Un ”Golden Buzz” deloc întâmplător. Familia Radu și îndemnul de demult: ˝deschide ochii și urechile, acesta este ritmul nostru˝

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Momentul celor doi copii ai familiei Radu din Sibiu, Eric și Eduard, pe scena emisiunii „Românii au talent”, a devenit rapid viral. Energia lor și bucuria pe care o emană au cucerit jurații, iar „Golden Buzz”-ul primit a confirmat talentul rar al celor doi . Dincolo de spectacolul în sine, merită privit în culisele performanței , spre două dimensiuni educaționale esențiale, ambele învățate în familie: respectul pentru valorile culturii naționale și cultura muncii, insuflate cu grijă de părinți. La acestea se adaugă activitatea preșcolară și școlară, care le stimulează creativitatea artistică și le oferă spațiul necesar pentru a-și exprima talentul. Accesul băieților în semifinalele concursului nu este o întâmplare! Într-o perioadă în care mulți tineri se înstrăinează de comunitate, de cei apropiați și chiar de ei înșiși, exemplul familiei Radu vine ca o contragreutate luminoasă, care arată că nu este totul pierdut dacă ne implicăm real în educația copiilor.

Curierul coregraf

Am aflat despre povestea acestei familii în perioada în care Ștefan, capul familiei, era implicat în activități de curierat. De regulă, ne dădeam binețe și schimbam câteva vorbe, până într-o zi când, în timp ce îmi ridicam un colet, a fost sunat de unul dintre copii, care îi vorbea despre o selecție importantă. Timpul a trecut, iar într-un sfârșit de săptămână, Ștefan mi-a dezvăluit că băieții au trecut cu brio de preselecția de la București. Așa s-a născut ideea de a realiza un material despre munca lui de zi cu zi, despre soție și copii, dar și despre pasiunea pentru dansul popular. Ulterior, în contextul dialogului la care a participat și soția lui, am descoperit oameni luminoși, deschiși și sinceri, implicați profund în educarea copiilor. Am convenit ca povestea lor de viață să fie împărtășită cititorilor Tribuna abia după ce rezultatul concursului va deveni public.

Două destine, un singur drum

„Eu mă trag din Topârcea”, spune cu mândrie Ștefan, amintind cu drag de locurile copilăriei sale, unde mergea adesea în vacanțe. „Iar soția mea, Roxana, este din Păuca… Eu zic că dragostea pentru folclor ne-a reunit. După ce am devenit o familie, am transmis această dragoste pentru dansul și muzica populară și copiilor.” Amândoi părinții provin din familii în care tradiția este respectată. Unii dintre bunicii și străbunicii lor au participat chiar activ la viața culturală a comunităților din care făceau parte. Atmosfera satului, obiceiurile de peste an, serbările câmpenești și horele au fost adevărate ore neconvenționale pentru Roxana și Ștefan Radu. Acolo au învățat nu doar ce înseamnă identitatea românească, ci și cum să o simtă cu toată ființa. Roxana își amintește cu emoție de bunica ei: „O femeie activă și pătimașă pentru lucruri mărețe. Chiar și acum, la 84 de ani, dincolo de problemele de sănătate, trăiește și respiră în ritmul acestor tradiții vechi. Încă revăd momentele când mă ducea la balurile organizate de comunitate ori la activități culturale din Alba și îmi spunea: deschide ochii și urechile, acesta este ritmul nostru. De la mama am moștenit hotărârea și voința de a duce un lucru început până la capăt și plăcerea de a juca.”… Ștefan o completează: „Bunica ei era sufletul multor evenimente culturale, care includeau cântece, dansuri, precum și demonstrații culinare tradiționale. În jurul ei se adunau toate femeile din sat. Acum, prin retragerea ei, acel foc doar mocnește.” Apoi, cu o lumină aparte în priviri, îmi povestește despre tradiții din Topârcea, parțial uitate: „Era un obicei vechi: Boul cu Sânziene, care marca tradiția agrară din zonă. Pe 24 iunie avea loc evenimentul, un fel de ritual al fertilității și al belșugului. Boul era împodobit cu flori și purtat în alai prin sat. Este un obicei care i-a impresionat pe împărați și regi (n.n. se referă la Francisc I, Franz Josef, Regele Ferdinand și Regina Maria).”
Ascult povestirile lor cursive, ca dintr-un film al copilăriei, unde apar locuri, oameni, costume populare cusute manual, serile în care muzica răsuna din casele vecinilor, primele lecții de dans și emoțiile trăite pe scenă. În traista cu amintiri, perioada în care erau dansatori ocupă un loc aparte.

