Un vâlcean, suspectat în ilegalități într-o pădure din Sibiu

Un vâlcean, suspectat în ilegalități într-o pădure din Sibiu

Polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu au reținut, miercuri, un bărbat suspectat de comiterea mai multor infracțiuni din domeniul silvic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bărbatul, din județul Vâlcea, cu funcție de conducere într-un district silvic, ar fi săvârșit infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, furt de arbori și fals intelectual, cauzând un prejudiciu de 1.666.000 de lei.

„În perioada martie – iunie 2023, ca urmare a controalelor efectuate de reprezentanții Gărzii Forestiere Brașov în două fonduri forestiere, unul în județul Vâlcea, în zona orașului Brezoi, respectiv unul în județul Sibiu, în zona comunei Roșia, au fost constatate mai multe nereguli privind modul de exploatare a masei lemnoase, modul de respectare a normelor tehnico-silvice cu ocazia punerii în valoare a masei lemnoase, modul de respectare a prevederilor amenajamentului silvic, modul de recepție și gestionare al materialului lemnos în platforma primară a parchetelor de exploatare de către personalul silvic, modul de întocmire al proceselor verbale de recepție material lemnos și expedierea materialului lemnos din platformele primare. Astfel, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, s-a înregistrat un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, furt de arbori și fals intelectual”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Cine este autorul și pentru ce a fost reținut

Autorul acestor infracțiuni este un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Vâlcea, cu funcție de conducere într-un district silvic, care timp de trei ani ar fi comis mai multe ilegalități în domeniul silvic, fapt ce a dus la reținerea sa pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru aplicarea măsurilor preventive.

„În fapt, s-a reținut că, în perioada 2020 – 2023, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Vâlcea, cu funcție de conducere într-un district silvic, ar fi coordonat și condus lucrările de inventariere și măsurare a arborilor aflați pe picior, în vederea constituirii și punerii în valoare a masei lemnoase pentru 42 de partizi de exploatare (cu un volum de 13.759,59 mc). Dintre aceștia, 38 de partizi de exploatare, cu un volum de 10.691,86 mc, ar fi fost fost atribuiți în mod direct și autorizați la exploatare pentru o societate care îi aparține bărbatului în totalitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii sibieni după încheierea controlului efectuat de către Garda Forestieră Brașov, s-a constatat că bărbatul ar mai fi pus în exploatare alți 20 de partizi de exploatare, un număr de 18 partizi (cu un volum total de 6937,07 mc) fiind atribuiți, de asemenea în mod direct, și autorizați la exploatare pentru o societate aparținând fiului bărbatului. Prejudiciul înregistrat ca urmare a presupusei activități infracționale este de 1.666.000 de lei”, potrivit IPJ Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

(I.D.)

 

 

 

 

04 iulie 2024 la 09:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 18 ore
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 zi
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.