Un jurnalist face lobby pentru „tronsonul rușinii” de pe autostrada Sibiu – Nădlac

Un jurnalist face lobby pentru „tronsonul rușinii” de pe autostrada Sibiu  – Nădlac

Cei care pleacă din Sibiu spre Nădlac, spre autostradă, au de înfruntat cozile care se formează pe porțiunea de drum național ce ocolește tronsonul lipsă, Lugoj – Deva. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă că situația acestui tronson e o rușine și că speră ca lucrările să fie terminate înainte de termenul fixat, sfârșitul anului 2026. Grindeanu spune că a primit mai multe telefoane, inclusiv de la un jurnalist de la o televiziune națională de știri care l-a rugat să impulsioneze lucrările de pe Lugoj-Deva. În prezent, pe această porțiune au început lucrările muncitorii unei asocieri dintre o firmă românească și una din Bosnia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Dincolo de necesitatea pe care o știm cu toții, eu cred că e o rușine ceea ce s-a întâmplat aici în acești ani. Dați-mi voie în câteva secunde să vă spun experiența mea personală legată de acest tronson. În 2017, în prima parte, eram prim-ministru, iar ministrul Transporturilor cred că era Răzvan Cuc  și am întrebat într-o ședință de guvern ce e cu această bucată lipsă. Mi-a spus toată istoria pe care nu vreau să o reiau, cea cu pasajele, cu urșii, cu toate lucrurile pe care pe care le știm cu toții. Cert este că am venit ministru al Transporturilor peste 4 ani în 2021 și cred că erau exact în aceeași situație, așa cum au fost lăsate atunci. Am reușit, eu zic destul de repede și pentru asta vreau să îi felicit pe cei de la CNAIR, să organizăm licitație, să facem proiectare, plus execuție pentru că aici nu se putea altfel. Câștigătorul acestei licitații e o companie în asociere care își face foarte bine treaba.  Acesta este un lucru care mă face optimist, mobilizarea este una foarte bună și va continua să fie și mai bună.  (…) Acești 10 km  lipsă te încurcă foarte mult, și mai mulți ce oameni care circulă cu mașinile, unii dintre ei chiar în această dimineață m-au sunat să mă întrebe. Un jurnalist celebru mi-a spus „mergi la acel pasaj, la acea bucată lipsă,  și celebrii urși? Dă, te rog eu frumos, un implus, bagă viteză că vin deseori la Timișoara și bucata aia chiar e o rușine”. Sunt de acord este o rușine pentru noi și, de aceea, oricine ar veni în noul guvern, fiind că vom avea un nou guvern începând cu decembrie, o să „beneficieze” de presiunea pozitivă a mea și a celorlalți colegi ai mei pentru ca acest proiect să nu fie lăsat deoparte, e foarte foarte important” a spus Sorin Grindeanu, sâmbătă, pe șantierul din zona Lugoj-Deva. 

Autor - Dragos BAKO
19 octombrie 2024 la 11:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.