Un proiect educativ care dezvoltă imaginația și creativitatea copiiilor: "Micul Meșteșugar-Atelier de creație”

Un proiect educativ care dezvoltă imaginația și creativitatea copiiilor: "Micul Meșteșugar-Atelier de creație”

Proiectul a fost creat cu scopul de a dezvolta imaginația, creativitatea, emoția și stima de sine a copiilor, prin activități plastice. „Micul Meștesugar” organizează cursuri de pictură, desen și ateliere de creație manuale pentru copiii cu vârste între 4 și 14 ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inițial proiectul „Micul Meșteșugar” a luat naștere în 2013, cu o perioadă de repaus între 2017-2023. Ulterior din luna februarie a anului 2023, atelierul a fost reluat, iar de atunci inițiatorii încearcă să îl mențină și să-l dezvolte.

Cosmina Bârză, fondatoarea proiectului a mărturisit că toți copilașii vor socializa, distra, pictând și desenând, în timp ce își vor descoperi talentele nebănuite.

„În cadrul acestor cursuri toți școlarii și preșcolarii socializează și petrec timpul liber într-un mod plăcut, comunicând și legând noi prietenii, descoperind că au talente nebănuite practicând activități care să le ofere în același timp relaxare și distracție. Cu alte cuvinte, copiii vor desena, vor picta, vor realiza creații manuale, toate acestea sub o atentă îndrumare profesionistă, de cele mai multe ori sub formă de joacă.”

Ce pot învăța copiii din această experiență

Potrivit organizatoriilor, cursurile de artă și creație au un rol precis și bine definit în esența și forma lor. Ele pun bazele unui fundament solid în dezvoltarea emoțională a copiilor, nemaiputând în calcul celelalte beneficii, precum dezvoltarea imaginației și abilităților de creație manuală și mentală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aici cei mici vor învăța cum să se cunoască, să utilizeze materiale și tehnici de lucru specifice activităților de educație plastică și lucru manual; să-și dezvolte imaginația și capacitatea creatoare; dezvoltarea abilităţilor de comunicare, încrederea, spiritul critic, bunul gust precum şi gândirea liberă

"Stima de sine solidă este ca un scut protector"

„În atelierul Micul Meșteșugar – Atelier de creație, am văzut cum arta poate juca un rol esențial în acest proces, de dezvoltare emoțională, bazat în special pe creșterea stimei de sine. O stimă de sine solidă este ca un scut protector împotriva lumii exterioare, precum o stea care îi ghidează spre autenticitate și îi protejează. Când copiii sunt încurajați să creeze, să-și exprime gândurile și sentimentele prin culori și forme, învață să se cunoască și să se aprecieze mai mult. Este un dar pe care îl dăm copiilor noștri – puterea de a merge în viață cu capul sus, conștienți de propria valoare și capabili să facă alegeri care reflectă cine sunt cu adevărat”, a spus Cosmina Bârză.

Pentru cei interesați, atelierul este situat pe strada Anton Pann, nr. 7, iar înscrierile pentru cursurile de pictură, desen și creație manual, se fac la numărul de telefon 0724/260.023.

Custom Image

Autor - Maria-Antonia OANA
02 septembrie 2024 la 14:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.