”Vânătoarea de ouă” – cea mai nouă provocare pentru copii, la Palatul Brukenthal Avrig

”Vânătoarea de ouă” – cea mai nouă provocare pentru copii, la Palatul Brukenthal Avrig

Se apropie cu pași repezi sărbătorile Pascale, iar la Palatul Brukenthal Avrig pregătirile sunt în toi, astfel încât oaspeții care vor sosi zilele următoare aici să se simtă cât mai bine, să aibă parte de o mini-vacanță memorabilă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La restaurantul din cadrul complexului baroc se pun la punct ultimele detalii referitoare la meniul de sărbătoare pregătit pentru oaspeți, unitățile de cazare au pachete speciale pentru Sejurul de Paști la Palat, grădinile au fost recent aranjate și înfrumusețate cu flori, plante și alte ornamente specifice anotimpului, terasa în aer liber este gata de amenajare, iar Sfintele Paști sunt așteptate cu mare drag și emoție de echipa de aici.

Nici copiii nu au fost uitați, iar pe lângă activitățile deja obișnuite ce se pot desfășura în cadrul acestui domeniu, în cea de-a doua zi a sărbătorii de Paști (17 aprilie), începând cu ora 13, aceștia vor avea posibilitatea de a participa la ”Vânătoarea de ouă”, o competiție inedită, ce le va pune la încercare diverse aptitudini și care, cu siguranță, îi va amuza atât pe participanți cât și pe părinții sau adulții însoțitori.

”Vânătoarea de ouă” este deschisă copiilor cu vârsta între 5 și 14 ani.
Pentru a putea participa la acest haios concurs, copiii trebuie înscriși (nume, prenume și vârstă) la recepția Palatului Brukenthal Avrig, telefonând la numărul 0726234417. Înscrierea copiilor poate fi făcută doar de unul dintre părinți sau de un adult ce-i va însoți la competiție. În această etapă, organizatorii au deschis lista cu primele 50 de locuri disponibile pentru concurs.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bineînțeles că ”Vânătoarea de ouă” se va finaliza cu premierea celor mai descurcăreți și vigilenți participanți, gazdele având pregătite premii tentante, după cum urmează: locul 1 – o noapte de cazare cu mic dejun inclus în camera Family Suite, Palatul Brukenthal Avrig (capacitate maximă – 2 adulți și doi copii), locul 2 – un voucher în valoare de 200 lei pentru consumație la restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig, locul 3 – un voucher de 100 lei pentru consumație la restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig. Toți participanții la competiție vor fi răsplătiți cu un voucher de intrare la Beach Club, în valoare de 50 lei.

 

Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
05 aprilie 2023 la 07:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 52 minute
Ce rămâne după PNRR în județul Sibiu. Investiții de peste 688 de milioane de lei în școli, spitale și transport
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 14 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 15 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.