Unul beat, altul fără permis, ambii cu dosar

Acasa >

Articol

Săptămâna a început prost pentru doi bărbați, aceștia ajungând în atenția polițiștilor, pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, polițiștii din Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism, în urma verificărilor, șoferul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Mureș, alegându-se cu dosar penal pentru că a condus fără a avea permis. Un alt șofer, de data aceasta din Mediaș, a efectuat manevra de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un autoturism aflat în spatele său. Nici nu e de mirare, pentru vă în urma verificărilor s-a constatat că avea o alcoolemie de 1,22 mg/l.

„La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 18.30, în orașul Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada C. D. Gherea de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Mureș. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 22.00, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării, un localnic în vârstă de 47 de ani a efectuat manevra de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în spatele său. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a medieșeanului care a provocat tamponarea a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

(I.D.)

 

 

 

30 iulie 2024 la 09:21

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 minute
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit