Conflictul încheiat duminică la Șeica Mare cu rănirea a trei bărbați are urmări grave pentru unul dintre aceștia. Dacă tânărul în vârstă de 17 ani și bărbatul de 35 de ani au scăpat cu răni care nu le-au pus viața în pericol, în cazul pacientului în vârstă de 19 ani transportat duminică la UPU Sibiu, situația e complicată, acesta fiind supus unei intervenții chirurgicale complexe.
Cu toate că a fost detubat, medicii sunt rezervați în privința evoluției stării de sănătate a acestuia. Potrivit repreznetanților SCJU Sibiu, ”Trei bărbați, în vârstă de 17, 19 și 35 de ani au fost aduși duminică, 19 mai, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în urma unei agresiuni. Tânărul în vârstă de 17 ani, cu traumatism cranio-facial, a primit îngrijiri medicale în UPU și a plecat acasă la cerere. Bărbatul de 35 de ani a rămas internat, la secția Neurochirurgie, având o fractură cu o mică înfundare, dar este stabil, conștient și cooperant, nefiind nevoie de intervenție chirurgicală. Pacientul în vârstă de 19 ani este în stare gravă. Agresiunea extrem de gravă suferită a solicitat intervenție chirurgicală complicată și de durată, întrucât pacientul prezenta tăieturi la intestin și pancreas, printre altele. La momentul actual starea sa este relativ stabilă, a fost detubat, însă medicii sunt rezervați cu privire la prognosticul său”. (D.B.)
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