Urgenţe pe agenda de lucru a Consiliului Local Avrig

Marţi, 7 februarie, Consiliul Local al oraşului Avrig este convocat pentru o şedinţă extraordinară (de îndată). Întâlnirea se va desfăşura în sistem online, pe o platformă de videoconferinţă şi va începe la ora 15.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul ordinii de zi pentru această şedinţă extraordinară a Consiliului Local Avrig cuprinde patru proiecte de hotărâre şi prezentarea unui raport pentru anul 2022 al Poliţiei oraşului Avrig, referitor la utilizarea echipamentului portabil radar şi etilotest pe drumurile publice din unitatea administrativ teritorială.

Printre iniţiativele legislative locale ce vor fi dezbătute şi supuse adoptării sunt şi cele referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico – economici actualizaţi pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitarea infrasctucturii tehnico – edilitare şi modernizarea infrastructurii de transport pe strada Unirii, oraş Avrig”, aprobat pentru finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, precum şi cel de aprobare a planului anual de evoluţie a tarifelor, a documentaţiei tehnico – economice, a devizului general şi a indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Investiţii complementare Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Sibiu”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

06 februarie 2023 la 12:11
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 minute
11 urși „dintr-o lovitură”, pe Transfăgărășan
În ultimii ani, urșii au devenit o prezență obișnuită pe Transfăgărășan, sesiunile foto cu animalele sălbatice fiind sancționate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 25 minute
Cât ne costă o ieșire la cafea, limonadă sau bere în Sibiu. Cappuccino, dublu față de Roma
A început sezonul ieșirilor la cafea, limonadă sau bere în centrul Sibiului și, ușor, ușor, terasele devin neîncăpătoare....
Actualitate
4 min de citit
acum 32 minute
Încă o destinație de plajă, accesibilă direct de la Sibiu. O Palma binemeritată
O premieră pentru Sibiu s-a consumat sâmbătă dimineața: primul zbor către Palma de Mallorca a decolat la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 50 minute
Pentru iubitorii de teatru – festival la Mediaș
La Mediaș se fac ultimele pregătiri pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Teatru „Silvia Ponciu”....
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Proiect despre antreprenoriat, pentru liceenii avrigeni
La Centrul de Documentare și Informare din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig se va desfășura luni, 16...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Un mureșean de 49 de ani, dispărut de două luni de acasă, căutat de polițiștii sibieni
Poliţiştii sibieni au fost sesizați, vineri, 13 iunie, de către o femeie cu privire la faptul că numitul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 15 ore
Au fost finalizate lucrările de reabilitare a străzii Gării din Mediaș
Cea mai recent finalizată lucrare din programul de reparații și întreținere străzi al municipalității din Mediaș este cea...
Actualitate
2 min de citit
acum 17 ore
VIDEO: GRINZI DE 40 DE METRI TRANSPORTATE CU ESCORTĂ PE AUTOSTRADĂ. VIADUCTUL DE LA BOIȚA PRINDE CONTUR
Constructorul lotului 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești, Asocierea MAPA/ CENGIZ ( Mapa Insaat Ve Ticaret AȘ  Turcia  / Cengiz Insaat Sanayi...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Sibianca Delia Velculescu, posibil premier tehnocrat al României. L-a avut profesor de fizică la ”Lazăr” pe Klaus Iohannis și a fost șefa misiunii FMI în Grecia afectată de criza financiară
Numele sibiencei Delia Velculescu se numără printre cele vehiculate în discuțiile liderilor PSD, PNL, USR și UDMR ca...
Actualitate
2 min de citit
acum 18 ore
Acum 20 de ani pe vremea asta, în iunie 2005 (I)
Acum 20 de ani pe vremea asta era destul de cald, dar nu chiar ca acum, pentru că...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
Weekend “puternic” pentru poliţie: percheziţii la Iaşi, urmărit prins la Porumbacu şi un acuzat de furt prins la Cisnădie
Vineri, polițiștii din Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 19 ore
S-a dat şi proba specializării la bac. Luni – porba la limba maternă
Vineri s-a desfășurat proba la alegere a profilului și specializării, la fizică, chimie, biologie vegetală și animală, anatomie,...
Actualitate
1 min de citit