul avea permisul suspendat

Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia  exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată, respectiv  încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată.

 

Violență în trafic

 

Chiar în Noaptea de Înviere, în jurul orei 03:20, un localnic din Șeica Mare s-a deplasat cu autoturismul la sediul Postului de Poliție Șeica Mică, pentru a sesiza faptul că a fost victima unei infracțiuni comise cu violență. Bărbatul, un localnic în vârstă de 26 de ani, le-a relatat polițiștilor faptul că în timp ce se afla în imobilul unor cunoștințe din Șeica Mică, între el și alți doi bărbați a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de alcool, agresându-se reciproc, iar pentru a părăsi imobilul s-a urcat în mașina pe care o avea parcată în fața acestuia, autoturism cu care ulterior a plecat pentru a sesiza fapta organelor de poliție.  Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul o valoare de 0,54 alcool pur în aer expirat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii au întocmit actele premergătoare desfășurării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

În continuare, sunt efectuate cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs conflictul, urmând a fi dispuse măsuri legale în consecință.

 

 

Autor -
26 aprilie 2022 la 11:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă cu 5-0 meciul cu Carpaţi Covasna şi urcă pe loc de play-off în Seria 2
Interul revine pe "Municipal" cu o victorie la scor, cu Carpaţi Covasna, echipă din subsolul clasamentului. Ionuţ Bărculeţ...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 8 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.