Un uimitor de frumos Catehism al inteligenței mărturisitoare

Un uimitor de frumos Catehism al inteligenței mărturisitoare

Un gând de început de an. O carte a medicului Codruț Răduță, Cei chemați. Însemnările unui medic pelerin în Muntele Athos (Ed. Schitul Românesc Prodromu, 2021, 224 pg.). Ca un răsărit de zi, pe crestele nopții învolburate ce ne trece prin suflet. O căutare în adâncul de lumină al lagunei de Duh care este Prodromu- Schitul Românesc care ne este ambasadă de Duh în Grădina reală a Maicii lui Dumnezeu. o căutare de sine și a liniștii în care să-și poată desăvârși ascultarea și iubirea de Hristos. Întâlniri providențiale, povești de pelerin și minuni în spectrul pelerinajelor. Drumuri spre Cer. Se impune imaginea Părintelui iulian, cumintele suflet înflorit în taina pocăinței și rugăciunii, pentru mulți dintre noi Duhovnic și far de dumnezeiască lumină. Într-un limbaj viu, curățit de scepticisme, medicul Codruț Răduță ne aduce mai aproape de suflet Muntele Athos, versantul său românesc și universal deopotrivă. Sunt pagini de Pateric contemporan dar și sclipiri de sinaxar ad-hoc. Două nume din carte mi-au adus lacrima. Dintâi editorul- Părintele Gherasim Prodromitul, fratele Zâmbet ce s-a mutat la Domnul. Apoi amintirea Părintelui Serafim, cel care la Câmpulung Muscel veghea – cum cred că o face și acum- moaștele Sfântului Pantelimon, sfânt atât de drag autorului cărții. Avem dinainte un soi de jurnal la cald al unei inimi ce-și caută și află rugăciunea. Din carte, pagini bune, poți alege răspunsuri și cateheze despre viața cotidiană a creștinului. O carte frumoasă prin simplitatea ca de rugăciune a scriiturii și tonului său optimist. O mărturisire cu smerenie că orgoliul poate fi biruit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
01 ianuarie 2022 la 12:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Cosmin Vilnoiu

    Am incheiat, cu mare emotie si bucurie, lectura cartii, chiar in ziua urmatoare intoarcerii mele din pelerinajul la Sfantul Munte. Pentru mine, citirea ei a fost ca o prelungire binecuvantata a pelerinajului, linistea, rugaciunea si trairile de acolo continuand inca o zi in sufletul meu.
    Relatarile despre minunile si experientele duhovnicesti ale pelerinilor m-au miscat profund, aducandu-mi totodata multa nadejde. De asemenea, sfaturile Parintelui Iulian, cuprinse in carte, devin un sprijin real pe drumul spre mantuire.
    Va multumesc pentru o carte care nu doar se citeste, ci se traieste si se poarta mai departe in suflet.
    Primesc cu profund respect si demersul pe care l-ati initiat prin Asociatia „Viata pentru Pruncii Nenascuti”, ca pe o lucrare de iubire crestina.
    Marturisesc, ca un pelerin ce frecventeaza anual Sfântul Munte, ca lucrarea dumneavoastra este autentica si ziditoare, urmand a o recomanda spre citire membrilor familiei precum si prietenilor mei.
    Cu deosebita consideratie,
    Cosmin

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 19 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.