Voluntari de toate vârstele la Astra Film Festival

Voluntari de toate vârstele la Astra Film Festival

Festivalul Astra Film deschide înscrierile pentru voluntari și acceptă persoane de orice vârstă, singura condiție fiind împlinirea vârstei minime legale pentru activități de voluntariat (14 ani). Înscrierile se pot face în perioada 4 iunie – 19 august prin completarea unui formular disponibil pe site-ul festivalului: https://www.astrafilm.ro/voluntar/inscriere. În acest an, Astra Film Festival se va desfășura la Sibiu în perioada 20-27 octombrie 2024.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Organizarea ireproșabilă a festivalului Astra Film, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate filmului documentar din întreaga lume, nu ar fi posibilă fără sprijinul entuziast al celor peste 300 de voluntari care fac parte, an de an, din frumoasa echipă AFF. Suntem conștienți de faptul că lucrurile cele mai bune pot fi făcute atunci când energia tinereții își dă mâna cu experiența celor trecuți prin viață și așteptăm alături de noi persoane de orice vârstă, pasionate de cinematografie și cultură”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Candidații vor participa la un interviu, iar cei acceptați vor fi repartizați, în funcție de preferințe și de abilitățile pe care le au, într-unul dintre cele opt departamente:

  • Info Point (punctul central de informare și ghidare a participanților la AFF)
  • Guest (primirea și îndrumarea invitaților speciali, film-maker, regizori, jurnaliști, personalități VIP)
  • Logistică/Tehnic (pregătirea și gestionarea locațiilor înainte și după festival)
  • Spații de proiecție și locații (coordonarea accesului, actualizarea panourilor de informare publică, suport pentru sesiunile Q&A)
  • Public speaking (exersarea vorbitului în public pe subiecte ce țin de filmul documentar)
  • Managementul crizelor și suport administrativ (asigurarea bunei desfășurări a fiecărui eveniment din cadrul AFF)
  • Subtitrare (facilitarea comunicării și înțelegerii conținutului filmelor pentru publicul divers al festivalului)
  • Industry (parte a activităților și a evenimentelor de networking AFF cu profesioniștii filmului documentar)

 

Pentru mai multe detalii, consultați https://www.astrafilm.ro/ro/introducere-si-departamente 

Potrivit organizatorilor Astra Film Festival, voluntarii AFF au șansa de a-și extinde propriile orizonturi, întâlnind oameni noi, vizionând cele mai bune filme documentare ale momentului și „contribuie la crearea unei atmosfere deschise și prietenoase, în care sunt încurajate dialogul și diversitatea și facilitează interacțiunea dintre participanți și creatorii de filme”. Pentru întrebări suplimentare, persoanele interesate sunt invitate să scrie la [email protected].

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Despre Astra Film Festival

 

Astra Film Festival, festival lansat la Sibiu în anul 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu. 

 

Custom Image

04 iunie 2024 la 10:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.