Nu cu mult timp în urmă vorbeam despre ipocrizia instituționalizată și iată că simptomele acestei boli au lovit din nou, cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor. Cu toate că puține mai sunt lucrurile ce ne pot surprinde la politicienii români de toate culorile, ni s-a încrețit pielea pe urechi la auzul discursurilor regurgitate de mulți dintre cei instalați în funcții, dar și de o droaie de pretendenți la ciolan. Unii ne-au vorbit despre ceea ce au reușit să înfăptuiască, alții ne-au promis că vor tăia cepul butoaielor cu lapte și miere când vor ajunge la pâine și cuțit, cu toții îngăimând câte ceva, pe note false, despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 165 de ani. Cum naiba poți vorbi despre unitate, atâta timp cât tu, la fiece pas, cauți să le dai celorlalți la gioale? Politicienii români nu au fost și nu vor fi uniți niciodată, cu excepția perioadelor de fuziune conjuncturală. Așa a fost mereu, iar încercările de a-i picta pe unii dintre oamenii politici din perioada interbelică ori din cea de dinaintea ei, în culorile devotamentului și onestității, reprezintă un demers ipocrit. Întotdeauna, politicienii au fost mânați în acțiunile lor de interese proprii și de grup, gargara înmuiată în siropul patriotismului de fațadă fiind, ca și acum, un instrument de marketing politic. Iar comportamentul celor ce au condus, de-a lungul timpului, această țară se regăsește în mentalitatea multora dintre cetățeni. Vorbim despre unitate, despre nevoia de a fi uniți, dar folosim în sens peiorativ termeni precum oltean, ardelean, moldovean sau regățean, încercând să le alipim metehne discutabile. Cei din Timișoara au un dinte împotriva moldovenilor, cei din Vaslui împotriva ardelenilor, cei din Cluj împotriva oltenilor, cei din Craiova împotriva covăsnenilor șamd. Etichete de tot felul sunt lipite pe fruntea tuturor compatrioților din toate regiunile, într-un război rece româno-român. Firește, nu toți românii participă la această permanentă zâzanie, pentru că sunt destui oameni cu judecata sănătoasă, care nu cad în păcatul generalizării și care înțeleg evoluția tipologiilor umane din diferitele regiuni ale țării, în context istoric și geografic. Discursurile din 24 Ianuarie și 1 Decembrie sună de prea multe ori a gol, pentru că sunt scrise și rostite de inși pentru care unitatea e un impediment, nu o necesitate. O masă de oameni dezbinați e mai ușor de controlat; atunci de ce i-ar educa cineva în spiritul unității?