De pe ringul de dans spre ofițerul stării civile

Roxana și Ștefan Radu povestesc cu o naturalețe cuceritoare și alte trăiri speciale: „După ani mulți în care am dansat împreună, am ajuns să ne înțelegem din priviri chiar și în mijlocul unui spectacol.” Pentru ei, această sincronizare perfectă este dovada unei armonii care depășește spațiul scenei. Cele mai intense momente de dans le-au trăit la propria lor nuntă – la „dansul mirilor”, despre care vorbesc și astăzi cu mare emoție. Cât privește piesa de suflet din repertoriul dansurilor populare, aceasta rămâne „Învârtita de la Sibiu”, pe care o consideră „cea mai frumoasă și complexă coregrafie”.
În timp ce depănau atâtea amintiri, am aflat implicit cum au ajuns instructori coregrafi. Ștefan își amintește chiar și anul, 2016: „În acel an, fostul nostru instructor m-a întrebat dacă dorim să preluăm grupa de copii din Miercurea Sibiului. Pentru noi a fost o provocare, dar și o recunoaștere a valorii noastre de dansatori.” Mărturisește că a mers acasă cu inima strânsă, neștiind cum să o convingă pe Roxana, mai ales că se pregăteau de nuntă. Răspunsul ei a fost un „da” hotărât, care i-a confirmat că formează un cuplu unit nu doar în viață, ci și pe tărâm profesional. Referitor la acea decizie, Roxana mai spune: „Decizia noastră ne-a făcut mult mai responsabili și mai asumați. Munca pedagogică cu dansatorii nu este ușoară, pentru că necesită implicare totală, răbdare și o atenție constantă la nevoile fiecărui tânăr.” Așa am aflat despre orele de antrenament desfășurate cu diferite ansambluri, despre efortul din spatele fiecărei reprezentații și despre satisfacția care îi însoțește la finalul fiecărei zile pline de împliniri.

Standardul de coregrafi

În postura lor de instructori coregrafi, cei doi au învățat că dansul nu înseamnă doar mișcare, ci și gestionarea unui grup în omogenitate și armonie desăvârșită. „Trebuie să asculți și să te implici în problemele adolescenților, care vin cu propriile frământări. Dincolo de asta, trebuie să-i monitorizezi pe toți, să te asiguri că își încălzesc mușchii la repetiții sau înaintea fiecărui spectacol. În plus, trebuie să le cultivi o mentalitate de profesionist și să îi pregătești psihic în raport cu reacția publicului, care poate fi receptiv sau nu.”. Cei doi recunosc că publicul din Sibiu este special, un public care i-a făcut să simtă de multe ori că munca lor are ecou. Astăzi, după mai bine de zece ani de experiență, Roxana și Ștefan Radu coordonează trei ansambluri folclorice importante din zona Sibiului: Ansamblul Folcloric „Purtata Secașelor” din Miercurea Sibiului – un grup activ, prezent constant la festivaluri și evenimente culturale, remarcat prin autenticitate și energie; Ansamblul „Câlniceana” din Câlnic – care reunește copii, tineri și adulți, păstrând cu mândrie dansurile specifice Mărginimii Sibiului; Grupul de Dansuri Populare „Jina” – cel care reprezintă cu cinste zona Jinarilor. Toate aceste ansambluri participă anual la evenimente importante. Un loc aparte îl ocupă Festivalul Folcloric „Sus pe Muntele din Jina”, unul dintre cele mai vechi festivaluri pastorale din România, unde dansatorii coordonați de familia Radu au fost mereu primiți cu căldură și admirație.

Tradiția – o realitate zilnică

Întrebați dacă apariția copiilor a avut efecte perturbatoare în activitatea profesională, au răspuns la unison: nu. „Când a apărut Eric, nu credeam că se va apuca atât de serios de dansuri. Chiar și Eduard ne-a surprins când am văzut câtă dorință are de a juca, precum fratele lui mai mare. Ceea ce era o surpriză la început, acum ni se pare firesc și natural, mai ales că totul a apărut doar din voința lor”, mărturisesc părinții. Eric este considerat un copil prea matur, posibil datorită faptului că a crescut în ritmul pașilor de dans. Am aflat că, la doar șase luni, îi urmărea fascinat pe părinți la repetiții, iar înainte de a merge singur bătea ritmul din picior și imita mișcările dansatorilor. Părinții au realizat că Eric are un simț al ritmului ieșit din comun în timp ce repetau o suită de jocuri. Atunci băiețelul a început să imite exact mișcările de brațe și schimbările de ritm, „ca și cum ar fi dansat de o viață”. Talentul lui s-a confirmat rapid. La doar patru ani, Eric a apărut în emisiuni TV, iar filmările au fost pentru el o experiență naturală. „Având și ureche muzicală, a dorit să fie înscris la cursuri de fluier, pe care le urmează și astăzi cu entuziasm.”

Eduard (Edi), chiar dacă are doar 3 ani, a luat în serios vorbele tatălui, care i-a spus: „Edi, vezi că tu duci și mai departe tradiția dansului popular din familie!” A preluat cu aceeași naturalețe pasiunea pentru dans. De la trei ani a urcat pe scenă alături de fratele său și de ansamblurile conduse de părinți, demonstrând un simț aparte pentru ritm și mișcare. Părinții ne-au mărturisit că cel mic are o sensibilitate aparte pentru muzică și o capacitate de a memora mișcările „dintr-o privire”. Orele petrecute împreună, repetițiile din sufragerie, costumele pregătite cu grijă și încurajările bunicilor au creat un mediu în care tradiția nu este impusă, ci trăită cu bucurie.
Dansul popular – o terapie Pentru părinții fraților Eric și Eduard, precum și pentru cei doi copii, dansul popular nu este doar o pasiune, ci un mod de viață – o moștenire vie, care pulsează în fiecare pas, în fiecare ritm și în fiecare apariție pe scenă, asemenea unei terapii. Bunicii vin și ei când pot, la unele evenimente culturale în care sunt implicați nepoții, pentru a le împărtăși bucuria reușitelor lor. Fiecare membru al familiei are o personalitate puternică și totuși acționează armonios ca un tot unitar. Nu este de mirare, căci atât părinții, cât și cei doi copii cresc într-un mediu în care tradiția nu este un concept abstract, ci o realitate zilnică. Dansul, muzica, portul popular și obiceiurile sunt parte din viața lor de familie. Iar momentul de la „Românii au talent” oglindește un univers în care cultura populară este trăită, nu doar admirată.