”Vânătoarea de ouă” – cea mai nouă provocare pentru copii, la Palatul Brukenthal Avrig

Acasa >

Articol

Se apropie cu pași repezi sărbătorile Pascale, iar la Palatul Brukenthal Avrig pregătirile sunt în toi, astfel încât oaspeții care vor sosi zilele următoare aici să se simtă cât mai bine, să aibă parte de o mini-vacanță memorabilă.
La restaurantul din cadrul complexului baroc se pun la punct ultimele detalii referitoare la meniul de sărbătoare pregătit pentru oaspeți, unitățile de cazare au pachete speciale pentru Sejurul de Paști la Palat, grădinile au fost recent aranjate și înfrumusețate cu flori, plante și alte ornamente specifice anotimpului, terasa în aer liber este gata de amenajare, iar Sfintele Paști sunt așteptate cu mare drag și emoție de echipa de aici.
Nici copiii nu au fost uitați, iar pe lângă activitățile deja obișnuite ce se pot desfășura în cadrul acestui domeniu, în cea de-a doua zi a sărbătorii de Paști (17 aprilie), începând cu ora 13, aceștia vor avea posibilitatea de a participa la ”Vânătoarea de ouă”, o competiție inedită, ce le va pune la încercare diverse aptitudini și care, cu siguranță, îi va amuza atât pe participanți cât și pe părinții sau adulții însoțitori. ”Vânătoarea de ouă” este deschisă copiilor cu vârsta între 5 și 14 ani.
Pentru a putea participa la acest haios concurs, copiii trebuie înscriși (nume, prenume și vârstă) la recepția Palatului Brukenthal Avrig, telefonând la numărul 0726234417. Înscrierea copiilor poate fi făcută doar de unul dintre părinți sau de un adult ce-i va însoți la competiție. În această etapă, organizatorii au deschis lista cu primele 50 de locuri disponibile pentru concurs.
Bineînțeles că ”Vânătoarea de ouă” se va finaliza cu premierea celor mai descurcăreți și vigilenți participanți, gazdele având pregătite premii tentante, după cum urmează:
# locul 1 – o noapte de cazare cu mic dejun inclus în camera Family Suite, Palatul Brukenthal Avrig (capacitate maximă – 2 adulți și doi copii), 
# locul 2 – un voucher în valoare de 200 lei pentru consumație la restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig, 
# locul 3 – un voucher de 100 lei pentru consumație la restaurantul din cadrul Palatului Brukenthal Avrig. Toți participanții la competiție vor fi răsplătiți cu un voucher de intrare la Beach Club, în valoare de 50 lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

05 aprilie 2023 la 15:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Astrid Fodor, mesaj emoționant după moartea Papei Francisc: „L-am admirat pentru blândețe, empatie și energia molipsitoare”
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj de condoleanțe odată cu trecerea la cele veșnice a Papei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
„Udatul” fetelor de Paști, obicei săsesc care încă se păstrează
În a doua zi de Paști are loc „udatul” fetelor,  un obicei preluat din cultura comunităților săsești și...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Fetiță de 7 ani, lovită de mașină lângă Zoo
Un accident s-a produs luni, în a doua zi de Paști, pe Calea Dumbrăvii, zona Zoo. O fetiță...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu, după remiza cu Farul: ”Aceeași meteahnă a noastră, nu învățăm din greșeli”. Motivul pentru care nu e supărat pe jucătorii săi
Antrenorul echipei sibiene era dezamăgit, la finalul meciului de la Ovidiu, pentru faptul că echipa sa a obținut...
Actualitate
3 min de citit