De câteva zile am primit cartea lui Ciprian Vidican, Jurnal Biblic (Ed. Limes, 2018, 174 pg.) și m-am bucurat foarte tare. O lecție de sobrietate și muncă, o lectură frământată- cum bine surprinde amănuntul-viu Părintele Ioan Chirilă în inspiratul Cuvânt înainte (pp. 5-8) – și dăruită iubitorilor de meditație biblică. Text compus din compoziții de lectură ale Sfintei Scripturii, adnotate cu liniște și talent în reflectare și dăruire, către noi, a sensurilor desprinse din ele. Suntem dinaintea unei recitiri în singurătate a Scripturii, în fumoasa ei deplinătate de Har. Am simțit romantismul de odinioară din lecturile lui Rufin d’Aquilea și simplitatea exegetică a lui Petru Hrysologul, cântece de privighetoare ale privegherii la Scriptură. O lectură care te trimite, definitoriu, la Sfânta Scriptură. Cu serenitatea exegetului cuminte și plin de bucurie. O carte de lectio divina de mare calitate. A, și să nu uit. Autorul, seminarist la Cluj și student la Oradea- este născut la Beiuș- doctorat la Cluj și redactor, vreme bună, la Radio Renașterea a viețuit o vreme în tihna Mănăstirii Nicula iar acum, parcă și mai retras, tihnește ca meteorolog… La vremuirea de acum, cititorul vremii este un minunat dăruitor de text exegetic.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
ADVERTORIAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA