30 de infracțiuni au fost constatate și au fost aplicate peste 1.000 de amenzi, în valoare de peste 345.000 de lei, în weekendul ce a trecut, transmite IPJ Sibiu. Polițiștii au intervenit la 340 de evenimente, dintre care 263 sesizate prin apel la 12. În aceeaşi perioadă, s-au emis și şase ordine de protecție provizorii, toate în cazuri de violență domestică.
Pe linie rutieră, polițiștii sibieni au constatat infracțiuni la regimul circulației, au reținut 46 de permise de conducere, au retras 41 de certificate de înmatriculare și au aplicat 900 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 300.00 de lei. Cele mai multe infracțiuni constatate la regimul rutier au fost cele de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Inevitabilul alcool la volan
Astfel, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2 AM, în Sibiu, a fost oprit pentru control un autoturism condus pe bd. Vasile Milea de către un sibian în vârstă de 51 de ani. În urma testării alcoolscopice a şoferului a rezultat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu.
Duminică, în jurul orei 7:30, în Șura Mică, poliția a oprit un autoturism condus pe DJ 106 B de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Alba Iulia. Testarea alcoolscopică a indicat şi aici o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, cercetările fiind continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului. Tot o concentraţie bunicică de alcool a avut şi un sibian în vârstă de 32 de ani, care, sâmbăta ce a trecut, la Sadu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sadului, a pierdut controlul direcției și a lovit o maşină parcată pe marginea drumului. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe 7 iunie, în jurul orei 1.00, pe DJ 142 J din Șeica Mică, un nou caz de alcool la volan. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 47 de ani, iar testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Conducere fără permis
Sâmbătă, în jurul orei 9, la Gura Râului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106J, la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 23 de ani.
În urma verificărilor, a rezultat că tânărul nu deținea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Vineri, la Valea Viilor, în jurul orei 18, polițiștii au oprit un ATV condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 23 de ani. Şi aici, a rezultat că dreptul tânărului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.
Arestaţi pentru lovire
Pe 6 iunie, polițiștii din Agnita au reținut doi bărbați în vârstă de 19, respectiv 52 de ani, ambii din Chirpăr, cercetați penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, ambele persoane au fost arestate preventiv.
Din cercetări a reieșit că, vineri dimineaţa, în jurul orei 9:45, în timp ce se aflau pe strada Principală din Chirpăr, bănuiții l-ar fi agresat pe un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Agnita, pe fondul unui conflict verbal care a degenerat. Victima tremuit să primeasacă îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii au luat măsura reținerii presupușilor autori pentru 24 de ore, iar la data pe 7 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Agnita a emis pe numele acestora mandate de arestarea preventivă pentru 30 de zile. Bărbații au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.