Tradiții din Gura Râului readuse la viață, de Rusalii, la Muzeul ASTRA

Tradiții din Gura Râului readuse la viață, de Rusalii, la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA din Sibiu aduce din nou în prim-plan o comunitate emblematică din Mărginimea Sibiului, prin evenimentul „Gura Râului, satul de sub munte”. Sărbătoarea are loc în perioada 7-9 iunie și este prilejuită de Rusalii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul debutează sâmbătă, 7 iunie, de la ora 13:30, la Gospodăria de jogărar din Gura Râului, unde vizitatorii se vor bucura de tradițiile locale, de dansul Călușerilor și de măiestria meșterilor populari. Gospodăria și instalațiile din incintă au fost recent recondiționate, readucând în atenție poveștile lemnarilor, țesătoarelor și ale colcerițelor din satul de sub munte.

,,În Muzeul ASTRA, gurenii se pot mândri, pe lângă gospodăria de jogărar, cu un joagăr suplimentar – zis și “joagărul mic” -, situat în apropiere, cu un complex de industrii populare, reconstruit pe Aleea Pivelor, precum și cu Podul acoperit, care găzduiește, de câțiva ani, expozițiile ASTRA Poetic. Gura Râului este locul unde apele Cibinului ies din munte. O comunitate în care oamenii și-au croit bogăția din muncă, folosind ce le-a pus la îndemână natura: grădina, câmpul, dealul și muntele, pâraiele și văile lor, Cibinul care face pământurile roditoare, cel pe care îl numesc, simplu, Râul. Pădurile au fost aici o resursă perenă. Înainte de tractoare și camioane, localnicii au transportat lemnul pe apă, în căruțe sau au tras buștenii la vale cu caii. Râul le-a oferit energia necesară debitării copacilor, gurenii având, la un moment dat, zeci de joagăre hidraulice. Pășunile alpine au impus în mod firesc ocupația ancestrală a păstoritului. Brânza de burduf, telemeaua și pastrama de oaie fac și acum mândria gastronomică a gurenilor, cu mămăligă sau cu pită coaptă pe vatră. Gospodăria de jogărar a primit această funcție având în vedere expunerea contextuală cu joagărul. În principiu, jogărarii erau oameni înstăriți și își permiteau case mai impunătoare. Am optat pentru transferul unei gospodării arhaice, care păstrează sufletul pădurii în bârnele încheiate în coadă de rândunică.”, a declarat Ovidiu Baron, director general adjunct Muzeul ASTRA.

Detalii despre contextul locuirii, meșteșuguri, resurse locale și tradiții vor putea fi descoperite în cadrul expoziției și discutate cu comunitatea prezentă la eveniment.

Programul include:

📍 Sâmbătă, 7 iunie
🕜 13:30 – Gospodăria de jogărar din Gura Râului:

  • Expoziție în cadrul programului „Memoria secretă a obiectelor”

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  • Ateliere de țesut, împâslit ciucuri și prelucrarea lemnului

  • Șezătoare tradițională

  • Ateliere gastronomice

  • Spectacol susținut de Ansamblul „Călușerii” al Școlii „Aurel Decei” din Gura Râului

🕝 14:30 – Târgul de țară:

  • Degustare de bucate tradiționale din Gura Râului: ciorbă acră, tocană de miel, plăcinte cu brânză și pită pe vatră

📍 Duminică și luni, 8-9 iunie
🕛 12:00 – 16:00 – Gospodăria de jogărar & Târgul de țară:

  • Expoziția „Memoria secretă a obiectelor” continuă

  • Ateliere de țesut, prelucrarea lemnului și gastronomie

Autor - Ștefania VESA
03 iunie 2025 la 16:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 13 ore
Cum pot companiile românești să atragă capital și să intre în noile lanțuri industriale
Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Cluj, organizează, alături de CONLAN Grup, joi, 19 noiembrie 2026, de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
ULBS marchează Ziua Mondială a Diabetului cu testări gratuite ale glicemiei și iluminarea clădirilor în albastru
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) organizează vineri, 13 noiembrie, o serie de acțiuni dedicate prevenirii și depistării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
„Orașul Imprimat”, expoziție la Muzeul Brukenthal. Sibiul, redescoperit prin artă și linogravură
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește vineri, 13 noiembrie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Orașul Imprimat”, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată printr-o expoziție la Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații va fi marcată la Sibiu printr-o expoziție dedicată celor care au reprezentat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 zi
Sediile CJ și Filarmonicii, iluminate în albastru. „Viața este dulce fără diabet”
Sediul Consiliului Județean Sibiu și clădirea Filarmonicii de Stat Sibiu vor fi iluminate timp de două zile în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 zi
Radio România Actualități: Ministerul Economiei nu renunță la exploatarea de magneziu de la Rășinari
Ministerul Economiei intenționează să continue demersurile pentru exploatarea zăcământului de magneziu de la Rășinari deși locuitorii comunei au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 zi
„Drumețenie” cu folos la Bâlea: elevii de la Economic au făcut curățenie în zona cabanei și a cascadei
Au urcat la Bâlea pentru o zi în natură, dar au pus și mâna pe sacii de gunoi....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.