Varianta dintr-o rocadă (anomalie cu repetiţie)

Cum să începi o frază, când ştii că este restricţionată, prin simplul fapt că s-ar putea să mai fi fost rostită? Într-o frază se distribuie întrebări şi, apoi, cine "întreabă" s-ar putea să nu mai fie interesat, acceptând orice anomalie drept variantă cu repetiţie. Aşa ceva se petrece în varianta unui principiu repetabil, constant, inconsistent şi pe alocuri, acelaşi. O voce pe care se "cântă" variantele imnului la fiecare repetiţie a paradelor inter-partinice. 
Cum nu încercăm să explicăm rolul unui guvern paralel, tot aşa ne întrebăm ce rost ar mai avea încă unul, depundent doar de el însuşi-ca o tristă replică, reactualizată simbolic prin gesturi haotice care se succed în atemporalitatea cotidiană. Ceva tot se explică: suntem parte dintr-un proiect în continuă tranziţie şi degradare prelungită în "conceperea" unui unicat stricat prin dualismul care i-a consacrat efemeritatea creaţiei politice. Există şi s-a mai întâmplat, şi este de actualitate, şi cum să percepem ceea ce în intimitate guvernamentală nu-şi are rostul expunerii prin rocade care profanează perspectivele acceptate în urmă cu doi ani? E de preferat să avem capricii, decât două guverne într-o noimă.
Cum să crezi că se poate explica ceea ce nu depinde de logica repetiţiei? Păi, să credem, pentru că nu există continuitate între variantele noastre şi cele care ocupă timpul altora, obsedaţi de noi atât cât le mai permite memoria extra-electorală.
Cum se percepe o dublură? Verificăm invers, dinspre amânarea explicaţiei. Există şi o variantă a protocoalelor, atunci când se suprapun "diversităţile" politice cu "unicitatea" repetiţiilor guvernabile, înţepenite în statica uniformă a fondului fără identitate. 
***
Se întâmplă să asistăm la ceea ce s-a petrecut, înainte să chibzuim cum s-a "întâmplat" să acceptăm atât de simplu şi fără noimă. Participăm, prin selecţie degradantă, deci impusă aleatoriu, la reconfigurări şi reconstituiri ale unicei variante: cea ştiută şi la care ne uităm ca înspre o izbelişte.
Se întâmplă să asistăm la o rocadă inspirată de ruleta cu-n singur supravieţuitor: el trage, tot el câştigă. Chiar dacă ar fi doi, totuna, aşa cum se configurează viitorul-trecut al unui guvern disimulat printr-o rocadă, până data viitoare, când se va împuşca prin repetiţie. 
Cum să explici că varianta e doar o axă a discontinuităţii, unde se croşetează pe principiul unul pe faţă, celălalt acelaşi…