VIDEO- „Mumele de la Tălmăcel” ne arată cum se făceau mărțișoarele pe vremea lor: „Îl coseam direct în piept pentru că nu aveam ace de siguranță”

VIDEO- „Mumele de la Tălmăcel” ne arată cum se făceau mărțișoarele pe vremea lor: „Îl coseam direct în piept pentru că nu aveam ace de siguranță”

În cadrul unei șezători care a avut loc joi, la Casa Artelor, 17 mume din Tălmăcel își amintesc cum, pe vremea copilăriei lor, Mărțișorul nu era un simplu obiect decorativ, ci un simbol al primăverii și al norocului. Ele foloseau fire din lână sau bumbac, împletite manual în clasicul fir alb-roșu. Totul era realizat cu migală și cu o semnificație aparte, transmisă din generație în generație. Împreună cu ele am redescoperit tradiția Mărțișoarelor și cum se realizau pe vremea lor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mariana Filimon, inițiatorul acestor minunate șezători, este încântată că a reușit să le scoată pe femei din satul natal și să le aducă „la județ” pentru a împărtăși tehnicile învățate încă din copilărie: „Făceam mărțișoare simple, din lână sau din ce găseam prin sertare. Ne bucurăm mult că, în sfârșit, „mumele” au ieșit din casă și le-am adus la județ. De mulți ani mă ocup de șezătoare, iar în anul 2000 am deschis, în casa bunicilor, muzeul satului Tălmăcel. De atunci, avem locul nostru unde ținem șezători”.

„Mărțișorul îl făceam pe degete”

Maria Brătilescu, în vârstă de 70 de ani, din Tălmăcel, povestește cu mare drag de tehnica pe care o știe de la părinți și despre simplitatea ei: "Mărțișorul îl facem pe degete. Luăm ața, o învârtim în jurul degetelor, îl legăm, îl tăiem până capătă formă. Le făceam și din cocean de porumb sau din cartoane. Luam iglița sau acoiu și îl umpleam cu roșu și alb. Așa ne-am pomenit! Se puneau în piept, iar pe vremea noastră îl coseam direct, pentru că nu aveam ace de siguranță. Am învățat să le facem de la părinți și am dus tradiția mai departe, din generație în generație”.  

Coceanul de porumb – un element de bază

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mărțișoarele din coceni erau făcute din măciuca coceanului și învelite cu ață până căpătau o formă frumoasă. Nu erau broșe sau alte obiecte sofisticate, iar singurul lucru care punea mărțișorul în evidență era ața albă și roșie.

Custom Image

Femeia spune că nu exista vreaun an în care să nu ofere mărțișoare: „De 1 și 8 Martie, mereu dădeam mărțișoare – niciodată nu treceau aceste zile fără ele. Nu aveam Ziua Îndrăgostiților sau Dragobete". Pe lângă mărțișoare mumele croșetează și fac veste, șosete, sfetăre, traiste, chindele etc: „Așa am trăit, cu ciorapi de lână, nu aveam alte ocupații”, afirmă aceasta.

Cei prezenți la șezătoare au avut ocazia de a învăța cântece tradiționale și de a asculta povești din viața de zi cu zi a celor care trăiesc în satul Tălmăcel.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor - Maria-Antonia OANA
28 februarie 2025 la 11:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 minute
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Un fost finanţator de la FC Hermannstadt sare la gâtul federaţiei şi exclude vehement o eventuală revenire în fotbal. “Plângi la moartea căprioarei”. Câţi bani susţine că a pierdut…
Claudiu Rotar, fost finanţator la AFC Hermannstadt, susţine că a pierdut circa două milioane de euro după desfiinţarea...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.