Ceea ce n-au reușit să aducă în fața românilor presa și anumite instituții, au izbutit niște hoți care au furat coiful și cele trei brățări dacice din muzeul olandez, unde fuseseră expuse de câteva luni. Întreaga tevatură ce a urmat jafului a scos la iveală o droaie de situații jenante pentru statul român. 

Bunăoară, am putut urmări un reportaj realizat la Muzeul Național de Istorie, material din care am aflat că piese de valoare inestimabilă zac prin încăperi cu pereți mâncați de mucegai și tavane ce stau să cadă. Vorbim despre Muzeul Național de Istorie, nu despre vreun depozit abandonat de pe la periferie ori de vreun fost sediu dezafectat al vreunei cooperative agricole de producție. 

Într-un muzeu precum cel la care facem referire sunt adunate comorile materiale și spirituale ale națiunii, iar starea deplorabilă a clădirii ce adăpostește această zestre vorbește clar despre falimentul moral al statului român. Un stat care sparge sume uluitoare pe acțiuni și investiții sterile, un stat care își disprețuiește istoria și identitatea.

 Educația, Cultura sunt domenii subfinanțate, școli și muzee zac în paragină, dar când e vorba să fie renovate viloace de protocol ori să se plătească milioane de euro pentru închirierea unor avioane private, nicio cheltuială nu e prea mare. Spiritualitatea românească umblă cu nădragii cârpiți în dos, cu ciorapii răriți în călcâie și i se dau bobârnace sub formă de experimente tâmpite prin care se dorește accesibilizarea culturii. Ne place sau nu, cei care au furat acele exponate au tras, involuntar, un semnal de alarmă, au descleștat guri și, poate, au dezmorțit conștiințe. Desigur, prețul e unul mare, însă, dacă tot l-am plătit poate învățăm ceva despre cum să ne protejăm identitatea și zestrea culturală. 

Cei trei, patru sau cinci hoți, câți or fi fost, au furat niște piese valoroase dar, cârdul de oficiali nepăsători din România fură, treptat, demnitatea acestui neam, spală pe jos cu valorile sale. Ei, cine e mai hoț? Cine produce pagube mai mari? O năpastă a dat la o parte, încă o dată, țolul putred al aparenței, de pe falimentul moral al statului român. Fără să își fi propus acest lucru, jefuitorii din Olanda au predat, indirect, de la distanță, o lecție usturătoare publicului din România; un public căruia i s-a reconfirmat că e administrat de niște golani miserupiști pentru care sigla aurie a bolidului din parcare e mai valoroasă decât statueta din bronz, veche de 2000 de ani.