Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă – "liber" de la Parlament

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că a fost adoptată legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională "Nuclearelectrica" S.A. pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă. El preconizează că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârșitul anului 2030 și Unitatea 4 în anul 2031. 
"Proiectul Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă reprezintă un obiectiv strategic de interes național cu un rol esențial în atingerea obiectivelor strategice de securitate energetică ale României, componentă esențială a securității naționale, contribuind totodată la atingerea obiectivelor de decarbonare a sectorului de producere a energiei electrice și menținerea stabilității Sistemului Energetic Național. Prin realizarea Proiectului, esențial pentru securitatea și independența energetică a României, va fi dublată contribuția energiei nucleare în sistemul energetic de la aproximativ 20% la 36%, vor fi create noi locuri de muncă în sectorul nuclear, se va dezvolta lanțul de furnizori, va fi facilitat accesul la împrumuturi și sprijin financiar, vor spori veniturile la bugetele locale din zona de dezvoltare a Proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, precum și la bugetul de stat, ca urmare a investițiilor și înființării de noi întreprinderi în activități de cercetare și inovare în zonă/regiune", a spus Popescu, pe pagina lui de facebook. El a adăugat că "Acordul de Sprijin în legătură cu Proiectul Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă este un document critic și de esență conferind încredere părților interesate (instituții finanțatoare, potențiali contractori, potențiali investitori etc) și o confirmare la nivel legislativ a angajamentului statului român pentru continuarea și finalizarea acestui proiect".

Imagine intercalată
Imagine intercalată
14 martie 2023 la 14:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 13 ore
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit