Pentru că nu există toamnă fără o rinită zdravănă, am mers ieri în centru la o farmacie pentru a-mi cumpăra picăturile prescrise de doctorul Mărginean, singurele care îi pot veni de hac stării de disconfort. Cu sinusurile și maxilarele inflamate, animat de niște frisoane în fața cărora Paracetamolul abia dacă reușea să își spună cuvântul, am făcut câțiva pași pe Corso, amușinând aerul de toamnă. La un moment dat, un grup de copii încolonați este abordat de o doamnă în vârstă, cochetă și zâmbitoare: ”Unde mergeți, drăgălașilor?”. Un băiețel simpatic, sfătos, cu o privire inteligentă izvorâtă dintr-o pereche de ochi verzi, cu fața rotundă îi răspunde: ”Mergem să vedem un film documentar. E foarte interesant, am fost și în anii trecuți”. Copiii mergeau la Astra Film Junior, o secțiune a AFF transformată, de la an la an, într-un fenomen. Dialogul scurt dintre femeie și copil mi-a dat un sentiment de bine, l-am simțit ca pe o doză de optimism. Dacă generațiile anilor ’90 și 2000 au fost unele de sacrificiu, procupările copiilor oscilând între descoperirea jocurilor în rețea și clasicele jocuri gen ”pac-pac” sau vreo miuță încinsă pe terenuri virane, azi, cei mici au acces mult mai ușor la informație. Unii spun că actualele generații de copii sunt mai inteligente decât cele din trecut. O fi așa, n-o fi, nu cred că ne putem pronunța. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, băiatul unor prieteni, pasionat deopotrivă de istorie și robotică îmi spunea că-i plac mai mult filmele documentare decât jocurile în rețea, pentru că poate descoperi lucruri la care n-ar fi crezut că va avea acces vreodată. Astfel de copii, indiferent că sunt la școala generală sau la liceu, înseamnă o gură de oxigen, un supliment de speranță pentru viitorul acestei țări. Curiozitatea, dorința de a cunoaște cât mai mult din ceea ce se întâmplă în lumea asta, pasiunile sănătoase pun umărul la educarea unor generații care ar putea da acestei țări un viitor mai bun. Un univers amplu, un orizont larg, interacțiunea (fie și prin intermediul unui film documentar) cu niște copii din țări îndepărtate, dar care au frământări, bucurii și tristeți asemănătoare cu cei de la noi înseamnă să descifrezi mai ușor sensurile vieții. Îmi place să aud și când merg prin parc adolescenți care discută aprins despre istorie, despre geografie și chiar despre politică. Ori de câte ori am prilejul unei asemenea intersectări mă gândesc cu mai mult optimism la ceea ce se va întâmpla în România peste 10,15 sau 20 de ani. Între o cafteală virtuală și descoperiri geografice, sociale sau de orice fel, sunt de preferat ultimele. Cu toată durerea de frunte și maxilare ce m-a chinuit marți dimineața, episodul de pe pietonală parcă mi-a dat un pic de energie.