Weekend cu peste 800 de amenzi pe șoselele din județul Sibiu. Opt șoferi au fost prinși băuți la volan

Weekend cu peste 800 de amenzi pe șoselele din județul Sibiu. Opt șoferi au fost prinși băuți la volan

Polițiștii rutieri sibieni au aplicat peste 800 de sancțiuni contravenționale în doar trei zile, în cadrul acțiunilor desfășurate în perioada 10-12 iulie pentru prevenirea accidentelor și combaterea încălcării legislației rutiere. În același interval au fost constatate șapte infracțiuni la regimul circulației, iar zeci de șoferi au rămas fără permis sau fără certificate de înmatriculare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 247.700 de lei. Cele mai multe sancțiuni au fost acordate pentru depășirea limitei legale de viteză, respectiv 231, în timp ce alți 104 conducători auto au fost sancționați pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Zeci de șoferi au rămas fără permis

În urma controalelor desfășurate pe drumurile din județ, polițiștii au reținut 32 de permise de conducere. Dintre acestea, opt au fost suspendate după ce șoferii au fost depistați conducând sub influența băuturilor alcoolice, iar alte cinci pentru depășirea vitezei maxime admise cu peste 50 de kilometri pe oră.

Totodată, au fost retrase 44 de certificate de înmatriculare pentru neregulile constatate la autovehiculele verificate.

Pe lângă sancțiunile contravenționale, polițiștii au constatat și șapte infracțiuni la regimul circulației, fiind întocmite dosare penale în cazurile prevăzute de lege.

Doi șoferi fără permis, depistați în municipiul Sibiu

Printre cazurile semnificative prezentate de IPJ Sibiu se numără cel al unui bărbat de 30 de ani, oprit în trafic pe strada Măceșului din municipiul Sibiu, în timp ce conducea un moped. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere, iar vehiculul era neînmatriculat. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Un alt caz a fost înregistrat în după-amiaza zilei de 11 iulie, pe strada Macazului din Sibiu. Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost oprit de polițiști, iar verificările au arătat că nici acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Și în acest caz au fost demarate cercetări penale pentru conducere fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acțiunile polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și depistarea șoferilor care încalcă legea vor continua și în perioada următoare.

Autor - Vlad IGNAT
13 iulie 2026 la 14:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 35 minute
Acum 20 de ani, în august 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta, dacă răsfoiam presa națională, aflam că România putea să scape de...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Cisnădia petrece de zilele oraşului
Parcul Măgura a vibrat, astăzi, de energie în prima zi a manifestării „Zilele Orașului Cisnădie”. Ediția din acest...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
Incendiu pe terasa unui apartament din Sibiu
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Partenie Cosma din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Tezaurul din Mărginime: Rășinariul demonstrează din nou că își păstrează sfințenia tradițiilor
Festivalul Brânzei şi a Ţuicii 2026, cea de-a XXIII-a, scrie o pagină importantă în istoria comunităţii răşinărene, în...
Actualitate
6 min de citit
acum 2 ore
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
AXENTE SEVER: Noul Cod al Urbanismului, explicat pe înţelesul tuturor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
Călin Georgescu, la Cisnădie: „ Avem dreptul să știm adevărul despre anularea alegerilor și furtul lor din decembrie 2024 și cerem desecretizarea documentelor”
Fostul candidat la alegeril prezidenţiale, Călin Georgescu, s-a aflat, la amiază, la Cisnădie, unde a stat de vorbă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
Sculptura unui sibian marchează kilometrul zero al Budapestei. Cine este Miklós Borsos, devenit unul dintre marii artiști maghiari ai tuturor timpurilor
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
CRISTIAN: Oportunitate de finanțare și cursuri gratuite pentru persoanele cu dizabilități
Primăria comunei Cristian aduce la cunoștința locuitorilor lansarea proiectului național „START pentru persoanele cu dizabilități în antreprenoriat", cofinanțat...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
SĂLIŞTE: „Noaptea muzeelor la sat”, la Casa Parohială din Amnaş
Satul Amnaş va avea parte, astăzi, de un eveniment special în cadrul „Noaptea muzeelor la sat”, organizat la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
VALEA HÂRTIBACIULUI: Propunerea “Colinele Transilvaniei” pentru Noaptea muzeelor la sate
Asociaţia „Colinele Transilvaniei” vine în sprijinul celor care îşi fac program pentru Noaptea muzeelor la sate şi propune...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.