Metoda luării deciziilor pe genunchi și-a făcut încă o dată simțită prezența. Nu e nimic ieșit din comun, mai toate guvernele de după 1989 au acționat punând carul înaintea boilor, luând hotărâri experimentale, cărora realitatea le-a dat un upercut pe care tot populația l-a resimțit. La presiunea străzii, Guvernul a ajustat câte ceva prin legile cu care intrasem în noul an, reconfirmând un amatorism ancestral într-ale administrării țării. 

Oare atunci când au decis creșterea accizelor, când au bulibășit sistemul de asigurări și alte decizii privind mersul economiei, cei ce încearcă marea guvernării cu degetul nu s-au gândit că e posibil ca aberațiile clocite în birouri să aibă efecte adverse? Dacă nimeni nu s-a gândit la urmările nocive ale năstrușnicelor idei și a fost nevoie de coloane de protestatari cocoțați în tractoare și camioane pentru a-i trage de mânecă, înseamnă că cei ce își fac veacul la Palatul Victoria nu doar că sunt lipsiți de viziune, dar pot fi bănuiți și de analfabetism economic. Gestionarea problemelor țării nu se face după apostrofări publice, cei ce iau decizii trebuind să fie cu un pas înaintea posibilelor efecte nocive ale unor măsuri fără cap și fără coadă. 

Mulți se întreabă dacă suntem victimele habarnismului sau nepăsării, iar la cum arată lucrurile pare să fie o nefastă coproducție. Fermierii și transportatorii au ieșit în stradă, au făcut gălăgie și li s-a dat, întrucâtva, dreptate. Ce se întâmplă – însă – cu celelalte categorii grav afectate de inițiativele păguboase ale celor ce bâjbâie prin lada cu înșelătoare măsuri? Ce se întâmplă cu micii întreprinzători, încălecați de biruri și măsuri draconice? Ei nu ies în stradă, nu sunt uniți, nu sunt organizați. Deci, sunt sortiți pieirii. 

Pentru că e an electoral, cei ce guvernează sunt dispuși să mimeze dialogul și spiritul constructiv atunci când aud huiduieli și claxoane. O fac strict din rațiuni pragmatice, nu pentru că ar conștientiza ineficiența așa-ziselor rezolvări peste care au suflat cu boare de lege. 

Aberant e că toate deciziile trâmbițate drept metode infailibile de îmbunătățire a traiului românului se dovedesc niște buturugi așezate în calea unei minime funcționări a statului. Clasica tactică a zgomotului ce trebuie să acopere vuietul nemulțumirilor.