Teatrul Gong aduce magia la Sibiu

Teatrul Gong aduce magia la Sibiu

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, în perioada 20 – 24 noiembrie, o selecție specială de spectacole pentru copii, sub egida "Sibiu Magic Show". Programul din acest an constă în 12 reprezentații ce îmbină teatrul cu elemente din circ și arta magiei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiu Magic Show este un festival unic în România, cu un program de divertisment de înaltă ținută artistică dedicat întregii familii. Pornind de la spectacole ce jonglează cu vizibilul și invizibilul, într-o serie surprinzătoare cu numere de iluzionism, scamatorii, levitație, prestidigitație, clovnerie, dar și elemente de circ, selecția din acest an aduce pentru prima dată în istoria programului spectacole ce au loc în sălile de clasă.

"Misterele Magiei" este unul dintre cele mai apreciate spectacole de magie pentru copii, din România. Spectacolul de la Sibiu, susținut de Magicianul Christianis, vă va introduce într-o lume fantastică care surprinde prin apariții și dispariții misterioase, iluzii comice și multiplicări. Cu ajutorul micilor voluntari din sală, Magicianul Christianis își dezvăluie arta spre uimirea și amuzamentul publicului. Cele două reprezentații ale spectacolului sunt programate joi, 20 noiembrie, de la orele 11:00 și 18:00. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și este recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani.

Teatro Blu Magic vine pentru prima dată pe scena de la „Gong”. Primul spectacol din program își găsește inspirația în povestea lui Lewis Carol. „Alice în țara magică” e o montare exaltantă în care magia, povestea și misterul se împletesc perfect pentru a ține spectatorii cu sufletul la gură! Alice trebuie să ajungă cât se poate de repede la Regina de Cupă, iar singurul care ar putea s-o ajute este Pălărierul Nebun. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și este recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani. „Alice în țara magică” va fi prezentat la Sibiu vineri, 22 noiembrie, de la ora 11:00.

Cea de-a doua producție a celor de la Teatro Blue Magic este tot un spectacol interactiv, dar dezvoltat sub forma unui experiment. „Laboratorul fermecat” îi aduce pe scenă pe Profesorul Magician împreună cu asistenta sa Roboțica Bip, într-o aventură carusel cu numere dintre cele mai comice. Situațiile neprevăzute apar la orice pas. Oare toate experimentele magice vor reuși? Spectacolul va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11:00, fiind recomandat copiilor cu vârsta peste 4 ani.

Michaël Gueulette sau „Gromic”, așa cum e cunoscut în toată lumea, adduce la Sibiu un spectacol înduioșător, inspirat din lumea magicienilor și a clovnilor. Gromic e un belgian ce trăiește în Spania și, deși, vorbește șase limbi străine, alege să își prezinte spectacolele fără cuvinte. „O imagine valorează cât o mie de cuvinte. Asta înseamnă că pot comunica cu un grup de oameni dintre cei mai diverși și să trec peste bariera vârstei și a limbajului, doar prin forța gestului. Lucrând fără cuvinte, îmi permite să mă conectez direct la fibra imaginației fiecărui spectator în parte.”, a declarat tânărul artist. Spectacolul pregătit pentru Sibiu are ca inspirație tandrețea râsetelor și propune o incursiune hilară și emoționantă în lumea copilăriei. „Maaagia – the magic of simplicity” va avea două reprezentații sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 18:00 și duminică, 24 noiembrie, de la ora 11:00. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Eugenius Magic aduce în sălile de clasă o combinație inovatoare de iluzionism, cu surprize și momente pline de surprize. Aceste reprezentații interactive deschid porțile spre o lume a fanteziei și a posibilităților fără limite. „Magia adevărată este cea care aduce zâmbete și creează amintiri de neuitat”, a adăugat tânărul magician cu origini în Venezuela.

Accesul la oricare din reprezentațiile de mai sus se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00. Mai multe detalii despre bilete și acces, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro. Biletele pentru evenimentele prezentate în cadrul Sibiu Magic Show sunt nereturnabile și nu pot fi modificate. Prețul unui bilet este de 24 lei, tarif unic. Anumite reduceri pot fi acordate pentru grupuri organizate peste 20 de spectatori.

**

Program Sibiu Magic Show | 20 – 24 noiembrie 2024

miercuri, 20 noiembrie, orele 10:00 şi 11:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani

Școala Gimnazială Nr. 2, Sibiu

Spectacolul de Magie și Comedie
cu Eugenius Magic (VEN)

durata: 30 min.

spectacol organizat cu circuit închis

 

joi, 21 noiembrie, ora 10:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani

Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu

Spectacolul de Magie și Comedie
cu Eugenius Magic (VEN)

durata: 30 min. 

spectacol organizat cu circuit închis

 

joi, 21 noiembrie, ora 11:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani

Sala Parter

Misterele Magiei

cu Magicianul Christianis (ROM)

durata: 60 min.

preț bilet: 24 lei, tarif unic nereturnabil

 

joi, 21 noiembrie, ora 14:30

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani

Științescu HUB, Sibiu

Spectacolul de Magie și Comedie
cu Eugenius Magic (VEN)

durata: 30 min.

spectacol organizat cu circuit închis

 

joi, 21 noiembrie, ora 18:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani

Sala Parter

Misterele Magiei

cu Magicianul Christianis (ROM)

durata: 60 min.

preț bilet: 24 lei, tarif unic nereturnabil

 

vineri, 22 noiembrie, orele 09:00 & 10:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani

Liceul de Artă Sibiu

Spectacolul de Magie și Comedie

cu Eugenius Magic (VEN)

durata: 30 min.

spectacol organizat cu circuit închis

 

vineri, 22 noiembrie, ora 11:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani

Sala Etaj

Alice în Țara… Magică – Teatrul Blu

cu Alice Ioana Șfaițer, Emanuel Florentin și Ayan Florentin (ROM)

durata: 60 min.

preț bilet: 24 lei, tarif unic nereturnabil

 

sâmbătă, 23 noiembrie, ora 11:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani

Sala Etaj

Laboratorul fermecat – Teatrul Blu

cu Alice Ioana Șfaițer, Emanuel Florentin (ROM)

durata: 60 min.

preț bilet: 24 lei, tarif unic nereturnabil

 

sâmbătă, 23 noiembrie, ora 18:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani

Sala Parter

Maaagia – The Magic of Simplicity/ Maaagia – Magia Simplității

cu Michaël Gueulette, aka “Gromic” (BEL)

durata: 50 min.

preț bilet: 24 lei, tarif unic nereturnabil

 

dumincă, 24 noiembrie, ora 11:00

spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani

Sala Parter

The Magomic Show – The Tenderness of Laughter

/ Magomic Show – Râsete Pline de Tandrețe

cu Michaël Gueulette, aka “Gromic” (BEL)

durata: 45 min.

preț bilet: 24 lei, tarif unic nereturnabil

 

 

 

14 noiembrie 2024 la 14:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 12 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.