Vali Negru ar putea fi pe bancă și la meciul cu Universitatea Craiova. Recunoaște că ”situația e mai dificilă față de anul trecut”

Vali Negru ar putea fi pe bancă și la meciul cu Universitatea Craiova. Recunoaște că ”situația e mai dificilă față de anul trecut”

Antrenorul interimar al echipei sibiene, Valentin Negru, a afirmat, la flash-interviurile de după meciul cu Universitatea Cluj, pierdut cu 3-0, că jocul s-a ”rupt” după cel de-al doilea gol al lui Lukic. Negru a mai spus că mai mulți jucători din lot s-au confruntat cu o viroză, zilele trecute, motiv pentru care, din obișnuiții primului unsprezece din sezonul precedent au mai intrat acum în câmp doar căpitanul Ionuț Stoica, Aurelian Chițu și Nana Antwi. Interimarul lui FC Hermannstadt n-a exclus posibilitatea de a se afla pe bancă și de a conduce echipa și cu Universitatea Craiova. ”Voi rămâne cât va fi nevoie”, susține Negru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”A câștigat echipa care a fost mai bună. O victorie meritată. Cred că am fost în joc și noi până la 2-0 și am avut ocazii. Am primit un gol, am mai primit și altă dată. Golul doi a fost decisiv. Atunci am simțit că nu mai putem întoarce rezultatul. Nu le pot reproșa atitudinea, au muncit, dar a câștigat echipa mai bună. Când faci tot ce depinde de tine pe teren, asta e. A câștigat echipa mai bună. Dacă ne uităm la echipa din meciul acesta, vedem că nu mai sunt mulți jucători de anul trecut. Au rămas Nana (n.a. Antwi), Chițu, Stoica, cam trei jucători. Sunt mulți jucători care au dispărut din echipa de anul trecut. Unii au plecat, unii au probleme. Am avut și probleme cu o viroză în lot. Asta e! Atât s-a putut! E o situație mult mai dificilă față de anul trecut.

Cu cât trece timpul și nu reușim să luăm puncte, cu atât va fi mai greu. Trebuie să câștigăm puncte până în iarnă, apoi să vedem ce putem face. Eu voi rămâne cât va fi nevoie și apoi vom vedea”, a afirmat Vali Negru la Digi Sport.

Autor - Ovidiu BOICA
07 decembrie 2025 la 23:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 oră
Cum pot companiile românești să atragă capital și să intre în noile lanțuri industriale
Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Cluj, organizează, alături de CONLAN Grup, joi, 19 noiembrie 2026, de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
ULBS marchează Ziua Mondială a Diabetului cu testări gratuite ale glicemiei și iluminarea clădirilor în albastru
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) organizează vineri, 13 noiembrie, o serie de acțiuni dedicate prevenirii și depistării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Parcările din Sibiu, gestionate printr-o nouă platformă digitală. Investiția depășește 2,1 milioane de lei
Municipiul Sibiu va investi peste 2,1 milioane de lei într-o platformă digitală care va permite gestionarea online a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
756 de voluntari, căutați în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun. Cum te poți înscrie
Banca Regională pentru Alimente Cluj caută 756 de voluntari în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Radu Vancu, Raluca Turcan și Nicu Ștefănuță, critici după conferința lui Nicușor Dan: „Nu-mi aduc aminte să fi văzut una mai dezastruoasă”
Conferința de presă susținută marți seara de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în care acesta a încercat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
„Orașul Imprimat”, expoziție la Muzeul Brukenthal. Sibiul, redescoperit prin artă și linogravură
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește vineri, 13 noiembrie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Orașul Imprimat”, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 ore
Zece oferte pentru aparatură medicală de aproape 600.000 de lei la Spitalul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru achiziția unor noi echipamente...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 ore
Apă Canal Sibiu angajează auditor intern, agent servicii clienți și lăcătuș mecanic/instalator/electrician
APĂ CANAL SIBIU S.A. organizează selecție pentru ocuparea a trei posturi vacante, în Sibiu și Avrig, după cum...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Eleșteele de la Mândra, paradisul păsărilor. O nouă aventură pentru familii
Pasionații de natură din județul Sibiu sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o drumeție la Eleșteele de la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.