ACS Senchu a participat cu șapte sportivi, Matei Gorea (50 kg), Gabriel Dan (46 kg), Anastasia Bucea (32 kg), Ecaterina Mihai (32 kg), Sofia Bastardu (44 kg), Ianis Ionaș (34 kg) și Darius Stoica (42 kg), la Concursul Național destinat copiilor sub 12 ani, competiție desfășurată în perioada 30 mai – 1 iunie, la Năvodari.
La categoria de vârstă U12, aceea a copiilor născuți în 2014, Matei Gorea a ocupat locul al II-lea la 50 kg, iar Gabriel Dan a terminat concursul pe locul al V-lea la categ. 46 kg.
”Consider că rezultatele pe care le-am obținut la Năvodari, sunt mulțumitoare. Am avut o nouă oportunitate pentru a vedea la ce nivel suntem. Mulțumim pe această cale Consiliului Județean Sibiu pentru sprijinul acordat, participarea noastră la acest turneu fiind finanțată prin Agenda Cultural-Sportivă”, a declarat prof. Andreea Ionaș.